Bogaţii lumii cumpără aur cu tona

51

Investitorii cei mai bogaţi îşi apără averea de efectele crizei financiare cumpărând aur la lingou, uneori chiar cu tona, şi mutându-şi bunurile în afara sistemului financiar. Cei care au observat această tendinţă sunt chiar bancherii care oferă servicii celor bogaţi.

   

    „Aurul fizic” este la mare căutare, la fel ca şi acţiunile în fondurile de tranzacţionare listate pe bursă care următesc cotaţia aurului (ETF) şi acţiunile la companii miniere, e de părere Joseph Stadler, director executiv la UBS, bancă elveţiană ai cărei clienţi au valori pentru investiţie începând de la 50 de milioane de dolari.

    "Pe parcursul ultimilor ani, cotaţiile aurului s-au încadrat pe un trend ascendent ale cărui caracteristici sunt deja indicative pentru un exces speculativ," explica, pentru Money.ro Mihai Nichişoiu, analist pentru pieţe internaţionale la Tradeville.

    Deşi aurul a oferit în ultimii ani randamente bune investitorilor, în special pe termen lung, "nu există garanţia că aceasta performanţă se va repeta in viitor", spune Nichişoiu.