Curtea Supremă din Alabama admite că fetușii sunt persoane

224

Un caz inedit a intrat în atenţia activiștilor pro-viaţă din Statele Unite. Curtea Supremă din Alabama a admis apelul unei femei căreia medicul i-a prescris un medicament ce i-a pus capăt sarcinii, fără să fie necesar, admiţând astfel că viaţa începe de la concepţie.

Medicul care o consulta de obicei pe Kimberly Stinnett avea liber în ziua în care își făcuse programare. Karla Kennedy, medicul care îi ţinea locul, a consultat-o pe Kimberly și a decis să îi prescrie metotrexat, pentru a elimina ceea ce părea să fie o sarcină extrauterină. Însă, la un control ulterior, realizat de medicul lui Kimberly, s-a observat pe ecograf că sarcina era normală, însă nu mai era nimic de făcut. Kimberly avea să avorteze în câteva săptămâni.

După acest incident, Kimberly s-a hotărât să o acţioneze pe doctoriţă în judecată, pentru terminarea nenecesară a unei sarcini viabile, însă tribunalul a respins cazul. Kimberly a făcut apel la Curtea Supremă a statului Alabama, care a decis că tribunalul inferior trebuie să accepte cazul. Această decizie are implicaţii semnificative pentru dezbaterea privind dreptul femeilor de a avorta, din moment ce judecătorii și-au bazat motivaţia pe ideea că viaţa începe de la concepţie, Kennedy fiind suspectată de omor din culpă, scrie Christian Headlines.

Decizia judecătorilor Curţii Supreme din Alabama se bate cap în cap cu o lege recent aprobată de senatul statului New York, care elimină cu totul pragul de avort la 24 de săptămâni, dată de la care avortul se clasifica drept omucidere. Actul pentru Sănătatea Reproducerii elimină avortul din Codul Penal și notează că „fiecare persoană care rămâne însărcinată are dreptul fundamental de a alege să ducă sarcina la termen, de a naște un copil sau de a efectua un avort, în temeiul acestui articol.” Astfel, avortul este considerat un drept fundamental al omului și parte a îngrijirii medicale standard, medicii nemaifiind trași la răspundere dacă decid să termine o sarcină târzie, fără vreun temei medical serios.

Eliza Vlădescu
După absolvirea Facultății de Comunicare și PR din cadrul SNSPA, Eliza Vlădescu a dat televiziunea pentru presa scrisă și de mai bine de 8 ani nu s-a uitat înapoi. Eliza face parte din echipa permanentă de redactori a revistei Semnele timpului.