Anunţ CERN: S-a descoperit o nouă particulă subatomică. Ar putea fi bosonul Higgs

475

Fizicienii de la centrul de cercetare al Organizaţiei Europene pentru Cercetare Nucleară (CERN) din Geneva au anunţat că au descoperit o particulă subatomică ce ar putea fi identificată drept bosonul Higgs, supranumit „particula lui Dumnezeu", unul dintre elementele fundamentale ale universului fizic.

„Pot să confirm că am descoperit o particulă care este coerentă cu teoria bosonului Higgs," a declarat John Womersley, directorul executiv al Consiliului pentru Utilităţi de Știinţă și Tehnologie al Marii Britanii, în cadrul unei conferinţe de presă organizată pentru a anunţa progresele efectuate de CERN la Geneva.

Oamenii de știinţă nu au putut confirma cu acurateţe de 100% că particula identificată este mult-căutata „particulă a lui Dumnezeu", însă s-au declarat entuziasmaţi de progresul fără precedent al cercetării.

Explorarea e încă necesară

„Am atins o nouă etapă în modul în care înţelegem natura. Am descoperit un nou boson, dar avem nevoie de mai multe date pentru a verifica dacă este vorba de bosonul lui Higgs," a declarat Rolf Heuer, directorul general CERN, în conferinţa organizată pe 4 iulie.

Întrebat de jurnaliști ce anume mai este de verificat la noua particulă, Heuer a precizat că „trebuie să investigăm proprietăţile, de exemplu super-simetria, care cere un boson Higggs cu masă scăzută, dar ca să verificăm mai avem nevoie de încă 4 bosoni, care ar putea proprietăţi ușor diferite de ale bosonului standard, de aceea, lucrurile ar mai putea dura circa 3-4 ani, cel puţin."

Fabiola Gianotti, directoare experimentului ATLAS în cadrul CERN, a adăugat că „trebuie să înţelegem deocamdată ce am văzut. Partea frumoasă a cercetării este că nu știi niciodată când vei descoperi ceva. Trebuie să analizăm semnalul pe care îl avem acum. Ar putea dura un an, patru ani, imaginea de ansamblu este mult mai complexă decât ce am văzut astăzi."

Care este miza descoperirii

Profesorul Joe Incandela, la rândul său implicat în proiectul LHC, a declarat că descoperirea este foarte semnificativă prin prisma faptului că „pătrundem în materialul de fabricaţie a Universului." Profesorul s-a declarat entuziasmat de faptul că descoperirea ar putea viza particula fundamentală a Modelului Standard. „Ne aflăm la o frontieră acum," a spus Incandela. „Poate că nu vom vedea nimic extraordinar, sau poate vom deschide un nou câmp de descoperiri. Suntem în faza de explorare," a adăugat profesorul.

Află mai mult » Bosonul Higgs – fantomatica „particulă a lui Dumnezeu”

Bosonul Higgs este, deocamdată, o particulă fundamentală ipotetică. De aceea se spune că de descoperirea lui depinde confirmarea sau infirmarea Modelului Standard în fizică. Dacă existenţa bosonului va fi infirmată, fizicienii se vor vedea în poziţia de a regândi întreg sistemul prin care explică existenţa lumii noastre, de la zero.

Întrebări care așteaptă răspuns

În răspuns la verbalizarea acestei ipoteze, Fabiola Gianotti a declarat că „Nu cred că modelul Standard va trebui rescris. El nu este teoria ultimă a fizicii particulelor. Modelul Standard NU este greșit, ci este incomplet, fiindcă nu poate răspunde la multe întrebări. Felul în care particulele primesc masă este doar una dintre aceste întrebări. Sunt multe alte subtilităţi pe care nu știm cum să le adaptăm teoriei încă," a precizat cercetătoarea.

Și Joe Incandela s-a declarat echidistant faţă de rezultatele experimentului. „Încă există multe întrebări pentru care nu avem răspuns," a spus el. „Dacă Higgs nu este ca în Modelul Standard, asta va fi un ghid pentru comunitatea teoretică, care îl va folosi pentru a ști ce să facă în viitor."

Rolf Heuer a concluzionat că ceea ce îi entuziasmează pe cercetătorii implicaţi în proiect este faptul că „nu am mai văzut niciodată o astfel de particulă", precum cea recent descoperită. Însă, deși nu și-au ascuns încântarea că „niciodată în trecut nu am putut studia caracteristicile unei particule, la această scală," cercetătorii se declară „lipsiţi de metafore" în ceea ce privește noul boson, refuzând să îl numească, potrivit expresiei deja consacrate, „particula lui Dumnezeu".