Dacă în urmă cu ceva ani era la modă declararea credinţei în Dumnezeu, acum lucrurile s-au schimbat. Ne uităm pe statisticile religioase și devenim nostalgici după timpurile trecute. De aici este posibil să derive și sentimentul că lumea se afundă tot mai mult în necredinţă.
„Oamenii nu mai cred în Dumnezeu”, auzim adesea ca un fel de diagnostic ad-hoc, prin intermediul căruia se încearcă explicarea tuturor neajunsurilor din lume. Creșterea criminalităţii, panica generată de terorism, inechitatea socială, până și încălzirea globală pot fi relativ ușor explicate printr-o anumită derivă spirituală. Aceasta din urmă apare cu atât mai pregnantă cu cât este comparată cu timpurile apuse, pe care le retrăim nostalgic. „Altădată era altfel, iar oamenii erau mai spirituali”, gândim adeseori în sinea noastră. Aproape că nici nu mai punem la îndoială faptul că este posibil ca evaluarea aceasta să fie rezultatul unei percepţii, și nu a unei realităţi.
Dumnezeu, expus sondajelor
Au trecut 50 de ani de la momentul în care TIME întreba, pe coperta revistei, dacă „Dumnezeu este mort”. În articolul din revistă erau expuse opiniile unui grup de teologi creștini care se luptau cu ideea unui Dumnezeu care părea destul de retras din angrenajul istoriei. Prin contrast, era prezentat un sondaj din 1965 care arăta, totuși, că 97% dintre americani credeau puternic în Dumnezeu. De atunci, Gallup a repetat periodic aceeași întrebare, iar datele indică faptul că numărul celor care și-au declarat credinţa în Dumnezeu a scăzut la 86% (după statistica din 2014, ultima oferită de Gallup), restul de 12% dintre americani susţinând că nu au vreun interes religios, iar 2% nu și-au exprimat opinia cu privire la acest aspect.
O concluzie imediată ar fi că ateismul câștigă tot mai mult teren, însă lucrurile sunt ceva mai nuanţate. Frank Newport, redactor-șef la Gallup, spune că aceste cifre nu ilustrează întreaga poveste. Privind înapoi, spre perioada când Gallup a formulat pentru prima oară întrebarea (în anii 1940), Newport crede că americanii s-au simţit obligaţi să afirme că erau religioși, însă în prezent se simt mai confortabil în a susţine contrariul. Cu alte cuvinte, datele statistice nu ar reflecta un declin al credinţei, așa cum pare la prima vedere.
Curajul de a ieși din front
Aceasta ar putea explica și apariţia unor categorii (ne)religioase care erau ca și inexistente în urmă cu câteva decenii. Faptul că oamenii nu se mai simt obligaţi nici măcar din punct de vedere cultural să își afirme apartenenţa la un anumit spaţiu religios poate explica și creșterea numărului celor cunoscuţi ca „neafiliaţi” religios, care admit lipsa de interes pentru valorile spirituale, dar care nu sunt neapărat atei. Newport explică faptul că, în anii 1950, cu greu puteau să fie identificaţi cei care își revendicau lipsa de apartenenţă religioasă (cel mult 1-2%), însă aproape toate sondajele contemporane sugerează, acum, că numărul lor se apropie de 20 de procente. Se ridică o întrebare legitimă: s-a amplificat vertiginos necredinţa sau și în anii trecuţi acest segment social era destul de consistent, fără însă a se exprima deschis? A doua variantă ar fi mai probabilă, cel puţin dacă se ia în calcul și oprobriul public manifestat faţă de cei care îndrăzneau să încalce normele sociale acceptate de majoritatea.
Un exemplu poate și mai elocvent în această privinţă îl constituie categoria „dezafiliaţilor”, oameni care nu și-au pierdut credinţa, ci care mai degrabă părăsesc bisericile tocmai pentru a și-o salva, notează Tom Schultz, autorul unei cărţi pe acest subiect. „Am auzit și observat acest lucru în biserici de vreo 7 sau 8 ani”, confirmă Mark Tidsworth, consultant în domeniul religios. Abia acum fenomenul a ieșit la suprafaţă, însă rădăcinile lui sunt mai vechi. Recent, WRN a abordat acest subiect insistând asupra unui studiu realizat de sociologul Josh Packard, conform căruia există aproximativ 30 de milioane de gata „dezafiliaţi” în SUA și alte aproximativ 7 milioane gata de plecare.
Credinţă în ce?
Corelând statisticile, se poate afirma că nu credinţa în Dumnezeu este afectată, ci mai degrabă modul în care este percepută această credinţă. Cifrele ne spun că aproximativ 9 din 10 americani răspund afirmativ atunci când sunt întrebaţi dacă cred în Dumnezeu. Datele statistice sunt doar cu puţin mai scăzute faţă de situaţia din 1940. În ciuda numeroaselor schimbări care au tulburat societatea americană de-a lungul ultimelor 6 decenii și jumătate, credinţa în Dumnezeu, așa cum poate fi ea măsurată statistic, se pare că s-a menţinut la un nivel ridicat și relativ stabil.
Cifrele sunt și mai mari atunci când este vorba de spiritualitate, nu neapărat de credinţă. În anul 1976, atunci când Gallup a formulat puţin diferit întrebarea „Crezi în Dumnezeu sau într-un spirit universal?”, 94% dintre americani au răspuns afirmativ. Acest procent a rămas relativ constant până în prezent. Totuși, atunci când au avut posibilitatea de a alege între un spirit universal și Dumnezeu, aproximativ 12% s-au orientat către prima variantă. Ar rămâne impresia generală că ceilalţi manifestă o credinţă puternică în Dumnezeu. Însă, la o privire mai profundă, se constată că în jurul conceptului de Dumnezeu se pot construi nenumărate percepţii. Acesta este și motivul pentru care peste 40% dintre persoanele nereligioase (atei, agnostici și neafiliaţi) cred că există un Creator care a proiectat universul și care definește moralitatea.
Pare destul de ciudat ca și ateii să își etaleze credinţa în Dumnezeu, însă situaţia aceasta poate fi explicată prin faptul că divinitatea este adeseori redusă la conceptul unei fiinţe cosmice, detașate de realităţile terestre. Pe de o parte, asta face ca respectiva credinţă în Dumnezeu să fie cuantificată la un nivel ridicat. Pe de altă parte, faptul în sine explică de ce credinţa în Dumnezeu poate fi mixată cu practici care originează din timpuri imemoriale. Majoritatea americanilor (65%) mai cred și în alt fel de experienţe supranaturale, precum blestemul ochiului magic (evil eye), credinţa că lucrurile fizice au energie spirituală, credinţa în astrologie, credinţa în yoga ca practică spirituală, credinţa în reîncarnare, credinţa în viaţa de după moarte și contactarea morţilor. De aceea, poate cele mai semnificative schimbări sunt, însă, în privinţa autoidentificării cu o religie. În 1950, aproape toţi americanii își revendicau apartenenţa la o anumită religie. În ultimii ani, mai mult de 1 din 10 americani afirmă răspicat că nu manifestă nicio formă de identitate religioasă concretă. Ar trebui să fim surprinși? Poate că nu este chiar un fenomen nou, ci doar expresia vizibilă a ceea ce a existat și în alte perioade, însă a rămas în umbră.
