Lumea noastră gălăgioasă nu poate rezista ţipătului unui bebeluș. Chiar dacă două pisici se bat zgomotos pe afară, în timp ce muzica de la petrecerea vecinului duduie, iar un avion trece pe deasupra casei, e suficient ca un copi să plângă și lumea parcă stă în loc. Ce face ca un copil care zbiară să ne atragă de fiecare dată atenţia? Un studiu publicat în Current Biology Journal propune un răspuns: ţipetele umane au o proprietate acustică unică ce activează nu doar circuitul auditiv aa creierului, ci și circuitele fricii.

În urma unei serii de experimente coordonate de cercetătorul David Poeppel, oamenii de știinţă au observat că ţipetele activează o zonă specifică din circuitul auditiv al creierului. Această zonă pare dedicată detectării ţipetelor, deși ea se activeză și atunci când ne este frică. Oamenii de știinţă au verificat comparativ reacţiile acestei zone atunci când auzim pe cineva vorbind, cântând sau discutând în limbi străine, pe de o parte, și atunci când percepem ţipătul unei persoane, pe de altă parte, și au notat diferenţe semnificative. Însă cum face creierul diferenţa? S-ar părea că ceea ce ne ajută să distingem între diferitele sunete este o proprietate acustică numită „duritate“.

Aceste rezultate sunt, de asemenea, o dovadă că specialiștii acusticieni au descoperit această proprietate a durităţii sunetului prin experimentare. Alarmele și sunetele din filmele de groază își fac treaba cu siguranţă, dar se poate și mai bine. Rezultatele arată și că, acţionând la nivelul durităţii sunetelor, pot fi create cu ușurinţă alarme mai eficiente, care pot mări nivelul de răspuns în cazul unor urgenţe.

Ţipatul chiar funcţionează, spune David Poeppel. Este unul dintre primele zgomote pe care fiecare dintre noi le scoate şi este prezent în vieţile noastre indiferent de vârstă sau cultură. Studierea lui ne poate oferi informaţii interesante și relevante despre ce au în comun creierele noastre cu privire la reacţia faţă de sunete.