Ce se întâmplă când ne „externalizăm” memoria?

102

Astăzi avem tehnologia necesară pentru a stoca pe suporturi fizice informaţii în cantităţi pe care memoria umană nu le poate reţine obiectiv, le filtrează în timp sau le distorsionează. Cu toate acestea, arată o analiză BBC, transformarea memoriei într-un serviciu externalizat ne lipseşte de o componentă esenţială a experienţei noastre: povestea.

Tom Chatfield evocă în analiza sa proaspătul succes înregistrat de Google, care a lansat recent ochelarii de realitate augmentată. Noul device care are în componenţa lui o cameră video, un microfon, un micro-computer şi o conexiune la internet, oferă posibilitatea de a înregistra informaţii din acelaşi unghi din care ar fi percepute de ochi. Demonstraţii cu paraşutişti filmându-şi cascadoriile, sau cu un tată care îşi aruncă în aer băieţelul în timp ce poartă ochelarii de la Google sunt doar câteva exemple de momente care ar putea fi imortalizate cu ajutorul ochelarilor.

Cantitatea de informaţie care ar putea fi stocată în acest fel şi uşurinţa accesării ei ridică problema schimbărilor pe care le poate produce asupra minţii un stil de viaţă construit astfel.

Chatfield răspunde citându-l pe autorul Nicholas Carr: „Ceea ce dă amintirii reale (celei reţinute în minte, n.r.) bogăţia şi caracterul ei, precum şi misterul şi fragilitatea, este neprevăzutul ei. Ea există în timp, se schimbă la fel cum se schimbă şi corpul… când începem să folosim web-ul ca un substitut pentru memoria personală, sabotând procesul intern de consolidare, riscăm să ne golim minţile de bogăţiile lor."