Dificultăţile născute la confluenţa intereselor religioase cu cele politice, sunt foarte serioase în unele părţi ale Globului. Pentru libanezi, de pildă, manifestarea religiei în politică nu este o opţiune, ci un prerogativ, scrie Time. Se pare că locuitorii Libanului sunt departe de a fi mulţumiţi cu această stare de fapt.
Mii de protestatari s-au adunat duminica trecută în Beirut pentru a cere separarea politicii de religie. Demonstranţii au scandat „secularism” într-un marș de protest în faţa parlamentului libanez. Liderii de la Teheran se tem însă de o eventuală eroziune a stabilităţii dacă sistemul complex de diviziune a puterii între comunităţile religioase este abandonat. În prezent, legislaţia libaneză prevede ca președintele ţării să fie creștin; prim-ministrul, musulman sunit, iar reprezentantul parlamentului, musulman șiit. (Sursa: Time)














