Ar trebui să știe guvernul mai puţine lucruri decât Google?

25

Părerile rămân împărţite în ceea ce privește metodele de spionaj folosite de Statele Unite pentru a proteja ţara de atentate teroriste, dezvăluite de Edward Snowden, fost anagajat NSA. Opinia publică trebuie să evalueze pe cont propriu raportul beneficii - riscuri și până la urmă să decidă dacă este normal și salutar ca guvernul să știe mai puţine lucruri decât Google, Yahoo!, Microsoft sau Facebook.

Pe 6 iunie 2013, Washington Post și The Guardian au făcut dezvăluiri care au zdruncinat societatea americană și au pus sub semnul întrebării viitorul unora dintre relaţiile Statelor Unite cu aliaţii săi politici. Pe baza informaţiilor primite de la Edward Snowden, fost angajat al NSA, cele două publicaţii au dezvăluit faptul că SUA conduce în prezent un program de spionaj global, denumit PRISM, prin care au acces direct la serverele a cel puţin nouă giganţi ai internetului: Google, Yahoo!, Apple, Skype, Microsoft, Facebook, Paltalk, AOL, YouTube. Mai mult decât atât, Washington Post a indicat că aproape „98% din producţia PRISM se bazează pe Yahoo!, Google și Microsoft."

Ce a șocat nu a fost descoperirea vreunui program secret, existenţa PRISM fiind de domeniul cunoștinţei generale, ci faptul că acesta are acces direct la datele private, conturile, mesajele, e-mailurile, convorbirile directe, fotografiile, transferurile de documente și alte detalii ale oricărei persoane non-americane, oricând. Programul este derulat de NSA, National Security Agency, cel mai mare serviciu secret de informaţii al guvernului american, care funcţionează în subordinea Departamentului Apărării şi este furnizor de informaţii pentru CIA, FBI şi alte agenţii şi instituţii ale statului american. NSA funcţionează sub supravegherea Congresului american, care primește regulat rapoarte despre activitatea insituţiei, cât și a Foreign Intellingence Court (FISC). Scopul instituţiei este de a găsi informaţii despre teroriști și de a împiedica atacuri teroriste.

PRISM funcţionează sub legea 702 ( FISA Amendment Act) din 2008, prin care Congresul american a creat cadrul legal în care acest program poate să funcţioneze fără mandat din partea justiţiei, pentru spionarea cetăţenilor care locuiesc în afara SUA.

Securitate naţională sau siguranţa datelor?

Conform viziunii lui Snowden „mai multe căzi de baie și poliţiști omoară americani, decât teroriști și cu toate astea ni s-a cerut să sacrificăm cele mai sacre drepturi de teama de a nu cădea victimele terorismului," citează The Guardian. Pentru un american care a trecut și prin atentatul de la 11 septembrie și prin cel de anul acesta de la Boston, poziţia sa este cel puţin ciudată. Conform declaraţiei generalului Alexander în faţa membrilor Comisiei de Informaţii din Camera Reprezentanţilor, „în ultimii ani, informaţiile colectate prin programele de monitorizare au permis dejucarea a peste 50 de atacuri teroriste din 20 de ţări", 10 dintre acestea vizând teritoriul Statelor Unite.

Colectarea informaţiilor care ajung la NSA se face oricum. În lumea online, aproximativ tot ce facem se arhivează și se cercetează de către companiile care ne dau acces. Și atunci este ok ca Google să folosească informaţiile pe care le folosește din accesarea conţinutului e-mailurilor pentru a face publicitate targetată, dar să nu o dea guvernului când o cere? Conform The Economist nu guvernul spionează, ci Google spionează, iar guvernul vine și cere anumite rezultate pe care compania le obţine oricum. Problema nu este că nu există o infrastructură legală care să apere datele private de guvern, ci că nu există o infrastructură legală care să apere datele private de oricine altcineva.

Președintele american a declarat pe 7 iunie că „nu poţi avea securitate 100% și totodată intimitate 100% și 0 inconvenienţe. Ca și societate trebuie să facem niște alegeri". Sondajele arată deocamdată că părerile sunt împărţite. Potrivit unui sondaj comandat de USA Today/Pew, 48% dintre americani sunt de acord cu programele de monitorizare a comunicaţiilor.