Esenţiale azi, 1 noiembrie

66

Eurostat: România ocupă penultimul loc în UE la colectarea taxelor

În 2018, România a colectat taxe și impozite în valoare de 27,1% din PIB, în creștere faţă de anul 2017 (25,8% din PIB), situându-se astfel pe penultimul loc în Uniunea Europeană, înaintea Irlandei, arată datele Eurostat. România se situează mult sub media europeană, în UE taxele și impozitele colectate fiind de 40% din PIB în anul 2018.

UNESCO: majoritatea celor vinovaţi de asasinarea jurnaliștilor în ultimii 12 ani nu au fost pedepsiţi

Între 2006 și 2018 au fost uciși 1.109 jurnaliști, dar aproape 90% dintre cei responsabili de aceste crime „nu au fost trași la răspundere”, potrivit unui raport al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură. „Regiunea statelor arabe a fost cea mai criminală pentru presă (30% din asasinatele din lume), urmată de America Latină şi de Caraibe (26%) şi Asia-Pacific (24%)”, arată comunicatul UNESCO, denunţând impunitatea asasinilor. Între 2014 și 2018, numărul crimelor care vizează jurnaliștii a crescut cu 18%, avertizează raportul. „În acest an, pe 2 noiembrie, Ziua Internaţională a Sfârşitului Impunităţii pentru Crimele asupra Jurnaliştilor va fi axată pe jurnaliştii locali. Prin campania #KeepTruthAlive vom pune sub semnul întrebării ideea că asasinatele nu se produc decât departe de ochiul publicului şi îi vizează în principal pe corespondenţii străini în zone de război”, a declarat Audrey Azoulay, directoarea UNESCO.

Rezoluţie votată de Camera Reprezentanţilor pentru continuarea procedurii de impeachment

Cu 232 de voturi pentru și 196 împotrivă, Camera Reprezentanţilor a adoptat joi o rezoluţie care stabilește pașii următori ai procedurii de punere sub acuzare și destituire a președintelui Donald Trump, pentru presiunile exercitate de acesta asupra Ucrainei în încercarea de a-l compromite pe vicepreședintele democrat, Joe Biden. Reacţia președintelui american nu s-a lăsat așteptată: este vorba de „cea mai mare vânătoare de vrăjitoare din istoria americană”, a scris Donald Trump pe Twitter, apreciind că procedura de destituire este „o lovitură de stat”.

Ucraina și NATO, declaraţie comună cu privire la protejarea drepturilor minorităţilor

După ce Ungaria a ameninţat că blochează aderarea Ucrainei la NATO din pricina limitării drepturilor minorităţii maghiare din Ucraina, o declaraţie comună a NATO și a Ucrainei a fost dată joi pe tema protejării drepturilor minorităţilor. În 2017, Ucraina a adoptat o lege care restricţionează folosirea limbilor minorităţilor în școli, ceea ce a provocat critici virulente din partea Ungariei, care a susţinut că legea împiedică 150.000 de etnici maghiari să vorbească limba maternă. În Ucraina, problema limbii este un subiect delicat, pentru că se încearcă desprinderea de perioada sovietică, în care limba rusă era dominantă, limba ucraineană fiind promovată constant în ultimii ani în instituţiile de stat, școli, televiziune și mass-media. Comisia de la Veneţia a solicitat Ucrainei să asigure predarea în limbile oficiale ale Uniunii Europene, inclusiv maghiara și româna, și să se angajeze într-un nou dialog cu minorităţile.

Hong Kongul intră în recesiune

Economia din Hong Kong a scăzut la un nivel apropiat de cel din primul trimestru al anului 2009, în timpul crizei economice mondiale. Astfel, în al treilea trimestru, economia Hong Kongului a scăzut cu 3,2%, potrivit Departamentului de recensământ și statistică. Guvernul a anunţat că economia a intrat în recesiune tehnică, precizând că incidentele sociale sunt responsabile de acest declin.

Oficiali din zeci de ţări, victime ale atacului cibernetic

Oficiali guvernamentali și militari de rang înalt din cel puţin 20 de state de pe cinci continente au fost vizaţi de atacul cibernetic care a profitat de o vulnerabilitate a aplicaţiei WhatsApp, potrivit agenţiei de știri Reuters, care citează persoane implicate în ancheta desfășurată de companie. Multe dintre victimele atacului cibernetic provin din SUA sau din ţări aliate cu Statele Unite, iar dezvăluirea sugerează consecinţe politice și diplomatice ale atacului informatic. Telefoanele victimelor au fost atacate prin funcţia de voce a WhatsAppului de către clienţi ai firmei israeliene NSO Gropu, creatoarea software-ului de spionaj Pegasus.

Curtea Europeană de Justiţie condamnă deciziile statelor care au refuzat cotele UE privind migranţii

Curtea Europeană de Justiţie a motivat condamnarea Poloniei, Ungariei și Cehiei pentru refuzul de aplicare a cotelor obligatorii de distribuire a imigranţilor extracomunitari stabilite de Comisia Europeană. „Prin refuzul de conformare faţă de mecanismul provizoriu și limitat de relocare obligatorie a solicitanţilor de protecţie internaţională, Polonia, Ungaria și Cehia nu și-au îndeplinit obligaţiile prevăzute de legislaţia UE”, a argumentat Eleanor Sharpston, judecător-asistent al Curţii de Justiţie a UE, precizând că „menţinerea legii și ordinii” ori raţiunile de „securitate internă” nu pot fi invocate drept motive de evitare a aplicării legislaţiei comunitare.

Consiliul Europei: situaţia taberelor de refugiaţi din Grecia, „la limita catastrofei”

La finalul unei vizite în taberele de refugiaţi din Lesbos și din Samos, Dunja Mijatović, comisar al drepturilor omului al Consiliului Europei, a declarat că este „șocată de condiţiile oribile de igienă” ale solicitanţilor de azil și că „imaginea este șocantă pentru Europa secolului XXI”, etichetând situaţia migranţilor drept una „explozivă” și „la limita catastrofei”. Comisarul a făcut apel la Grecia să ia măsuri pentru îmbunătăţirea condiţiilor în care trăiesc aceste persoane. Peste 34.000 de persoane trăiesc în tabere de refugiaţi din insulele Greciei, deși taberele au capacitatea de a găzdui doar 6.300 de persoane. „Este o lipsă cronică de asistenţă medicală (…) și oamenii așteaptă ore întregi pentru a primi mâncare sau pentru a merge la toaletă”, a precizat Mijatović.

Coreea de Nord a testat lansatoare multiple de rachete

Statul Major General al armatei din Coreea de Sud și Paza de Coastă din Japonia au anunţat că Phenianul a lansat joi după-amiază două rachete spre mare. La rândul său, Coreea de Nord a anunţat că a testat un lansator „super-masiv” de rachete multiple, liderul Kim Jong-un exprimându-și satisfacţia pentru modul în care s-a desfășurat testul. KCNA, agenţia oficială de știri de la Phenian, a explicat că acest test a confirmat că „sistemul de foc continuu” al lansatoarelor de rachetă este capabil să „distrugă total” un grup ţintă inamic, printr-un bombardament surpriză.

Boeing: 50 de avioane oprite la sol din pricina unor fisuri

Compania a anunţat că până la 50 dintre avioanele model 737NG au fost oprite la sol după detectarea unor fisuri. Anunţul vine după ce Quantas, compania aeriană naţională a Australiei, a declarat că a oprit la sol un avion și verifică alte 32, deși a insistat că pasagerii nu au motive de îngrijorare. În octombrie 2018, s-a prăbușit un Boeing 737 Max operat de Lion Air, cu 189 de persoane la bord, iar în martie 2019 s-a prăbușit un avion Ethiopian Airlines, provocând moartea celor 157 de pasageri.