Singuri lângă oameni dragi
Care a fost ultima dată când te-ai aflat într-un grup şi cineva nu şi-a verificat telefonul, nu a făcut o poză pe care a...
Ce este o calorie?
Despre calorii auzim frecvent discuţii, mai ales la persoanele care vor să slăbească și care au mereu sub control numărul de calorii consumate. Puţini...
Oprește barbaria, salvează ciocârlia!
România este una dintre ultimele ţări din Uniunea Europeană care permite vânarea păsărilor cântătoare. Zilele acestea se reexaminează în Parlament legea vânătorii, o lege...
Reacţiile unor persoane care aud pentru prima dată
Cei care nu au o asemenea problemă nici nu își pot imagina cum este să nu auzi. Iar cei care o au nu își pot...
Videoclipul care te lasă fără cuvinte pentru 4 minute
Să faci videoclipuri nu este ușor. Să faci videoclipuri cu elemente religioase este și mai greu. Să faci videoclipuri care să explice pe înţelesul tuturor mântuirea promisă în Biblie și în același timp atât de emoţionant încât mesajul să treacă dincolo de monitorul de la calculator, este de multe ori o sarcină sortită eșecului. Dar...
Uimitoarea activitate solară
Ne gândim la soare ca la un bec, un lucru de la sine înţeles. Pentru cercetători, soarele este o stea plină de viaţă. La...
Cum învaţă bebelușii din surprize
Oare la ce se gândește un bebeluș? Poate că ne-am pus această întrebare aflaţi în faţa unei mogâldeţe simpatice și jucăușe. Se pare că...
Violenţa din perspectiva unor copii
Violenţa împotriva fetelor și a femeilor a devenit un fenomen atât de răspândit, chiar și în rândul celebrităţilor, încât se pare că băieţii își...
Tacâmurile comestibile
Sănătoase, hrănitoare și prietenoase cu mediul. Așa se promovează o inovaţie 100% indiană care urmărește să reducă impactul economic și de mediu al banalelor...
Pământul văzut de pe orbită în 2013
NASA a realizat un videoclip impresionant cu imagini surprinse de nava Cassini de pe Mercur și Saturn în anul 2013. Printre imagini se numără...
Cum se formează amintirile și de ce uităm?
Modul în care se formează amintirile este unul fascinant. Nu la fel de fascinant este atunci când încerci să-ţi aduci aminte ceva și nu...
Cartea de băut care salvează vieţi
Anual, mai mult de 3 milioane de oameni mor din cauza unor boli cauzate de apă contaminată. O soluţie uimitoare și foarte ieftină a...
„13 Shades of Romanian”, documentar despre românii din Marea Britanie
Pentru că documentarul „Romanians are coming” este considerat de mai mulţi români nepotrivite și neconforme cu realitatea, un nou documentar speră să prezinte lucrurile din...
Minunea unui an de viaţă
Mic și fragil. Așa era Ward atunci când s-a născut, cu peste trei luni mai devreme decât era normal. Videoclipul surprinde primul lui an...
Încurcata istorie a Vaticanului
Cum a apărut statul Vatican și în ce mod funcţionează lucrurile în interiorul lui? Întrebarea are un răspuns mult mai complicat decât ne-am aștepta,...
Poveștile cu final nefericit ale internetului
Vremea când internetul era o raritate printre copii s-a dus, mai ales pentru cei care locuiesc la oraș. Împreună cu toate avantajele acestuia vin...
Lecţii pe care profesorii le învaţă
Ceea ce fac profesorii pentru elevii lor și modul în care influenţează generaţii întregi de copii nu pot fi cuantificate și nici apreciate la adevărata...
Cu cine ţi-ar plăcea să iei cina?
Mai multe cupluri au participat la un interviu filmat, în cadrul căruia au primit o întrebare provocatoare pentru imaginaţie: „dintre toţi oamenii din istorie...
3 lucruri pe care e vital să le știi dacă ai „20 și ceva” de ani
Narcisiști, leneși și profitori. Așa sunt tinerii de 20 și ceva de ani, dacă e să ne luăm după spusele sociologilor. Și nu doar că tinerii nu...
Raiul, așa cum poate fi creat de om
Folosind alegoria lingurilor, atribuită lui Rabi Haim din Romshishok, acest videoclip transmite un adevăr simplu, dar ignorat de atât de multe ori: raiul este...
Iubire dincolo de înfăţișare
Vinicio Riva s-a lovit de multă teamă sau scârbă din partea oamenilor, din cauza unei boli genetice care i-a desfigurat corpul. Felul în care este...





















