Etichetă: arabia saudita
“Vrăjitor” decapitat public în Arabia Saudită
Un bărbat acuzat că ar avea ocupaţia de "vrăjitor" a fost decapitat în luna septembrie într-o piaţă publică din Arabia Saudită. Autorităţile abia acum au făcut publice imaginile cu execuţia.
Saudiţii deschid un centru pro-toleranţă religioasă
Arabia Saudită a inaugurat un centru interreligios despre care ministrul de Externe spune că speră să încorporeze spiritul toleranţei și să ajute la schimbarea ţării islamist-conservatoare. Centrul a fost deschis joi, în Vienna.
Prinţ saudit ameninţă cu un program nuclear arab
Dacă Iranul va realiza bomba atomică, Arabia Saudită își va dezvolta propriul program de armament nuclear, a sugerat prinţul Turki al-Faisal, citat de The Guardian.
Marii consumatori au apelat la rezervele strategice de petrol
Statele Unite alături de alte 27 de ţări au convenit joi, 23 iunie, să deblocheze 60 de milioane de barili din rezervele strategice pentru a tempera preţurile la petrol, informează Wall Street Journal. Producătorii din Golful Persic atrag atenţia că petrolul riscă să devină din nou „o armă”.
Video: Arestată pentru că a îndrăznit să conducă
O tânără din Arabia Saudită a fost arestată sâmbătă sub acuzaţia de „incitare a femeilor", după ce a încălcat interdicţia de a conduce mașina.
Consiliul clericilor saudiţi interzice protestele publice
Consiliul clericilor seniori din Arabia Saudită a emis duminică o interdicţie privind protestele publice, de teamă că acestea ar putea încuraja demonstraţii din partea minorităţii musulmane șiite.
Creștini asistaţi de o ambasadă în faţa acuzei de închinare în ilegalitate
Ambasada filipineză din Riyadh (Arabia Saudită), a declarat la începutul acestei săptămâni că oferă asistenţă unui grup de 12 muncitori imigranţi filipinezi, care au fost arestaţi, împreună cu alţi aproximativ 150 de expatriaţi, pentru că s-au adunat pentru o activitate religioasă.
Fundamentalism religios de Ziua Îndrăgostiţilor
Un oficial al poliţiei religioase (muttawa) din Arabia Saudită a declarat, sub protecţia anonimatului, că mai mulţi proprietari de magazine din Riyadh, capitala regatului, au fost somaţi să retragă de la vânzare produsele roşii asociate cu sărbătoarea îndrăgostiţilor.












