Etichetă: fetus
Curtea Supremă din Alabama admite că fetușii sunt persoane
Un caz inedit a intrat în atenţia activiștilor pro-viaţă din Statele Unite. Curtea Supremă din Alabama a admis apelul unei femei căreia medicul i-a prescris un medicament ce i-a pus capăt sarcinii, fără să fie necesar, admiţând astfel că viaţa începe de la concepţie.
Un spital catolic susţine că fetuşii nu sunt fiinţe
Episcopii catolici din statul Colorado au decis să verifice politica şi practicile unei organizaţii non-profit catolice, care a argumentat - în cadrul unui proces de malpraxis - că fetuşii nu sunt persoane.
O descoperire şocantă ridică o problemă de etică
O ieşire la pescuit în Munţii Ural (Rusia) s-a terminat cu ţipete de groază, duminică seară, după ce un bărbat a descoperit câteva recipiente în care se găseau rămăşiţe umane, relatează Russia Today.
Risc sporit de leucemie la copiii născuţi de mame care consumă alcool
Consumul de băuturi alcoolice de către femeile însărcinate creşte riscul apariţiei unei forme rare de leucemie la copiii nou născuţi. Studiul a fost realizat de specialişti din Franţa, aceştia concluzionând că riscul apariţiei unui cancer al sângelui la copii creşte cu 57% în cazul mamelor care folosesc alcool pe durata...












