Henry Kissinger, unul dintre cei mai experimentaţi și respectaţi politicieni americani, scrie în ultima sa carte, World Order, că punctul cel mai periculos este atunci când ordinea mondială trece de la un sistem la altul. „Constrângerile dispar, iar scena politică este supusă celor mai expansive pretenţii și celor mai implacabili actori. Haosul urmează, până la instalarea unui nou sistem de ordine.” Este o avertizare menită să ne dezmeticească.

Trăim vremurile unui schimb major de putere la nivel internaţional? Poate chiar ale unui schimb de sistem de gândire? Pare prea mult, prea grav, prea repede și prea speculativ pentru a răspunde afirmativ. Cu toate acestea, dincolo de titlurile cancaniste din presă, sunt destule analizele serioase care identifică repetarea în prezent a unor elemente ale trecutului belicos recent, care împreună cu elemente disruptive noi, precum tehnologia digitală și globalizarea, promit să schimbe lumea, pornind de la felul în care câștigăm și cheltuim bani, până la cum ne percepem rolul în societate și felul în care înţelegem și abordăm politica.

Micii oameni coloraţi

Poate că cea mai evidentă schimbare vine la nivel geopolitic. Strategia globală găsită de SUA după al Doilea Război Mondial pentru a menţine pacea și a promova societăţi democratice, stabile și prospere, prin protejarea militară a aliaţilor în structuri precum NATO, pare să își dea obștescul sfârșit. Strategia și-a atins ţinta. Europa și Asia s-au refăcut, Uniunea Sovietică s-a destrămat în state democratice, iar farmecul comunist a fost găsit deplorabil și respins. Ce va urma?

Din ce în ce mai multe ţări, în frunte cu Rusia și China, se arată iritate de rolul de „poliţist al păcii” asumat de SUA. Iar, pentru prima dată, și majoritatea americanilor sunt sătui de asta. Chiar și viitorul președinte al SUA, Donald Trump, a venit cu propriile idei despre subminarea ordinii postbelice care a funcţionat până în prezent. Există multe feluri de a face asta și se pare că el și-a ales domeniul comerţului, campania sa fiind bazată de altfel pe o platformă de protecţionism economic. Dacă ar porni un astfel de război cu China și cu Mexicul, prin taxarea importurilor din cele două ţări, efectele adverse s-ar resimţi în toată lumea. Redactorii economici de la Washington Post aduc aminte că ultima dată când SUA a încercat o stimulare economică prin politici protecţioniste a fost în anii 1930, iar experimentul a fost o catastrofă.

Din ce în ce mai multe ţări, în frunte cu Rusia și China, se arată iritate de rolul de „poliţist al păcii” asumat de SUA. Iar, pentru prima dată, și majoritatea americanilor sunt sătui de asta.

Revenind însă la geopolitică, Molly McKew, fost consilier pe comunicare și afaceri externe în cadrul guvernului georgian din perioada 2009-2013, iar apoi consilier al fostului premier moldovean, Filat, în 2013-2014, spune că din ce în ce mai mulţi oameni din ţările aflate sub sfera de influenţă a Rusiei cred că valorile care au păstrat Vestul unit nu mai ţin. Că ordinea mondială impusă de americani se destramă și că în aceste timpuri niciun stat nu se poate baza decât pe el. Vladimir Putin nu ar fi cauzat acest momentum în politica internaţională, dar profită la maximum de el pentru a genera șocuri puternice ordinii lumii liberale. „În timp ce el construiește un nou sistem care să îl înlocuiască pe cel pe care îl avem, tentativele Americii și ale aliaţilor ei de a repara daunele au fost încete și limitate”, scrie McKew.

Mărturie vizibilă a războiului subversiv dus de Rusia sunt așa-numiţii „bărbaţi verzi”, trupe în uniforme verzi, neindentificabile, sprijinite de Rusia, care au apărut ca peste noapte pentru a ocupa estul Ucrainei și Crimeea. Seamănă cu „micii bărbaţi albaștri” din China, adică miliţie mascată ca pescari. SUA are propriii ei „mici (ne)bărbaţi gri”, adică drone și alte echipamente de mici dimensiuni, lipsite de elemente de identificare, trimise în teritoriu „inamic” în misiuni secrete. China tocmai a capturat un astfel de echipament, pe care îl atribuie Statelor Unite explorând apele disputate ale Mării Chinei de Sud. Astfel de tactici fac parte din ceea ce se cheamă „război hibrid”, o activitate în care sunt deja implicate marile puteri ale lumii. Tot parte a acestui tip de război subtil, care caută mai degrabă slăbirea inamicului decât un câștig propriu-zis, este și recenta ingerinţă a rușilor în alegerile prezidenţiale americane.

Și-au ales rușii președintele american?

La Casa Albă este atmosferă de sărbătoare, iar angajaţii sunt inventivi în a profita la maximum de ultimele zile în prezenţa familiei Obama. Una dintre glumele bune a fost plasarea discretă a unor oameni de zăpadă echipaţi cu căști în faţa geamurilor Biroului Oval, pentru a vedea cât timp îi va lua președintelui să realizeze că este spionat. Președintele a gustat gluma, deși spionajul cibernetic și furtul de date și-au arătat cu adevărat colţii în acest an și nimic nu pare mai afectată ca președinţia americană. Platforma online informationisbeautiful.net a realizat un infografic interactiv, care este updatat periodic, cu cele mai mari furturi de date din ultimii ani. Firme private, asiguratori de sănătate, restaurante, bănci, publicaţii, guverne din Turcia, Siria, Serbia, companii de taxi, Uber Yahoo, Verizon, MySpace se numără printre cei vizaţi de hackeri. Câteodată aceștia trec drept eroi, ca în cazul furtului de date de la firma de avocatură Mossack Fonseca, ce a contribuit la expunerea finanţelor murdare ascunse în paradisuri fiscale de sute de politicieni și persoane influente din toată lumea. Însă, sub tutelă politică, aceste acţiuni nu sunt doar grave, ci pot deveni adevărate declaraţii de război.

„Să fie clar: Acesta a fost un atac asupra Americii, mai puţin letal decât unul cu rachete, dar extrem de dăunător pentru sistemul nostru. În cazul în care raportul CIA este corect, Rusia se pare că a încercat să aleagă un președinte care ar fi, dacă nu o marionetă, atunci un fel de câine de companie – un pudel rusesc”, scrie New York Times, apreciind episodul ca fiind cel puţin la fel de grav ca scandalul Watergate, când președintele Nixon a trimis spărgători la birourile Partidului Democrat, după care a încercat să acopere faptele. „În afacerea Watergate, spargerea nu a afectat rezultatul electoral. În 2016, nu știm sigur”, scrie publicaţia. O altă parte a problemei este că, în vreme ce verdictul pare unanim, toate serviciile de inteligenţă și investigaţii căzând de acord asupra faptului că președintele Putin a condus o operaţiune sofisticată de influenţare a votului în SUA și de zdruncinare a încrederii electoratului în instituţiile statului, prin spargerea birourilor virtuale ale Partidului Democrat și publicarea online a e-mailurilor private, noul președinte Trump pune la îndoială agenţiile de securitate și ia apărarea Rusiei. Și mai rău este că Partidul Republican, din care Trump face parte și care are acum majoritatea în Senatul și în Congresul american, nu a schiţat niciun gest contrar pe această temă, ba chiar se pare că, după ultimele sondaje, rata de aprobare a președintelui rus a crescut în cadrul partidului.

Niciuna dintre administraţii nu realizează că Vestul este deja în război. Poate că nu este un război pe care să îl recunoaștem, dar este război. Unul care caută să ne erodeze valorile, democraţia și capacitatea instituţiilor noastre, să ne dilueze abilitatea de a discerne între adevăr și ficţiune, sau dintre bine și rău, și de a ne convinge să luăm decizii care sunt împotriva intereselor noastre.

Trump are, pe de-o parte, dreptate să nu se încreadă complet în rapoartele CIA sau FBI, instituţii evident politizate și care au dat rateuri incredibile, precum rapoartele CIA conform cărora Irakul deţinea arme de distrugere în masă, care i-au dat președintelui Bush mână liberă în 2002 să invadeze ţara, sau încercarea FBI de a strica imaginea lui Hillary Clinton, cu o săptămână înainte de alegerile de anul acesta. Pe de altă parte, Trump nu poate face abstracţie de informaţiile pe care aceste servicii i le oferă, în special pe tema terorismului, a programelor nucleare din Coreea de Nord și Iran, a disputelor din Marea Chinei de Sud și a politicii externe a Rusiei. O lipsă de încredere între Casa Albă și serviciile de informaţii înseamnă subminarea securităţii naţionale, și chiar globale. Se cere o anchetă independentă asupra acestui episod și publicarea în presă a dovezilor, nu doar a rezultatelor.

Trump este un admirator declarat al lui Putin și probabil va căuta o relansare a relaţiilor cu acesta, prin persoane apropiate lui Putin, pe care le-a numit în funcţia de consilier pe securitate naţională și secretar de stat. Este greu de previzionat cum va decurge în final această relaţie. Unii analiști subliniază faptul că, așa cum au obţinut informaţii personale despre democraţi, rușii ar putea deţine la fel informaţii despre republicani, și mai ales despre afacerile necurate ale noului președinte, pe care le-ar putea folosi pentru șantaj. Din acest punct de vedere, istoricul și autorul Robert McElvaine scrie că, dacă Ronald Reagan a „finalizat câștigarea Războiului Rece”, Donald Trump ca președinte va transforma această victorie într-un „triumf rusesc”. Alţi analiști cred mai departe că o relansare a relaţiilor ruso-americane este imposibilă și denotă ignorarea realităţii. „Casa Albă răspunde războiului hibrid al secolului XXI cu setul diplomatic de unelte al secolului trecut”, avertizează McKew, adică răspunde la perturbarea procesului electoral american cu expulzarea câtorva diplomaţi. Prin căutarea unei „resetări” a relaţiilor, viitoarea administraţie trădează aceeași lipsă de viziune. „Niciuna dintre administraţii nu realizează că Vestul este deja în război. Poate că nu este un război pe care să îl recunoaștem, dar este război. Unul care caută să erodeze valorile, democraţia și capacitatea instituţiilor noastre, să ne dilueze abilitatea de a discerne între adevăr și ficţiune, sau dintre bine și rău, și de a ne convinge să luăm decizii care sunt împotriva intereselor noastre”, explică McKew. Dacă privim spre Brexit și alegerea lui Trump, parcă putem vedea forţele în mișcare și un nou tip de război ieșind din ceaţă.

Revoluţionarii

Poate că, pentru anul 2016, cele două evenimente au părut ca „sfârșitul”, dar, pentru 2017, ele sunt doar începutul. În timp ce politologi economiști precum Francis Fukuyama văd în democraţie ultimul sistem care va fi adoptat în istorie, alţi politologi economiști, precum Paul Krugman, laureat al Premiului Nobel, văd că temeliile democraţiei sunt într-un proces de erodare de câteva decenii. Dacă zecile de ani de după căderea comunismului le-au dat dreptate primilor, ultimii ani par să le dea dreptate celor din urmă. „Revoluţiile vor pluti în aer în 2017”, anunţă și previziunile economiștilor de la The Economist. În 2017 se împlinesc 100 de ani de la preluarea puterii de către bolșevici în Rusia, 150 de ani de la publicarea volumului lui Karl Marx Capital, 50 de ani de la moartea revoluţionarului Che Guevara și 500 de ani de când Martin Luther a pornit Reforma Protestantă. „Nu va fi greu să găsim paralele între circumstanţele care au produs revoluţii în trecut și starea de rebeliune din anul care ne așteaptă”, notează jurnaliștii.

Europa a fost deja zguduită anul trecut prin Brexit, care trebuie să înceapă concret în 2017. Un vot protestatar este așteptat și la alegerile prezidenţiale din Franţa și la cele parlamentare din Germania și Olanda. Frustrările electoratului vor fi în continuare mânate de o economie care stagnează, cu rate de dobânzi negative din Europa până în Japonia și cu incapacitatea factorului politic de a produce soluţii. Legat de alegerile din principalele ţări europene, o analiză anticipativă a Stratfor este și mai pesimistă: „Așa cum am scris de ani de zile, Uniunea Europeană se va dizolva în final. Întrebarea este cât vor grăbi alegerile europene din 2017 această disoluţie. Indiferent că ele vor fi câștigate de moderaţi sau de extremiști, Europa se îndreaptă spre o rupere în blocuri regionale.” Rusia va profita cu siguranţă de râcile care deja au apărut între statele europene, pentru a distruge unitatea în ce privește impunerea sancţiunilor economice pe mai departe și pentru a-și consolida influenţa de-a lungul graniţei sale. Administraţia Trump se preconizează a fi favorabilă eliminării sancţiunilor, dar și unei victorii a Rusiei în Siria, măcar că va fi o victorie de imagine. Sau poate că nu. În privinţa lui Trump există speranţa că, fiind un om care se laudă cu încălcarea regulilor și cu atuul impredictibilităţii, s-ar putea să fie omul de care este nevoie pentru a sparge tiparul în care s-a împotmolit politica americană. Dacă ordinea globală chiar este în proces de destrămare, Trump pare mai capabil decât predecesorii săi să accelereze procesul (reducând astfel timpul de haos de care vorbea Kissinger), în loc să îi reziste. Întrebarea pe care și-o pune McKeen este dacă Trump va sprijini ţintele Kremlinului cu retorica antiglobalizare, anti-NATO sau dacă va vedea clar finalul ordinii mondiale actuale, va înţelege natura bătăliei în care ne aflăm și va avea viziunea și spiritul confruntaţional pentru a o câștiga.

Aceste lucruri ne aduc aminte că suntem în cel mai periculos moment din dezvoltarea umanităţii. Acum avem tehnologia prin care putem distruge planeta pe care trăim, dar încă nu avem tehnologia pentru a scăpa de aici. Pe măsură ce resursele se concentrează în mâna celor puţini, va trebui să învăţăm să dăm de la noi mult mai mult decât o facem acum.

Clar trebuie să privim și frustrările care stau la baza voturilor revoluţionare. Acestea au de-a face cu tendinţele îmbătrânirii populaţiei și cu declinul productivităţii, suprapuse pe consecinţele economice ale globalizării și accelerarea inovaţiilor tehnologice care înlocuiesc mâna de lucru în liniile de manufactură, dar care în curând se vor putea extinde și asupra claselor mijlocii și chiar superioare, odată cu dezvoltarea inteligenţei artificiale. Această tendinţă va accelera inechitatea economică, care oricum devine un coșmar de care nimeni nu va mai putea scăpa, din moment ce și în colţurile cele mai îndepărtate ale lumii, de exemplu în Africa subsahariană, mai mulţi oameni au telefoane mobile cu internet decât acces la apă potabilă.

Nu este nimic de neînţeles în faptul că atâţia oameni au ales să cadă la pace cu oameni care i-au momit cu altă viziune asupra viitorului, precum Donald Trump. Consecinţele acestor tendinţe sunt evidente, avertizează fizicianul Stephen Hawking. Satul se mută în orașe de mâna a doua și când descoperă că nirvana de pe Instagram nu e acolo, o caută peste graniţă, înmulţind numărul de migranţi economici. Aceștia solicită din ce în ce mai mult infrastructurile și economiile ţărilor în care au ajuns, subminând toleranţa și stimulând populismul politic. Pe lângă aceasta, toţi avem de înfruntat problemele mediului: schimbarea climei, producţia alimentară, suprapopularea planetei, extincţia altor specii, epidemii, acidifierea oceanelor. „Împreună, aceste lucruri ne aduc aminte că suntem în cel mai periculos moment din dezvoltarea umanităţii. Acum avem tehnologia prin care putem distruge planeta pe care trăim, dar încă nu avem tehnologia pentru a scăpa de aici. Pe măsură ce resursele se concentrează în mâna celor puţini, va trebui să învăţăm să dăm de la noi mult mai mult decât o facem acum”, spune Hawking. 

Pe scurt, dacă vrem să supravieţuim va trebui să învăţăm să vorbim altă limbă, pe cea a altruismului. Asta în condiţiile în care am ajuns aici tocmai din cauza egoismului celor care, având efectiv toată bogăţia lumii la picioare, au hotărât că în continuare nu le este destul. În aceste condiţii, cei care au puţin trebuie să înveţe să trăiască cu și mai puţin, dacă egoismul celor dintâi trebuie contracarat în numele speciei. Dar nu va fi destul. O replică dintr-un film reprezentativ pentru cultura pop de astăzi avertizează: „Vine o furtună, domnule Wayne. Dumneavoastră și prietenii dumneavoastră ar trebui să vă adăpostiţi, pentru că, atunci când va lovi, vă veţi întreba cum de aţi ajuns să credeţi că puteţi trăi o viaţă atât de luxoasă și să lăsaţi atât de puţin pentru noi, restul”!