Esenţiale azi, 4 iunie

67

Se împlinesc 30 de ani de la protestele din Piaţa Tiananmen

La 30 de ani de la protestele care au avut loc la Beijing, reprimate cu o cruzime care a imunizat China la protestele ulterioare, tinerii chinezi par să prefere confortul în detrimentul democraţiei, scrie ziarul Financial Times. Pentru că generaţia tânără se bucură deja de beneficiile pe care le cereau predecesorii ei în 1989, „libertate de circulaţie în străinătate, libertate de a-şi alege locurile de muncă şi detaşare de greutăţile zilnice ale corupţiei şi inflaţiei”, apetenţa pentru democraţie se diminuează, mai ales pe fondul nemulţumirii faţă de SUA, create de conflictul comercial. La 4 iunie 1989, armata chineză intervenea în forţă, înnăbușind protestele pro-democraţie din Piaţa Tiananmen din Beijing, după ce studenţii și zeci de mii de locuitori ai orașului au manifestat săptămâni în șir, cerând reforme demografice. Deși masacrul de acum 30 de ani este comemorat în lume, China cenzurează chiar și menţionarea evenimentului.

Discuţii între președintele american și premierul britanic, pe fundalul protestelor anti-Trump

Mii de britanici sunt așteptaţi să se alăture protestelor de astăzi faţă de vizita lui Donald Trump în ţara lor. În timp ce „o demonstraţie naţională” va avea loc în Trafalgar Square, din Londra, alte proteste sunt planificate în Birmingham, Stoke, Sheffield, Glasgow, Edinburgh, Chester, Leicester, Oxford și Exeter. Omul de afaceri Alex Kenny, care se va alătura protestelor din capitala ţării, spune că acestea au rolul de a arăta lumii că britanicii sunt împotriva ideilor și viziunii împărtășite de liderul american, care au ca rezultat „destabilizarea și polarizarea lumii”. La rândul său, șeful Partidului Laburist, Jeremy Corbyn, care a lipsit de la banchetul regal de luni, a declarat că premierul May „nu ar trebui să întindă covorul roşu al vizitelor de stat în onoarea unui preşedinte care distruge tratate internaţionale vitale, susţine negarea schimbărilor climatice şi foloseşte o retorică rasistă şi misogină”.

Guvernul lui Merkel trece printr-o nouă criză

Partidul Angelei Merkel, Uniunea Creştin-Democrată (CDU), ar putea ieși de la guvernare, după ce liderul social-democraţilor, principalul partener al CDU în coaliţia de guvernare, a demisionat din cauza rezultatului catastrofal al partidului la alegerile europarlamentare.

Plângere penală împotriva UE pentru „crime împotriva umanităţii”

Doi avocaţi internaţionali, franco-spaniolul Juan Branco și israelianul Omer Shatz, au transmis Curţii Penale Internaţionale (CPI) o plângere de 245 de pagini, care furnizează, potrivit autorilor lui, „suficiente dovezi de implicare a unor înalţi responsabili şi agenţi ai UE şi statelor membre în crime împotriva umanităţii comise prin aplicarea politicilor migratorii ale UE în Mediterana şi Libia”. Din anul 2014, și-au pierdut viaţa peste 12.000 de migranţi plecaţi de pe coastele Libiei spre Europa, în urma naufragiilor din Mediterană, iar cei doi avocaţi acuză UE că nu a salvat civilii aflaţi în pericol pe mare, politica acesteia vizând sacrificarea vieţii migranţilor.

Aproximativ 800 de femei și de copii sirieni părăsesc tabăra de refugiaţi din al-Hol

Începând de luni, se desfășoară prima operaţiune de strămutare a femeilor și copiilor din tabăra suprapopulată din al-Hol, în nord-estul Siriei, sub supravegherea autorităţilor semiautonome kurde. Femeile și copiii (dintre care unii aveau notate pe mână numele și numărul de telefon) vor fi transportaţi în regiunile Raqqa și Tabqa din nordul Siriei, unde se vor reuni cu familiile lor.

Jumătate dintre afganii din zonele rurale sunt afectaţi de insecuritate alimentară

Raportul Biroului ONU pentru coordonarea afacerilor umanitare (OCHA) arată că, după un deficit hidric de peste 70% în numeroase regiuni ale ţării și ca urmare a conflictului din ţară, care a dus la strămutarea a peste 382.000 de persoane anul trecut, jumătate din populaţia care locuiește în zonele rurale are nevoie de ajutor alimentar. Astfel, numărul celor care au nevoie de alimente pentru a putea supravieţui a crescut de la 3,3 milioane, la începutul anului 2018, la 13,5 milioane, în februarie 2019, dintr-o populaţie de peste 30 de milioane de locuitori.

Un fost ambasador din Japonia și-a ucis fiul de teama că acesta va comite un atac

Hideaki Kumazawa, fost ambasador și înalt oficial japonez, și-a ucis fiul de 44 ani, de teama că acesta s-ar putea implica într-un atac precum cel din Tokio, în care au fost ucise 2 persoane și rănite alte 17, majoritatea eleve. Kumazawa le-a povestit anchetatorilor că a acţionat din frică, după ce a aflat că atacul cu cuţite de la Tokio a fost comis de un bărbat cu tendinţe de izolare socială, știind că fiul său nu avea o viaţă socială și se manifesta într-un mod violent.

Negocieri comerciale între Japonia și SUA

Toshimitsu Motegi, ministrul japonez al economiei, a anunţat că Japonia și SUA vor organiza o rundă de negocieri comerciale în perioada 10-11 iunie, în cadrul cărora reprezentanţii celor două state vor discuta aspecte tehnice ale comerţului de bunuri industriale și agricole.

Procedura care imunizează împotriva infecţiei cu virusul HIV ar putea crește riscul de deces prematur

Cercetătorul chinez He Jiankui, de la Universitatea Sudică de Știinţă și Tehnologie Shenzhen, a editat ADN-ul a două fetiţe născute anul trecut, în încercarea de a imita mutaţia naturală care protejează aproximativ 10% dintre europeni de virusul HIV. Investigând impactul acestei intervenţii, Xinzhu Wei și Rasmus Nielsen, de la Universitatea din California, au analizat un lot de peste 400.000 de persoane, descoperind că posesorii acestei mutaţii genetice ar putea avea o speranţă mai redusă de viaţă. „În acest caz, costul rezistenţei la HIV s-ar putea să fie sensibilitatea crescută la alte boli, posibil mult mai comune”, au declarat cercetătorii.

Studiu: 1 mașină second hand din 3 are kilometrajul dat înapoi

Potrivit unui studiu de specialitate, 29,4% dintre mașinile second hand cumpărate în România în primele 5 luni ale anului avea kilometri daţi înapoi. Pentru cele 1.212 mașini incluse în studiu, numărul de kilometri declarat în anunţuri era mai mic cu 4,74 de milioane decât în realitate. „Această diferenţă reprezintă o fraudă de mii de euro, cumpărătorii plătind mai mult decât trebuie pentru maşinile respective. La cei peste 4,7 milioane de kilometri lipsă se adaugă şi un procent de 2,1% de maşini cu daune majore sau chiar daune totale”, declară platforma online InspectorAuto.ro.