Esenţiale azi, 31 ianuarie

106

Premieră pentru Biserica Catolică în Cuba

Pe 26 ianuarie s-a deschis în Cuba prima biserică catolică de la revoluţia socialistă, din 1959. Aceasta este prima dintre trei biserici catolice care urmează a fi construite cu autorizaţie deplină din partea guvernului comunist, ceea ce simbolizează o îmbunătăţire a relaţiilor dintre Havana și Vatican.

Tensiuni între musulmani și creștini în școlile din Kenya

Școlile creștine din Kenya, care alcătuiesc cea mai mare parte a sistemului educaţional, impun un cod vestimentar ce nu le permite elevelor musulmane să poarte capul acoperit, mișcare văzută ca discriminatoare de minoritatea musulmană din ţară, ce a deschis proces în justiţie. Câștigat în primă fază, procesul a fost pierdut la Curtea Supremă, care a dat întăietate școlilor să își impună regulile.

La 2 minute de final

Pe 24 ianuarie, experţi ai Buletinului Cercetătorilor Atomici au menţinut minutarul Ceasului Judecăţii – care reprezintă simbolic apropierea finalului vieţii pe Pământ – la doar 2 minute de miezul nopţii, adică acolo unde a fost plasat anul trecut, avertizând că suntem într-o perioadă de profundă instabilitate.

Ger polar în Statele Unite

Un vortex polar a lovit puternic 10 state din America, printre care Illinois, Iowa, Minnesota și Wisconsin. Viscolul, care ţine necontenit de câteva zile, a dus la închiderea școlilor, întreruperea circulaţiei, a transportului aerian și a serviciilor poștale, dar și la implementarea mai multor măsuri de urgenţă la scară mare. Cu o temperatură resimţită la -45 de grade Celsius, oamenii sunt sfătuiţi să se baricadeze în case. Specialiştii estimează că aproape 250 de milioane de americani sunt afectaţi de frigul năprasnic.

China a testat un tun electromagnetic

Un tun care folosește energie electromagnetică în locul prafului de pușcă pentru a propulsa muniţia și care poate să atingă o ţintă aflată la aproximativ 200 km cu o viteză de 25 km/secundă a fost testat recent în China. Este considerat a fi cea mai puternică armă navală și va intra în arsenalul Chinei din 2025.

Peste 50% dintre ruși cred că vor fi atacaţi militar

Centrul Levada a realizat un sondaj în urma căruia a reieșit că 56% dintre ruși, din 52 de regiuni ale ţării, urbane și rurale, cred că o ameninţare militară externă și un război iminent sunt riscuri reale. Procentajul este în scădere, de la 68%, în 2015. Astăzi, doar 39% consideră că un război nu este o ameninţare reală.

Putin se amestecă în alegerile din Republica Moldova

În Republica Moldova, Parlamentul este cel care formează guvernul şi de care depinde în mare măsură cum vor evolua relaţiile bilaterale moldo-ruse, a declarat președintele Vladimir Putin într-o întrevedere cu omogul său din Republica Moldova, pe care l-a asigurat că nu îi sunt indiferente alegerile din această ţară.

Guvernul ridică pragul de imigranţi non-UE

Guvernul României a decis să majoreze cu 5.000 numărul de lucrători care vin în România din ţări din afara Uniunii Europene, ceea ce înseamnă că pentru anul 2019 s-ar ajunge la un contingent de 20.000 de lucrători noi. Decizia a fost luată ţinând cont de necesitatea de a asigura forţa de muncă cerută în unele sectoare de activitate sau meserii, care nu poate fi acoperită de lucrătorii români.

Apa Nova anunţă că apa din București este potabilă

Dacă pe 30 ianuarie, Ministerul Sănătăţii anunţa printr-un comunicat de presă că probele realizate în sectoarele 5 și 6 arată că „valorile determinate pentru clorul liber rezidual şi clorul total nu corespund limitelor stabilite de legislaţia în vigoare”, Apa Nova revine cu o nouă probă de analize, realizate pe 31 ianuarie, care stabilește calitatea şi potabilitatea apei. Apa Nova susţine că valorile de clor sunt în limite normale.

A intrat și în România carne de la vaci bolnave din Polonia

Firma Elkopol, care a livrat carnea provenită de la vaci bolnave din Polonia în mai multe state europene, a livrat și către o singură firmă din judeţul Ilfov. Inspectorii DSVSA Ilfov s-au deplasat la depozitul firmei respective, unde au identificat 1.434 de kg de produse provenite de la firma poloneză. Dintre acestea, 21,37 kg corespundea lotului incriminat, notificat la nivel internaţional prin Sistemul Rapid de Alertă pentru Alimente şi Furaje (SRAAF). Întreaga cantitate a fost însă sechestrată de autorităţi și urmează să fie distrusă.

Guvernul vrea să treacă la euro în 5 ani

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat că guvernul pe care îl conduce își asumă adoptarea euro până în anul 2024. Guvernul va trimite Comisiei Europene strategia de adoptare a euro, însă conform Raportului de Convergenţă pe 2018, CE a evaluat deja România ca îndeplinind doar unul din cele patru criterii Maastricht. Acestea sunt criterii economice, ce vizează finanţele publice și compatibilitatea cu nivelul zonei euro și a tratatului de la Maastricht. Majorarea deficitului bugetar, a inflaţiei, creșterile de dobânzi și fluctuaţia cursului valutar pun în pericol menţinerea economiei în plajele menţionate de criterii.