Esenţiale azi, 15 aprilie

87

Cât exportă și cât importă România

În 2018 România a exportat în ţările lumii bunuri de peste 67 de miliarde de euro, mai mult cu circa 5 miliarde faţă de 2017, și a importat bunuri de 83 de miliarde de euro. Cele mai mari schimburi sunt cu Germania, peste 15 miliarde export și aproape 17 miliarde import. Singura ţară cu care România are un bilanţ de peste 1 miliard de euro în favoarea sa este Marea Britanie, în timp ce alţi mari parteneri cu care ţara noastră e pe plus sunt Statele Unite, Franţa, Republica Moldova, Egipt sau Norvegia. De cealaltă parte, ţara noastră e pe minus faţă de Turcia, China, Austria, Polonia sau Bulgaria.

A început eliminarea combustibilului nuclear din reactoarele de la Fukushima

Operatorul centralei nucleare Fukushima a început scoaterea combustibilului din bazinul de răcire al unuia din cele trei reactoare care s-au topit în dezastrul din 2011. Această acţiune reprezintă o etapă dintr-un proces de dezafectare, care va dura câteva decenii. Scoaterea combustibilului din bazinele de răcire a început cu 5 ani mai târziu decât era planificat, din cauza nivelului mare de radiaţie și a deșeurilor din urma exploziei.

Câţi bani să economisești lunar pentru o pensie de 1.000 de euro pe lună

Pentru a avea o pensie de 1.000 de euro pe lună, o persoană de 20 de ani trebuie să economisească 22 de euro pe lună, dacă îi plasează în acţiuni americane (circa 25 de dolari). Dacă investește în acţiuni internaţionale, trebuie să economisească 46 de euro pe lună (circa 52 dolari). Investiţiile în aur ar necesita 88 de euro pe lună. Pe bursa românească, circa 8-9 euro lunar ar fi de ajuns. În cazul unui depozit bancar cu o dobândă de 2% anual, ar fi nevoie de 194 de euro pe lună economisiţi.

Uniunea Europeană dezbate situaţia statului de drept în România

Parlamentul European dezbate astăzi, alături de Comisia Europeană, situaţia statului de drept în România, la cererea grupului PPE, care spune că ultima campanie împotriva candidatului Parlamentului pentru funcţia de procuror-şef european, Laura Codruţa Kovesi, este inacceptabilă într-un stat membru UE, iar instituţiile europene nu trebuie şantajate de autorităţile române. De asemenea, dezbaterea are loc în contextul tentativelor de adoptare a ordonanţelor de urgenţă privind modificarea codurilor penale și contestaţia în anulare.

Rugăciune în limba română la Vatican

La slujba de Florii de la Vatican, oficiată de papa Francisc, un român a rostit „Rugăciunea universală”, sau „Rugăciunea credincioșilor”, pentru papa și toţi episcopii Bisericii Catolice, în limba naţională. Gestul suveranului pontif de a pune un român să citească această rugăciune are loc în contextul pregătirilor pentru călătoria papei în ţara noastră. Peste un miliard de catolici din întreaga lume au sărbătorit ieri Floriile, care marchează intrarea lui Iisus Hristos în Ierusalim.

Asiaticii cheltuie mult mai mult pe educaţie decât occidentalii

Chinezii și indienii au ajuns să cheltuie 5%, respectiv 4%, din veniturile familiei pe educaţie, în timp ce americanii și europenii cheltuie 2,5%, respectiv 1%. În ţările în curs de dezvoltare, diferenţele dintre școlile de stat și cele private sunt mari, iar părinţii sunt dispuși să cheltuiască mult pentru educaţia copiilor lor. În India, aproape jumătate dintre copii merg la școli private, iar în Pakistan, mai mult de o treime. Vietnamul, desi cu un sistem educaţional de stat uimitor pentru o ţară săracă, conform rezultatelor testelor PISA, are de asemenea sistemul privat cu cea mai mare rată de creștere.

Alegeri în Finlanda: social-democraţii şi naţionaliştii, la egalitate

Social-democraţii din Finlanda şi partidul naţionalist finlandez se află aproape la egalitate, pe primul loc, în alegerile generale care au avut loc duminică, cu 17,7% şi 17,5% din voturi. Partidul de centru al prim-ministrului, Juha Sipila, şi coaliţia naţională de centru-dreapta s-au situat la 13,8%, respectiv 17,0% – pentru prima dată într-un secol când niciun partid nu a câştigat mai mult de 20% din voturi în alegerile generale.

Europa, îndemnată să respingă politica americană privind Israelul

Foști oameni politici europeni de rang înalt au condamnat politica administraţiei Trump privind Israelul și au cerut Uniunii Europene, într-un document scris, să respingă orice plan de pace american pentru Orientul Mijlociu care ar fi nedrept faţă de palestinieni. Scrisoarea a fost semnată de 25 foști miniștri de externe, 6 foști prim-miniștri și 2 foști secretari generali ai NATO.

Milioane de leagăne, retrase de pe piaţă, după ce 32 de bebeluși au murit sufocaţi

După ce 32 de bebeluşi au murit, în Statele Unite, sufocaţi în leagănul Fisher Price, Rock’n Play Sleeper, compania a retras cele 5 milioane de balansoare aflate pe piaţă. Micuţii s-au întors de pe spate pe burtă sau pe o parte și se pare că au murit sufocaţi din cauza înclinării balansoarului.

Ungaria permite separarea copiilor de părinţii ce refuză vaccinarea

Tribunalul Constituţional al Ungariei a decis că minorii pot fi separaţi temporar de părinţii lor, dacă aceştia din urmă nu permit fără un motiv justificat vaccinarea obligatorie a copiilor. Separarea minorului de familia sa poate fi doar temporară. „Vaccinarea obligatorie este indispensabilă pentru asigurarea protejării societăţii de boli şi de epidemii”, explică instituţia.

Câte fructe și legume mănâncă europenii

În 2017, 27% dintre europeni au mâncat fructe cel puţin de două ori pe zi, în timp ce 37% din populaţia UE a mâncat fructe o dată pe zi. O proporţie ceva mai mică, 23%, au mâncat legume cel puţin de două ori pe zi și 40%, de două ori pe zi. În Italia și în Portugalia, peste 80% din locuitori au mâncat zilnic fructe, în timp ce în Lituania, Letonia și Bulgaria, mai puţin de 40%. Irlanda și Belgia au avut cea mai mare proporţie de locuitori care au mâncat legume zilnic, 84%, în timp ce în Ungaria, România, Letonia, Lituania și Bulgaria, procentul a fost sub 50%.