Neregulile pentru care Google va plăti 17 milioane de dolari

77

În urma unei înţelegeri făcute cu 37 de state și cu Districtul din Columbia, Google va plăti 17 milioane de dolari pentru că a urmărit în secret activitatea internauţilor care foloseau browserul Safari pe dispozitivele mobile Apple, scrie Reuters.

Google a fost acuzat că ar fi modificat codurile fișierelor cookie pentru Safari. Acest lucru a permis urmărirea activităţii online a utilizatorilor, cu toate că setările de confidenţialitate de bază ale browserului blocau automat cookie-urile provenind dintr-o terţă parte. Fișierele cookie instalate în browsere permit identificarea obiceiurilor de navigare ale internauţilor. Datele obţinute în acest fel sunt folosite în targerarea publicităţii online.

Procurorul General al statului New York, Eric T. Schneiderman, a declarat ieri că „prin urmărirea a milioane de oameni fără știrea lor, Google a încălcat nu numai intimitatea lor, dar și încrederea acestora", citează The Verge.

Deși nu și-a recunoscut fapta, compania a anunţat că „a luat măsuri pentru eliminarea cookie-urilor pentru anunţuri, care nu au colectat nicio informaţie cu un caracter personal, din browserele Apple", citează Reuters. Înţelegerea acceptată de Google a fost finalizată după o examinare care au durat aproape doi ani, efectuată de statele care au intentat acuzaţiile.

Google nu este la primul incident de acest fel. Anul trecut, în luna august, compania a acceptat să plătească 22 de milioane după ce Comisia Federală pentru Comerţ a Statelor Unite a acuzat Google de o încălcare asemănătoare a confidenţialităţii utilizatorilor browserelor Safari.

Sumele plătite în urma înţelegerilor cu instituţiile care au acuzat Google de violarea confidenţialităţii sunt mici în raport cu veniturile companiei. Anul trecut, câștigurile înregistrate de gigant au depășit 50 de miliarde de dolari, scrie AdWeek.

Niciun articol afișat