Esenţiale azi, 15 martie

84

Cetatea Sighișoarei, în prag de prăbușire

Bucăţi din zidurile cetăţii Sighișoara, vechi de 850 de ani, au început să se prăbușească. Obiectivul nu a fost reabilitat în ultimii 30 de ani, deși face parte din patrimoniul UNESCO. Primăria a asigurat provizoriu zidul cu bârne de lemn.

Preoţii care l-au şantajat pe episcopul de Huşi, condamnaţi la închisoare

Curtea de Apel Iaşi a dispus condamnarea la trei ani şi şase luni de închisoare în regim de detenţie a fostului arhimandrit al Episcopiei Huşilor, Sebastian Jitaru, şi la câte trei ani de închisoare cu executare a preoţilor Gheorghe Damian şi Mihail Bumbu. Preoţii l-au șantajat pe fostul episcop al Huşilor, Corneliu Bârlădeanul, cu materiale video compromiţătoare, în care acesta apărea întreţinând relaţii homosexuale. Sentinţa este definitivă.

Parlamentul britanic cere amânarea Brexitului

Camera Comunelor a adoptat joi seara o moţiune prin care Guvernul britanic cere amânarea Brexitului după 29 martie. Camera Comunelor s-a pronunţat şi împotriva organizării unui nou referendum privind Brexitul, cel puţin pentru moment. Comisia Europeană a anunţat că a „luat notă” de rezultatul voturilor din Parlamentul Britanic şi a reiterat că o amânare a Brexitului necesită aprobarea unanimă a tuturor celorlalte 27 de state membre ale Uniunii Europene.

Biserica Catolică din Polonia dezvăluie statistici privind abuzul sexual

Biserica Catolică din Polonia va publica statistici referitoare la abuzarea minorilor de către preoţi începând din 1990, a anunţat arhiepiscopul Stanislaw Gadecki. Liderii bisericilor au discutat pe tema abuzului și a căilor de a proteja copiii într-o conferinţă ce a durat trei zile, în Varșovia.

Orban le cere liderilor europeni păstrarea Fidesz în PPE

Premierul ungar, Viktor Orban, le-a scris liderilor europeni care au iniţiat procedura de expulzare a partidului său, Fidesz, din grupul Partidului Popular European, cerându-şi scuze pentru limbajul ofensator. Totuşi, Orban a atras atenţia că nu îşi va schimba poziţia privind migraţia, „protecţia culturii creştine” şi viitorul Europei. „Nu consider că este rezonabil ca dezacordurile privind migraţia să fie rezolvate prin expulzarea unui partid din PPE”, a precizat premierul ungar în scrisoarea sa.

SUA testează o rachetă cu raza de 1.000 de kilometri

Armata Statelor Unite intenţionează să testeze în luna august o rachetă cu raza de acţiune de aproximativ 1.000 de kilometri, în contextul retragerii din Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF). Dacă testul balistic va fi un succes, sistemul de rachete ar putea deveni operaţional în aproximativ 18 luni.

Cel mai ridicat nivel de cheltuieli militare al aliaţilor NATO

Mai multe state din NATO şi-au majorat cheltuielile de apărare în 2018, creşteri accentuate înregistrând ţările baltice, Polonia şi Olanda, dar numai şase ţări au atins ţinta stabilită de Alianţă şi cerută de SUA. Alianţa s-a apropiat de respectarea angajamentului de alocare a 2% din PIB pentru apărare în fiecare an, înregistrând un procent mediu de 1,5%, cel mai ridicat din ultimii cinci ani.

Atac armat cu zeci de morţi în Noua Zeelandă

Patruzeci de oameni au murit și cel puţin 20 au fost răniţi în timpul unui atac armat care a avut loc la două moschei din orașul Christchurch, Noua Zeelandă. Atacatorul a transmis live atacul. Trei bărbaţi și o femeie au fost reţinuţi, iar premierul Noii Zeelande, Jacinda Ardern, a spus că este una dintre „cele mai negre zile” ale acestei ţări.

UE vrea echiparea mașinilor cu tehnologii de salvare a vieţii

Parlamentul European a dat undă verde regulilor noi pentru ca echipamentele avansate de siguranţă rutieră să devină obligatorii pentru toate vehiculele vândute în UE. Vehiculele noi ar trebui echipate cu tehnologii de salvare a vieţii umane, precum asistenţa inteligentă de viteză, care semnalează şoferului că a depăşit limita de viteză printr-o vibraţie în pedala de acceleraţie, alerta privind somnolenţa şi atenţia, avertizare de distragere a atenţiei, semnalul intermitent al luminilor pentru a le semnala şoferilor din spate că maşina frânează brusc, sistemul de detectare a obiectelor şi oamenilor din spatele vehiculului etc.

Pentagonul limitează recrutarea persoanelor transgender

Pentagonul a anunţat miercuri o nouă politică ce limitează strict recrutarea persoanelor transgender la acelea care nu şi-au schimbat sexul şi nu intenţionează să o facă, obligându-le să servească în armata Statelor Unite conform sexului biologic. Pentagonul revine astfel asupra deciziei fostului preşedinte Barack Obama. Persoanele care au nevoie de tratament hormonal, de intervenţii chirurgicale de schimbare a sexului sau care au suferit deja un tratament medical pentru schimbarea sexului nu vor putea să se mai înroleze.

UE vrea să renunţe la uleiul de palmier

Comisia Europeană a afirmat miercuri că producerea uleiului de palmier nu este sustenabilă și că acesta nu poate fi folosit ca sursă alternativă de combustibil. Se așteaptă ca decizia să ducă la renunţarea folosirii produsului în Europa.

Facebook, anchetat penal pentru dezvăluirea datelor

Facebookul este anchetat penal în Statele Unite după ce ar fi oferit date ale utilizatorilor către unele dintre cele mai mari companii de tehnologie din lume. Reţeaua este acuzată că a pus la dispoziţie date private către 150 de companii, printre care Amazon, Apple, Microsoft şi Sony. Anul trecut, Facebook a negat că ar fi dezvăluit către firme terţe conţinutul mesajelor utilizatorilor privaţi.

Stare de urgenţă în Colorado, din cauza viscolului

Centrul Statelor Unite este blocat de un viscol neobişnuit pentru această perioadă a anului, pe care meteorologii l-au denumit ciclon bombă. În Nebraska, Iowa, Colorado şi Wyoming autorităţile au evacuat mii de persoane din cauza viscolului și a inundaţiilor. În Colorado a fost decretată stare de urgenţă. Cel puţin 300 de mii de case au rămas fără curent electric și drumurile sunt blocate de troiene și de arbori căzuţi. Există riscul ca fenomenul să devină extrem de violent.

Ţările nordice renunţă la benzină și la motorină

Norvegia a anunţat că va elimina mașinile pe benzină și pe motorină până în 2025, iar Suedia și Danemarca, până în 2030. Aproape o treime dintre maşinile noi vândute anul trecut în Norvegia au fost vehicule pur electrice. Pentru reducerea poluării şi a emisiilor de carbon, Norvegia a introdus scutiri masive de taxe, iar utilizarea staţiilor de încărcare şi parcările din centrul oraşelor sunt gratuite.