Bunicii noștri ne veghează din cer?

Una dintre primele întrebări pe care le auzi atunci când faci cunoștinţă cu cineva este: „Cu ce te ocupi?”.  În cazul meu, răspunsul la această întrebare a dus întotdeauna la conversaţii interesante.

Într-o societate în care tot mai puţini oameni se identifică cu o credinţă și din ce în ce mai mulţi se declară nereligioși, mi se pare surprinzător numărul mare al celor cu care am interacţionat și care credeau că cei dragi ai lor care au murit îi privesc din ceruri. Dacă nu crezi în Dumnezeu, ce alinare îţi aduce credinţa că cei dragi sunt alături de Dumnezeu în rai?

Vorbesc mult despre moarte și meditez de asemenea asupra acestui subiect, probabil mai frecvent decât majoritatea oamenilor. Nu am o fascinaţie ciudată faţă de moarte, dar profesia mea mă aduce foarte aproape de această realitate. Redactez testamente – un rol unic în cadrul bisericii mele, care mă face să fiu umil, deoarece interacţionez zilnic cu oameni și îi ghidez prin realităţile vieţii, în special prin cele legate de sfârșitul ei. Înainte de a mă ocupa de întocmirea testamentelor, am lucrat ca pastor într-o biserică locală, ce deservea un azil de bătrâni. Și acolo moartea era o prezenţă constantă. În cei patru ani de slujire în acea biserică, am participat la peste 25 de slujbe funerare.

Pe măsură ce îmbătrânim, resimţim mai puternic pierderea pe care o aduce moartea și medităm mai mult la propria noastră dispariţie. În acest context, începem să ne punem întrebarea: „Și apoi, ce urmează?” Ne preocupă această întrebare mai mult din curiozitate decât din teamă, pentru că, deși moartea vine pentru toţi, nici măcar creștinii nu au ajuns la un acord în privinţa răspunsului.

Ce spune Biblia despre moarte

Biblia conţine multe pasaje despre moarte și despre ce se întâmplă atunci când murim, iar acestea contrazic direct credinţa populară că mergem în rai imediat după moarte (Daniel 12:2; Eclesiastul 9:5-6; 1 Tesaloniceni 4:13-14). În aceste pasaje, moartea este descrisă pur și simplu ca un somn. Nu știu cum este pentru tine, dar, din experienţa mea, între momentul în care adorm și cel în care mă trezesc este un interval despre care nu știu nimic. În cele șapte-nouă ore de somn nu sunt conștient de trecerea timpului. Atunci când mă trezesc, îmi dau seama că timpul a trecut, dar nu am nicio idee despre cele întâmplate cât am dormit.

Moartea, așa cum este descrisă în Biblie, este foarte asemănătoare cu somnul. Când murim, conștiinţa noastră încetează să mai fie activă. Ne odihnim până la întoarcerea lui Iisus, cunoscută în terminologia creștină ca „a doua venire” sau „revenirea”. Apostolul Pavel afirmă că „întâi vor învia cei morţi în Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul” (1 Tesaloniceni 4:16-17).

Să descifrăm logica învierii!

Te-ai întrebat vreodată de ce trebuie să învie „cei morţi în Hristos”, dacă ei sunt deja în cer? Mergând mai departe, care e logica învierii lui Iisus sau a învierii lui Lazăr? De ce ai fi înviat pentru a trăi din nou pe acest pământ, dacă moartea te duce direct în cer? Care ar fi rostul învierii trupului pe acest pământ, dacă moartea presupune o intrare imediată în prezenţa lui Dumnezeu, în cer? Nu prea are sens, pentru că Biblia spune că moartea este o stare de odihnă – un somn – până la a doua venire a lui Iisus. Pentru mulţi, această idee reprezintă o descoperire surprinzătoare, întrucât majoritatea surselor media, dar și numeroși credincioși promovează teoria că sufletul merge în rai sau în iad imediat după moarte (doctrina despre iad merită, la rândul ei, o analiză mai profundă).

Deoarece „morţii nu știu nimic”, putem găsi alinare în gândul că ei nu stau pe „veranda cerului” privindu-ne și judecându-ne pentru greșelile noastre.

Adevărul este că, deoarece „morţii nu știu nimic”, iar moartea este descrisă ca un somn, nu trebuie să ne temem de ceea ce ar putea gândi cei dragi care au murit. Putem găsi alinare în gândul că ei nu stau pe „veranda cerului” privindu-ne și judecându-ne pentru cele mai mici greșeli ale noastre. Putem fi de asemenea mângâiaţi de faptul că ei nu suferă într-un chin veșnic, așa cum ne-a obișnuit imaginea hollywoodiană a iadului. Acest lucru nu înseamnă că nu vor avea parte, într-o zi, de învierea promisă alături de Hristos. Spun doar că, din fericire, nu este treaba noastră să judecăm și nici nu trebuie să trăim cu teama că suntem permanent sub privirea lor sau sub judecata lor.

În 2003, a murit primul dintre bunicii mei (tehnic vorbind, al doilea, fiindcă primul a murit înainte ca părinţii mei să se cunoască). În 2011 nu mai aveam niciun bunic în viaţă. În acea perioadă am terminat liceul și universitatea. M-am botezat, mărturisindu-mi astfel credinţa și angajamentul faţă de Iisus Hristos. De asemenea, m-am luptat cu dependenţa de pornografie și m-am trezit participând la activităţi care erau departe de a fi considerate „comportament creștin exemplar”. Nu știu cum este la alţii, dar gândul că bunicii mei mă privesc din cer nu este unul încurajator. Din contră, mă neliniștește.

Perspectiva biblică asupra morţii mi-a oferit liniște sufletească; am înţeles că pot trăi viaţa fără „să joc un rol” pentru cei dragi care nu mai sunt cu noi – fie pentru a-i „face mândri” de mine, fie pentru a „mă ridica la înălţimea așteptărilor lor”. În schimb, am realizat că pot să-mi trăiesc viaţa cât pot de bine, nu pentru a-mi mulţumi bunicii sau alţi oameni dragi, ci pentru a accepta darul vieţii veșnice oferit de Iisus (Ioan 3:16–21). Un alt beneficiu este acela că nu trebuie să trăiesc în rușine pentru faptele de care nu sunt mândru sau pentru momentele de eșec sau umilinţă.

Găsesc încurajare în certitudinea că oamenii apropiaţi care nu au fost urmași devotaţi ai lui Iisus nu suferă chinuri veșnice.

Deși simt durerea pierderii cuiva drag la fel ca oricine altcineva, mă încurajează gândul că rudele decedate nu veghează asupra mea din cer – nici cu bucurie, nici cu groază. Cei care au suferit în timpul vieţii nu mai suferă. Cei care au fost chinuiţi sufletește sunt acum în pace. Cei care au trecut prin dificultăţi în viaţă se odihnesc. De asemenea, și reversul mă liniștește. Găsesc încurajare în certitudinea că oamenii apropiaţi care nu au fost urmași devotaţi ai lui Iisus nu suferă chinuri veșnice, ci dorm somnul morţii. Mă alină faptul că Scriptura ne învaţă că, odată cu moartea, conștiinţa și cunoașterea încetează.

Unicul remediu pentru moarte

De asemenea mă încurajează faptul că oamenii se odihnesc până la revenirea lui Iisus, când vor primi trupuri noi, libere de boală și putrezire (Filipeni 3:20-21; 2 Corinteni 5:4-5). Aștept cu nerăbdare a doua venire a lui Iisus, când „Însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer şi întâi vor învia cei morţi în Hristos” (1 Tesaloniceni 4:16). În ziua învierii, cei dragi ai mei se vor trezi, ca dintr-un somn bun, și primul lucru pe care îl vor vedea va fi faţa lui Iisus.

Josh Wood este pastor în Melbourne, Australia. O versiune a acestui articol a apărut iniţial pe site-ul Signs of the Times Australia.