Etichetă: viata lui iisus

Copacul care a umbrit pământul

Isus le-a pus înainte o altă pildă, și le-a zis: „Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un grăunte de muștar, pe care l-a luat un om și l-a semănat în ţarina sa. Grăuntele acesta, în adevăr, este cea mai mică dintre toate seminţele; dar, după ce a crescut, este mai mare decât zarzavaturile și se face...

Bucuria este chipul lui Iisus

Îmi aduc aminte și acum șocul pe care l-am avut atunci când am văzut prima dată filmul „Evanghelia după Matei”, cu Bruce Marchiano. Nu era primul film despre viaţa lui Iisus pe care îl vedeam, dar era cu totul diferit de tot ce știam până atunci.

Biblia, povestea întâlnirii cu Dumnezeu

Stăteam în căldura înăbușitoare a deșertului, cu ochii mijiţi sub soarele puternic, în timp ce ghidul nostru arăta cu degetul spre intrarea îngustă într-o peșteră aflată la câteva sute de metri distanţă. Tot grupul nostru de turiști transpiraţi a făcut fotografii. Peștera era localizată într-o vale adâncă – un loc în care turiștii nu au...

După mini-seria Biblia, Mark Burnett are gata un film despre viaţa lui Iisus

Mark Burnett, regizorul mini-seriei „Biblia", care s-a bucurat de un succes foarte mare în primăvara acestui an, când a fost difuzat pe History Channel, a anunţat recent că a finalizat editarea unui film care are în centru viaţa lui Iisus Christos.

A apărut studiul biblic pentru „analfabeţii religioşi”

Doctorul în teologie Tom J. Cowley a decis să realizeze un studiu biblic pentru „analfabeţii Bibliei" (cei care nu citesc sau studiază frecvent Biblia), care să îndeplinească două scopuri principale: să familiarizeze cititorul cu evenimentele marcante din viaţa lui Iisus Christos şi să prezinte istoria Mântuitorului într-un mod uşor de reţinut pe termen lung.

Dovezi arheologice care confirmă existenţa lui Iisus Christos (Galerie foto)

De la naşterea Sa până la înviere şi înălţarea la Ceruri. Iisus a fost un personaj controversat, atât de contemporanii Săi, cât şi de generaţii ce au urmat celui mai important eveniment religios al creştinătăţii.

Viaţa lui Iisus în versiune hinduso-bollywoodiană

Producătorii de la Bollywood pregătesc o adaptare cinematografică a vieţii lui Iisus Christos, rolul titular urmând să fie preluat de actorul Pawan Kalyan. Costurile realizării filmului se vor ridica la 30 de milioane de dolari, distribuţia va fi alcătuită în întregime din actori indieni, iar filmările vor avea loc în Israel şi în teritoriile palestiniene,...