Daruri care (nu) ne sărăcesc

De sărbători (și nu numai), bugetul nostru deraiază, în timp ce ne epuizăm căutând daruri care să facă măcar o impresie bună, dacă nu vor reuși să dezlege baierele de bucurie ale inimii destinatarilor. Numai că, în tot acest iureș, n-ar trebui să uităm că le predăm copiilor, cu și fără vorbe, lecţii importante despre ce înseamnă să dăruiești.

Dacă ne aruncăm ochii peste jucăriile la îndemâna unui copil de acum un secol și jumătate, găsim obiecte despre care am citit sau am auzit povestindu-se, dar și altele, care au călătorit până la noi, cu importante retușuri de ordin estetic: coifuri și vapoare de hârtie, mingea de cârpe, tobe și trâmbiţe, soldaţi de plumb, calul de lemn cu capul pe băţ, cuburi, păpuși de lemn, de cârpă sau cu cap de porţelan. Unele, precum cercul dat de-a dura, accesibile tuturor, altele – mai greu accesibile sau doar la îndemâna celor din lumea bună, precum o păpușă care vorbește sau își poate mișca mâinile sau capul.

Jucării cenușii, dacă le-am compara cu cele de astăzi: de la mingile din piele, plușurile de colecţie și păpușile cu accesorii scumpe la lego-urile foarte sofisticate și creionul vorbitor care însoţește cărţile interactive.

Este o lume uriașă, „adevărată”, în care stă închisă o lume mai mică, a copiilor, care ascunde în ea, la rândul ei, o lume magică, în miniatură – cea a jucăriilor.

Ce nu s-a schimbat e faptul că lumea rămâne alcătuită în același fel, așa cum observa scriitoarea Ioana Pârvulescu, după modelul păpușilor matrioșka – e o lume uriașă, „adevărată”, în care stă închisă o lume mai mică, a copiilor, care ascunde în ea, la rândul ei, o lume magică, în miniatură – cea a jucăriilor. Iar în lumea dantelată a copilăriei, incursiunile în acest univers al jucăriilor (sau al activităţilor de divertisment) – care se extinde cu febrilitate într-o societate consumeristă – rămân cele mai râvnite cadouri.

De la o singură „lună a cadourilor”, așa cum își primise numele în comunism – în ciuda dificultăţii cu care se puteau procura obiecte pe care astăzi nici prin minte nu ne-ar trece să le dăruim celor dragi (de exemplu, săpunuri Fa și Rexona) –, am ajuns, ademeniţi de oferta năucitoare a pieţei, la o sărbătoare perpetuă a darurilor. Apetitul în creștere al copiilor pentru jucăriile tot mai sofisticate din rafturile magazinelor se împletește cu dorinţa firească a părinţilor de a le aduce bucurie. Dăruirea rămâne un act care seamănă bucurie atât în cei care dăruiesc, cât și în destinatarii darurilor. Doar că ea își ratează scopul, dacă nu învăţăm noi înșine și nu ne învăţăm copiii cum să primească și cum să dăruiască, la rândul lor.

Uneori, în loc de ochi măriţi de surpriză și de „mulţumesc”-uri fericite, se aud zgomote de cadouri aruncate cu iritare și întrebări indignate.

MaryEllen, o mamă care se străduiește să modeleze virtutea recunoștinţei în copiii ei, scrie pe blogul său despre strategiile pe care le folosește în acest scop. O zi de naștere sau o seară de Crăciun pot fi ușor ruinate de ceea ce se presupune că ar trebui să fie momentul cel mai așteptat, cel al desfacerii cadourilor. Uneori însă, în loc de ochi măriţi de surpriză și de „mulţumesc”-uri fericite, se aud zgomote de cadouri aruncate cu iritare și întrebări indignate – „Nu vreau să primesc asta!”;„Ce altceva mi-ai mai luat?”;„El de ce a primit mai mult decât mine?”.

Chiar dacă reacţiile lor sunt dezamăgitoare, mai ales când se manifestă în prezenţa altora sau ca răspuns la darurile primite de la rude sau prieteni, MaryEllen continuă să îi înveţe că recunoștinţa este o alegere. Este conștientă că este nevoie de timp pentru ca ei să își dezvolte acest mușchi al recunoștinţei, nu doar să mimeze o mulţumire pe care nu o simt. Printre strategiile care funcţionează, MaryEllen amintește discuţiile de pregătire a copiilor, în care îi învaţă să mulţumească pentru tot ce primesc, invitaţia de a scrie un bilet de mulţumire pentru dăruitor, păstrarea accentului pe ceea ce oferă altora, nu pe ceea ce (se așteaptă că) vor primi, în acele ocazii în care primesc și dăruiesc deopotrivă.

Experţii explică de ce abilitatea de a exprima recunoștinţa pentru lucrurile primite nu se dezvoltă atât de ușor pe cât și-ar dori părinţii: creierul lor nefiind îndeajuns de dezvoltat, copiii nu reușesc să înţeleagă că oamenii au gânduri, sentimente și perspective diferite de ale lor. De cele mai multe ori, copilul preţuiește cadoul în sine mai mult decât sentimentele și intenţiile dăruitorului, dar explicaţiile părintelui îl pot ajuta să înţeleagă mesajul de iubire din spatele unui dar.

Atunci când este învăţat să ofere daruri, copilul are oportunitatea de a exersa empatia, de a înţelege nevoile și dorinţele altora și de a-și dezvolta abilităţile financiare și sociale. Studiile arată că, de la vârsta de 4 ani, copilul începe să aibă mai puţine dificultăţi la alegerea unui cadou pentru mama lui, iar dacă propriile lui dorinţe au fost împlinite (sau i s-a promis acest lucru), șansele de a alege un dar în armonie cu dorinţele mamei sunt mai mari.

De la vârsta de 4 ani, copilul începe să aibă mai puţine dificultăţi la alegerea unui cadou care să fie mai apropiat de dorinţele destinatarului decât de cele proprii.

Într-un mediu înţesat de mesaje despre faptul că merităm să primim lucruri, părinţii îi pot învăţa pe copii să descopere de timpuriu bucuria dăruirii, punctează și Susan Crites Price, scriitoare și expertă în adoptarea filantropiei în mediul familial. Atunci când copilul începe să folosească pronumele posesiv „al meu” este deja pregătit să primească primele lecţii de dăruire, susţine Price.

În cele din urmă, tocmai pentru că suntem derutaţi de prea multe indicatoare spre fericirea prin achiziţie, copiii trebuie învăţaţi, prin puterea exemplului, că, dacă există un tărâm al fericirii, acesta poate fi găsit doar atunci când rămânem pe harta relaţiilor care contează. Acesta este unul dintre motivele pentru care cadourile nu pot sta în centrul unei sărbători, fie că e vorba de Crăciun sau de o zi de naștere, ci ele reprezintă doar bonusul. Un bonus care arată, în orice caz, că știm (și că ne pasă) de lucrurile care îi emoţionează, care le plac, pe care și le doresc sau de care au nevoie cei din jur.

O bicicletă mov, o pereche de cercei cu diamante, un ceainic de porţelan, un puzzle, o placă pentru îndreptat părul, o cutie de supă la plic – toate acestea s-au regăsit pe o listă a celor mai bune sau mai nepotrivite cadouri primite de participanţii la un sondaj. Poate că am fi tentaţi să credem că știm exact în ce categorie să așezăm unele dintre aceste cadouri, dar șansele să ne înșelăm sunt destul de mari. Placa de păr, de exemplu, a fost primită de o tânără care n-ar fi renunţat în ruptul capului la buclele ei, iar cerceii cu diamante au ajuns la partenera unui tânăr care n-a observat, în cei trei ani de relaţie, că jumătatea lui nu purta acest gen de bijuterii și nici măcar nu avea găuri în urechi. Pe de altă parte, supa la plic, care avea o anumită aromă, a fost considerată un cadou reușit de către destinatară, o mamă al cărei fiu era împătimit de supă și de aroma respectivă, care era destul de greu de găsit.

În cele din urmă, indiferent dacă oferirea de daruri este sau nu unul dintre limbajele dragostei pe care le vorbim fluent, să ne amintim că darul cel mai de preţ este acela al timpului petrecut unii cu alţii. Chiar și în luna cadourilor, a fi împreună este cel mai frumos mod de a ne arăta dragostea.

Acest adevăr simplu, dar tot mai înceţoșat în societatea modernă, a fost (re)descoperit de renumitul cercetător al fericirii Robert Biswas-Diener, în timpul unui studiu realizat pe boșimanii din Kalahari. După o zi petrecută împreună cu ei la vânătoare, în mijlocul deșertului fierbinte, fără a reuși să prindă nimic, cercetătorul a fost uimit să-i vadă pe membrii tribului cântând plini de veselie la întoarcerea în sat. A încercat să afle motivul acestei stranii veselii, iar unul dintre bărbaţi, uimit la rândul său că era ceva de lămurit într-o situaţie atât de clară, i-a predat gratis prima lecţie a fericirii: „Nu am prins nimic, dar nu am prins nimic împreună.”

Festivalul de iarnă „Călătorie la Iesle”, la Biserica Băneasa

Duminică, 8 decembrie, Biserica Băneasa în colaborare cu Speranţa TV va organiza a doua ediţie a festivalului de iarnă „Călătorie la Iesle”. Evenimentul se va desfășura între orele 16:00 și 19:00 pe peluza bisericii, situată în Voluntari, jud. Ilfov, pe strada Erou Iancu Nicolae nr. 38-38 A.

Participanţii vor avea ocazia să se bucure de scena nașterii Mântuitorului, de colinde și de surprize pregătite special pentru cei mici, precum și de gustări delicioase pentru toate vârstele. De asemenea, organizatorii își propun să sprijine comunitatea și îi invită pe cei care pot să aducă jucării sau hăinuţe pentru cei vulnerabili. Alături de Speranţa TV și de Biserica Băneasa se vor implica în organizarea festivalului: ADRA România, Radio Vocea Speranţei, Editura Viaţă și Sănătate, dar și Sola Scriptura.

Pentru cei care nu pot fi prezenţi fizic, festivalul va fi transmis în direct la Speranţa TV, începând cu ora 17:00, oferindu-li-se astfel posibilitatea de a savura cele mai frumoase momente ale evenimentului din confortul propriei case.

Intrarea este liberă, iar organizatorii vă așteaptă cu braţele deschise pentru o după-amiază plină de bucurie și de solidaritate.

Carmen Lăiu este redactor Semnele timpului și ST Network.