Chiar și după încetarea Războiul Rece, Rusia a rămas oaia neagră de pe noua hartă geopolitică. Afacerile încheiate de Europa și America cu ea au fost întodeauna lucrative, dar ascunse de dezbaterile publice. Situaţia actuală din Ucraina a forţat însă statele să își dezvăluie, cu oarecare rușine și vinovăţie, adevărata dimensiune a dependenţei de Rusia.

Rusia face lucruri pe care nu ne-am fi așteptat să le vedem în secolul XXI în cazul niciunei ţări. După anexarea Crimeei și implicarea în declanșarea unui război civil în Ucraina, ne-am aștepta să fie pusă cu spatele la zid. Și totuși, nu este. De ce nu face nimeni nimic mai mult?

Desigur, există diferenţe de procedură și percepţie dintre Vestul prodemocratic și Estul cu reminescenţe imperialiste, în care democraţia și diplomaţia sunt mereu dezarmate în faţa unui agresor fără scrupule. Însă există și o raţiune economică, care este de departe prima de luat în considerare pentru a înţelege măsura dependenţei comunităţii internaţionale de Rusia.

SUA, cu mâinile în borcanul cu miere

America este cea care dă tonul în ceea ce privește măsurile împotriva Rusiei, ajungând în prezent la a patra rundă de sancţiuni economice, în timp ce Europa este privită ca factorul neputincios din ecuaţie. Băncile și afacerile europene sunt mult mai dependente de economia rusă decât cele americane. De exemplu, în 2012, tranzacţiile dintre Uniunea Europeană și Rusia au ajuns la 370 de miliarde de dolari, pe când cele între Rusia și SUA au fost de doar 26 de miliarde, scrie Bloomberg.

Atunci de ce nu se implică America mai mult? Când vine vorba de sancţiuni, SUA nu a avut niciun impediment să îngenuncheze economia Iranului, din cauza programului nuclear. Rusia a scăpat de sancţiuni și în 2008, când a atacat Georgia, iar acum nu pare să fie prea afectată. O diferenţă constă în faptul că economia Rusiei nu este izolată precum cea a Iranului, ci are multipli parteneri și surse de profit. Dar lăcomia și frica americanilor își spun și ele cuvântul, scrie The Economist.

Într-o întâlnire a Senatului american din această săptămână, a ieșit la iveală cu oarecare doză de jenă că până la urmă americanii nu sunt cei mai buni în orice domeniu, ci trebuie să cumpere de la ruși motoare pentru rachetele ce propulsează sateliţi în spaţiu, dar și elicoptere promise armatei afgane.

„Numai ideea că Vladimir Putin este responsabil pentru motoarele noastre de rachete ar trebui să ne facă să căutăm cu disperare alternative”,

a declarat senatorul John McCain.

Astfel, dorinţa de a-l pedepsi pe Putin se bate cap în cap cu dependenţa Pentagonului de ruși, pentru tehnologii ce deservesc priorităţile de securitate naţională. Contractele pentru motoare și pentru 20 de elicoptere au fost puse deocamdată în așteptare, scrie NPR.

Adevărul despre Europa

… este că a luat prea mult de la Rusia, ca acum să poată aplica sancţiuni care să nu o afecteze și pe ea. Relaţia de simbioză este bine stabilită, spre frustrarea liderilor europeni, care nu pot să fie la fel de drastici ca americanii.

Multe ţări europene sunt ambivalente în ceea ce privește pedepsirea Rusiei, pentru că aceasta le furnizează cea mai mare parte din gazul și combustibilul de care au nevoie și este o sursă capitală pentru investiţii.

De asemenea, cele mai mari companii rusești, conduse de miliardari din cercul restrâns al lui Putin și-au mutat banii în paradisurile fiscale europene din Olanda, Luxemburg, Elveţia, Cipru și Irlanda, pentru a scăpa de taxe. În condiţiile în care Putin a făcut apeluri publice către oamenii de afaceri ruși pentru a-și aduce capitalul acasă, un total de 63 de miliarde de dolari a părăsit ţara anul trecut.

Prin urmare, câteva ţări europene ar putea fi factorii cheie pentru a convinge Rusia să lase Ucraina în pace. Dacă se poate demonstra că cei care deţin capital străin sunt pe lista persoanelor sancţionate, conturile lor ar putea fi blocate. Însă cât de mult sunt dispuse să piardă aceste ţări?

Olanda, Luxembrug, Cipru și Irlanda aparţin Uniunii Europene și trebuie să respecte penalităţile impuse Rusiei, care presupun retragerea vizelor și îngheţarea bunurilor. Mai departe, fiecare ţară are libertarea de a impune sancţiuni unilaterale, după cum procedează SUA. Este improbabil însă ca aceste ţări să ia atitudine.

Elveţia, pe de altă parte, nu este membră UE, însă legăturile sale cu Rusia sunt și mai complexe. Băncile elveţiene adăposteau în 2012 bani rusești în valoare de 14 miliarde de franci, conform Băncii Naţionale Elveţiene, dar asta nu e tot. Aproape 75% din exporturile maritime rusești, cu ţiţei, sunt realizate de firme cu baza în Elveţia, conform Asociaţiei pentru Comerţ și Transport Maritim din Geneva, iar companii rusești precum Rosneft, Gazprom și Lukoil au filiale în Elveţia.

Un joc al nervilor

Angela Merkel conduce singura ţară europeană care pare să ia măsuri, deși este și cea care poate avea cel mai mult de suferit.

Berlinul tocmai a anunţat că suspendă licenţele pentru exportul de arme către Rusia, asta după ce pe 11 aprilie a blocat un contract de aproape 1 miliard de dolari între Rusia și grupul Airbus, tot pentru tehnologie de sateliţi.

„Merkel spune clar că loialitatea Berlinului faţă de Vest este mai importantă decât pierderile economice”,

crede Otilia Dhand, vice președinte al think tank-ului Teneo Intelligence, din Londra.

Dacă însă Rusia va răspunde tot cu sancţiuni economice, Germania ar putea pierde mai mult decât și-a imaginat. Este știut faptul că Germania nu poate funcţiona fără combustibil și gaz rusesc, pe care îl importă pentru 55 de miliarde de dolari pe an. În mod surprinzător însă, Germania vinde Rusiei aproape tot cât cumpără, ajungând la 49 de miliarde de dolari în 2012, conform Businessweek. În Rusia sunt active aproximativ 6.000 de companii germane care vând tot, de la farmaceutice, mașini și unelte, printre care și companii mari, precum Mercedes-Benz, Volkswagen și Siemens.

Deocamdată, liderii sectorului de afaceri din Germania nu au protestat împotriva politicii internaţionale pe care o adoptă Merkel. Dar un sondaj de pe 13 martie arată că publicul german nu este adeptul unor sancţiuni economice drastice. Iar dacă Moscova se ţine de cuvânt și impune aceleași sancţiuni economice pe care europenii le-au impus oamenilor de afaceri ruși, Merkel s-ar putea trezi cu o animozitate politică acasă, care ar fi o premieră negativă în cariera ei de cancelar.

Slujbele a 30.000 de germani și bunul mers al ţării depind de schimburile economice cu Rusia, însă suveranitatea a 45 de milioane de ucraineini depinde de tăierea acestor legături. Este o decizie care o va defini pe Merkel atât ca lider politic, cât și ca om.