Puterea nucleară se întoarce în Japonia

293

Un reactor nuclear din vestul Japoniei a început să genereze electricitate la prima repornire de la tsunami-ul de anul trecut, care a dus la oprirea centralelor nucleare pe teritoriul ţării.

Reactorul 3 al centralei nucleare Ohi a început să funcţioneze din nou în această dimineaţă, conform unui operator al centralei, relatează Huffington Post.

Ohi este primul reactor nuclear care a fost repus în funcţiune de la cutremurul şi valul tsunami de anul trecut, care a cauzat un accident nuclear la centrala Fukushima, aproape de nivelul celui de la Cernobîl. Zona Fukushima nu va putea fi locuită pentru zeci de ani de acum încolo.

După dezastrul nuclear de la 11 martie aproape toate cele 54 de reactoare nucleare din Japonia au fost oprite, fie pentru verificări, fie din cauza unor neconformări privind securitatea.

Publicul se opune repunerii în funcţiune a reactoarelor, patru din cinci japonezi fiind convinși că ţara lor ar trebui să renunţe la energia nucleară, după episodul Fukushima. Cu toate astea, oficialii au declarat că Japonia are nevoie de energie de la centralele nucleare pentru a evita deficitul de curent în zilele toride de vară.