Bine de știut despre web-ul care împlinește 25 de ani

148

Cu ocazia celei de a 25-a aniversări a web-ului, inventat de informaticianul Tim Bernes-Lee în martie 1989, The Guardian publică o listă cu lucruri pe care nu le știai despre World Wide Web și o scurtă analiză a modului în care acesta ne-a influenţat vieţile.

În martie 1989, Tim Berners-Lee, un informatician al CERN (European Organization for Nuclear Reasearch — Organizaţia Europeană pentru Cercetare Nucleară), a scris o propunere de proiect, care, ulterior, a devenit ceea ce cunoaștem azi ca fiind World Wide Web. Proiectul era destinat unei mai bune comunicării în cadrul sistemului de la CERN, dar Berners-Lee a realizat că acest concept putea fi aplicat și la nivel global. Înainte de a-i fi recunoscut potenţialul, managerul lui Bernes-Lee a scrijelit pe planul de proiect „vag, dar interesant".

Ce este de fapt web-ul? Tradus din limba engleză, web înseamnă "pânză" (de păianjen) și reprezintă totalitatea site-urilor/ documentelor și informaţiilor de tip hipertext (legate între ele), care pot fi accesate prin reţeaua de internet. Toate aceste site-uri și documente sunt găzduite pe calculatoare speciale (servere) în diferite locaţii. Fiecare site are un identificator unic (URL sau adresa site-ului) cu ajutorul căruia este accesat din browsere (Internet Explorer, Firefox, Beamrise etc.).

Primul lucru pe care trebuie să-l înţelegem este că web-ul nu înseamnă internetul. Acesta din urmă a existat încă din 1983, dar a devenit cu adevărat util abia după invenţia web-ului, care făcea posibilă accesarea site-urilor și a documentelor.

Probabil cel mai extraordinar lucru în ceea ce privește internetul este modul în care permite inovaţia fără limite. Acest lucru este datorat deciziei luate de creatorii săi, de a nu deţine niciun fel de control. Astfel a putut lua naștere web-ul, venit din ideea unui singur individ ajutat de o echipă mică. Iar invenţia lui Berners-Lee, în privinţa efectului permanent asupra mediului de comunicare, este comparabilă cu revoluţia provocată de Gutenberg în lumea tipografiei.

Berner-Lee ar fi putut să fie foarte bogat, dar el a insistat și a convins conducerea CERN ca web-ul să fie dat publicului ca o resursă gratuită, o platformă pentru inovaţii. Pe această fundaţie „gratuită" au fost construite apoi companii și averi imense.

Mark Zuckerberg a construit Facebook-ul pe când era încă student și a reușit acest lucru tocmai pentru că web-ul era gratis și accesibil. El însă nu a returnat această favoare, platforma sa nefiind accesibilă, împiedicându-i pe alţii să aducă inovaţii. Același lucru este valabil pentru multe alte companii care și-au construit averi exploatând resursele oferite de web.

Cu toate că oricine poate deţine o pagină web, marea majoritate din Top 100 de site-uri web este deţinută de corporaţii. Singura excepţie este Wikipedia. Din acest motiv, în ceea ce privește fenomenele online, se aplică ceea ce statisticienii numesc „legea puterii". Însemnând că un număr mic de site-uri deţin majoritatea traficului (vizitatori), iar restul site-urilor au un trafic foarte redus.

Dominanţa web le oferă companiilor puteri copleșitoare. Un exemplu foarte clar este Google. Dacă site-ul tău nu poate fi găsit cu Google, efectiv nu exiști. Lucrul acesta va deveni din ce în ce mai important, pe măsură ce tot mai multe afaceri se mută în mediul online.

Web-ul pe care îl cunoaștem azi este cu mult diferit de cel de acum 25 de ani. Web 1.0 putea fi doar citit, era static. Acesta a existat până în ani 1997-1999. A fost urmat apoi de Web 2.0, web-ul blogging-ului, serviciilor web și așa mai departe. Web 3.0 începe să fie conturat, un web semantic, capabil să „înţeleagă" conţinutul paginilor. Acesta va fi urmat de Web 4.0 și tot așa mai departe, o mișcare foarte dinamică de evoluţie și dezvoltare.

Web-ul este bazat pe ideea de „hipertext" — documente în care anumiţi termeni sunt legaţi la alte documente (când dai click pe termenul respectiv se face legătură cu documentul legat). Conceptul de hipertext există din 1963, dar acesta a fost dus mai departe de Berner-Lee, făcând legătură între documente și site-uri ce putea fiu găzduite oriunde, nu doar pe același calculator.

Un alt domeniu care a fost restructurat de web este domeniul artei. Înainte de apariţia web-ului, artiștii depindeau de alţi oameni pentru a-și publica creaţiile și ideile. Web-ul a deschis porţile larg pentru creativitate și artiști, care pot utiliza platforme precum Youtube, Blogspot, WordPress, Tumblr etc. pentru a se face cunoscuţi.

Se pare că ceea ce vedem din web este doar vârful aisbergului. Paginile găsite prin intermediul motoarelor de căutare reprezintă doar o fracţiune din totalitatea paginilor care există în www. Majoritatea experţilor sunt de părere că web-ul ascuns este cu mult mai mare decât cele 2,3 miliarde de pagini indexate de motoarele de căutare.

De asemenea necunoscut, până de curând, a fost faptul că protocolul https oferă securitate. Protocolul http este un set de convenţii prestabilite ce reglementează „conversaţia" dintre un broweser și server. Https (S – securitate) a fost dezvoltat pentru a cripta interacţiunile ce conţineau date secrete. Dezvăluirile provocate de Snowden sugerează însă că NSA a slăbit intenţionat acest protocol.

Tot pe partea negativă a web-ului se plasează și impactul pe care acesta îl are asupra mediului. Web-ul este generat de ferme de servere imense, locate în diferite părţi ale lumii, iar acestea au nevoie de cantităţi enorme de electricitate. Google susţinea în urmă cu câţiva ani că consumul său este comparabil cu cel al Laos-ului, iar Facebook susţine că amprenta sa de carbon este cu mult mai mică decât cea a Google-ului.

În ceea ce privește impactul direct al internetului asupra oamenilor, se pune întrebarea dacă ne face mai proști. Tot mai des nu ne mai străduim să ţinem minte lucruri pentru că le putem accesa oricând pe internet. Web-ul devenind, astfel, o proteză pentru memoria noastră.

„Cu excepţia alfabetului și a sistemului de numărare, internetul este cea mai puternică tehnologie ce ne modifică gândirea", comentează scriitorul Nick Carr. Acesta este de părere că tot mai puţini oameni au activităţi contemplative din cauză că web-ul îi distrage.

Cu toate acestea părerea generală este că beneficiile depășesc costurile.