Dacă ideea de a putea beneficia de o metodă contraceptivă eficientă pe termen lung, pe care o poţi utiliza o dată și apoi să și uiţi de ea, îţi surâde, atunci cipul contraceptiv produs de MicroCHIPS în cadrul Lexington Massachusetts ar putea fi exact ce îţi trebuie.
Dispozitivul inventat de compania americană se implantează sub piele și poate fi activat sau dezactivat prin telecomandă. Eficienţa lui este de până la 16 ani, în condiţiile în care cel mai durabil tratament contraceptiv minim invaziv are o eficienţă de până la 5 ani. Cei de la MicroCHIPS plănuiesc să îl testeze de anul viitor, având în perspectivă lansarea lui pe piaţă în anul 2018.
Cum funcţionează
Cipul nu are mai mult de 20 X 20 X 7 mm și poate fi implantat sub piele, pe braţ, pe fese sau pe abdomen. Principiul în baza căruia funcţionează este simplu: un rezervor cu hormonul levonorgestrel (deja folosit sub formă de pilule) eliberează câte 30 de micrograme de substanţă în organism. Doza întreagă necesară pentru 16 ani este stocată într-un rezervor de doar 1,5 cm lăţime. Rezervorul este sigilat cu membrane de titaniu și platină, care se topesc temporar atunci când sunt expuse la curentul electric din bateria inclusă în cip. Prin această topire se reușește dozarea zilnică a hormonului.
„Ideea utilizării unei membrane subţiri ca rezistor fuzibil a fost cea mai provocatoare și cea mai creativă problemă pe care a fost nevoie să o rezolvăm”, explica președintele MicroCHIPS, Robert Farra, citat de MIT Technology Review.
Dacă o femeie dorește, în răstimpul utilizării, să rămână însărcinată, poate dezactiva administrarea contraceptivului, folosind o telecomandă. Tratamentul se reia prin reactivare de la distanţă. Tot prin telecomandă, medicii pot schimba doza administrată.
Avantaje și provocări
Întregul sistem pare extrem de convenabil, în comparaţie cu alte metode contraceptive, și chiar în comparaţie cu alte cipuri. Implantul se face o singură dată și apoi poţi uita de el, până când iei în calcul posibilitatea unei sarcini. În plus, administrarea prin telecomandă scapă pacienta de drumul la cabinet și operaţia necesară în cazul altor tipuri de cip.
Însă tratamentul ridică încă niște provocări. Cercetătorii trebuie să găsească o metodă prin care cipul să nu poată fi activat sau dezactivat de către o altă persoană, fără consimţământul femeii. „Comunicarea cu implantul trebuie să se petreacă prin contactul cu pielea. Altcineva din aceeași cameră nu poate să îţi reprogrameze implantul.”
Dincolo de perspectiva contraceptivă, implantul reprezintă o oportunitate uriașă pentru administrarea altor medicamente. De fapt, testarea cipului a început cu un tratament de o lună, administrat unor paciente care suferă de osteoporoză.
În ciuda riscurilor și a provocărilor care încă mai sunt de depășit, „valoarea pentru pacient a acestor tipuri de implanturi poate fi uriașă și întrevedem un viitor în care o gamă uriașă de boli va putea fi tratată prin intermediul sistemelor inteligente de implant”, a declarat Simon Karger, directorul echipei de Afaceri pentru Chirurgie și Intervenţii din cadrul firmei Cambridge Consultants, citat de BBC.
Context pentru invenţie
Ideea dispozitivului a reieșit în urma unei vizite a lui Bill Gates și a colegilor lui la laboratorul lui Robert Langer din cadrul MIT. Gates și colegii lui l-au întrebat pe Langer dacă ar fi fezabilă o metodă contraceptivă pe care o femeie să o poată folosi mulţi ani și care să poată fi „închisă și deschisă” în funcţie de nevoie. Robert Langer lucrase deja în anii ’90 la tehnologie cu cipuri și a luat-o în calcul pentru o eventuală concluzie.
Puţine companii s-au arătat doritoare să investească în crearea unor noi metode contraceptive, ceea ce face ca invenţia MicroCHIPS să aibă un potenţial de atractivitate foarte ridicat pentru guvernele, companiile și organizaţiile care și-au luat angajamentul de a contribui la o răspândire mai eficientă a planificării familiale, care să atingă încă 120 de milioane de femei din întreaga lume, până în 2020.














