Catedrala Notre-Dame, devastată de flăcări
Un incendiu a izbucnit luni seară la catedrala Notre-Dame din Paris, posibil cauzat de lucrările de restaurare. Una dintre turle și acoperișul s-au prăbușit. Evenimentul a avut loc chiar de Ziua Mondială a Artei. Focul a fost stins complet în această dimineaţă. Preşedintele francez, Emmanuel Macron, şi-a anulat discursul programat și s-a deplasat la faţa locului, unde a promis reconstruirea edificiului. Familia Pinault, una dintre cele mai bogate familii din Franţa, a promis 100 de milioane de euro pentru reconstruirea catedralei, iar omul de afaceri Bernard Arnault va dona 200 de milioane de euro.
8 din 10 consumatori citesc review-urile online
Peste 85% dintre consumatori citesc review-urile de pe paginile de socializare ale afacerilor și acţionează în funcţie de acestea. Cifrele sunt și mai mari în cazul industriilor care rulează un număr mare de clienţi, așa cum sunt companiile din domeniul hotelier sau clinicile medicale. Companiile cu ratinguri reduse apelează la campanii de recredibilizare, duse de specialiști în social media cu ajutorul unor softuri performante, care evidenţiază părerile clienţilor mulţumiţi.
Modificările climatice favorizează apariţia maladiilor tropicale în Europa
Europa trebuie să se pregătească pentru epidemii care izbucneau până acum doar în regiunile tropicale. „Favorizate de schimbările climatice, de călătorii şi de comerţul internaţional, epidemiile şi bolile vectoriale (transmise de insecte precum ţânţari şi căpuşe) se vor dezvolta și vor afecta o mare parte din Europa în deceniile următoare”, au subliniat experţii în sănătate, reuniţi la un congres în Amsterdam. Toate ţările din spaţiul mediteraneean sunt deja vizate. Pentru moment, în Italia, Spania, sudul Franţei, coasta croată şi Grecia, iernile sunt încă suficient de reci pentru ca transmiterea bolilor tropicale să fie întreruptă.
Rusia a blocat un site de știri care îl jignea pe Putin
Autorităţile ruse au blocat un site regional de știri timp de 12 ore, în weekend, din cauză că a relatat despre un graffiti care îl insulta pe Vladimir Putin, după ce legea care interzice jignirea autorităţilor în mediul online a intrat în vigoare. Legea le permite autorităţilor să blocheze site-urile cu un conţinut „jignitor sfruntat”. Criticii Kremlinului spun că măsura este o formă de cenzură directă făcută de stat. Autorii legii, pe de altă parte, spun că este necesar să se păstreze o dezbatere publică sănătoasă în mediul online.
Cererile de azil depuse de venezueleni în Europa au crescut exponenţial
Criza politică din Venezuela a determinat în februarie o creştere cu 50% a numărului cererilor de azil depuse de cetăţeni ai acestei ţări în Europa, care pentru prima dată îi depăşesc numeric pe afgani. După sirieni, venezuelenii sunt cei mai numeroşi solicitanţi de protecţie internaţională în statele europene (peste 4.000). Numărul cererilor depuse de cetăţeni venezueleni a crescut cu 51% faţă de ianuarie, aproape s-a triplat comparativ cu februarie 2018 şi reprezintă aproape 20% din totalul consemnat în 2018 (22.200).
Rusia şi NATO au încetat cooperarea militară şi civilă
Rusia şi Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) au încetat complet să mai coopereze pe liniile militară şi civilă, a declarat luni ministrul adjunct rus de externe, Aleksandr Gruşko. În opinia sa, NATO a mers prea departe în ceea ce priveşte escaladarea confruntării cu Rusia, cheltuielile militare ale alianţei depășind în ultimul an 1.000 de miliarde de dolari, de 22 de ori mai mult decât cele rusești. Potrivit lui Grușko, Moscova nu intenţionează să se angajeze într-o cursă cu NATO privind creşterea bugetelor militare. „În ceea ce priveşte un conflict militar cu Alianţa Nord-Atlantică, toţi oamenii cu judecata limpede speră ca un astfel de scenariu să nu se împlinească. Ar fi o catastrofă pentru întreaga omenire”, a subliniat oficialul.
Bilanţul ciclonului Idai: peste 1.000 de morţi și pagube uriașe
Peste 1.000 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma furtunii, a inundaţiilor provocate de aceasta şi a ploilor torenţiale care au precedat-o. Potrivit unei estimări a Băncii Mondiale, ţările afectate au nevoie de peste 2 miliarde de dolari pentru eforturile de reconstrucţie. În Mozambic, ciclonul a lăsat în urmă 602 morţi, 1.641 de răniţi, 239.682 de case avariate sau distruse, 715.378 de hectare distruse şi 1,85 milioane de persoane afectate. În ţară a izbucnit şi un focar de holeră, cu 4.979 de cazuri confirmate şi 8 decese. În Zimbabwe, furtuna a lăsat 344 de morţi, 200 de răniţi şi mii de sinistraţi, iar în Malawi, 60 de morţi, 672 de răniţi şi mii de persoane sinistrate. Numărul total al persoanelor care au avut de suferit după trecerea ciclonului se ridică la 868.895.
UE a adoptat Directiva privind Drepturile de Autor
Consiliul Uniunii Europene a adoptat luni Directiva privind Drepturile de Autor, ce presupune ca platformele online să fie considerate responsabile pentru conţinutul încărcat de utilizatori, iar jurnaliştii să primească o cotă-parte din toate veniturile legate de drepturile de autor obţinute de editorii lor. Printre altele, directiva le va permite utilizatorilor de reţele sociale, ca Facebook sau LinkedIn, să posteze și să partajeze doar linkuri și cel mult un scurt fragment din articol.













