Esenţiale azi, 9 octombrie

70

Guvernul s-a împrumutat mai mult decât în timpul crizei

Datoria contractată de Guvernul României în intervalul 2017-2020 se va situa la 139,6 miliarde de lei, potrivit estimărilor Comisiei Europene. Suma este mai mare chiar și decât împrumuturile de 136,9 miliarde de lei contractate de România în perioada 2009-2012, ani de criză și recesiune.

Peste 2 miliarde de persoane au o deficienţă de vedere

La nivel mondial, peste un miliard de oameni au o deficienţă de vedere corectabilă, precum miopia, prezbitismul, glaucomul sau cataracta, susţine primul raport mondial dedicat vederii, publicat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Îmbătrânirea populaţiilor, evoluţia stilului de viaţă şi problemele de acces la servicii medicale, în special în ţările cu venituri mici sau medii, sunt printre principalii factori responsabili de creşterea numărului de persoane cu deficienţe de vedere. „Este inacceptabil ca 65 de milioane de oameni să fie orbi sau cu deficienţe de vedere, atunci când vederea lor ar fi putut fi corectată peste noapte de o operaţie de cataractă, sau că peste 800 de milioane de oameni au dificultăţi în viaţa de zi cu zi pentru că nu au ochelari”, subliniază OMS. Cel puţin 2,2 miliarde de persoane suferă de deficienţe de vedere sau de cecitate, dintre care peste 1 miliard prezintă o afecţiune care ar fi putut fi evitată sau încă nu este tratată.

Noi proteste în Ecuador

Noi incidente între forţele de ordine şi manifestanţi încercând să ia cu asalt Parlamentul Ecuadorului au izbucnit marţi în apropierea clădirii, în timp ce ţara este zguduită de proteste faţă de creşterea masivă a preţului benzinei. Forţele de ordine au făcut uz de gaze lacrimogene. Sute de persoane cu măşti şi bastoane au încercat să înainteze aruncând cu bolovani. Capitala Quito, către care continuă să se îndrepte mii de indigeni şi de ţărani, se pregăteşte de o manifestaţie uriaşă miercuri împotriva majorării masive a preţului benzinei de către guvernul lui Lenin Moreno. Eliminarea subvenţiilor la carburanţi a fost o condiţie pentru primirea de credite din partea Fondului Monetar Internaţional.

Activiștii pentru climă blochează marile capitale europene

Grupuri de activişti pentru climă au ocupat 2 dintre cele mai cunoscute pieţe ale Londrei pentru a doua zi, marţi, după ce luni poliţia a arestat peste 300 de persoane şi a redeschis două poduri blocate. La Berlin, poliţia a evacuat protestatarii din centrul oraşului, care a fost ocupat şi luni de circa 2.000 de activişti. Peste 150 de persoane au petrecut noaptea în piaţă. Şi la Paris, protestatari ai mişcării pentru climă Extinction Rebellion au continuat să blocheze marţi centrul oraşului, în a doua zi a acestui protest global de o săptămână. Gruparea Extinction Rebellion desfășoară o campanie la nivel mondial care le solicită guvernelor să acţioneze în privinţa schimbărilor climatice.

Aviaţia turcă a bombardat kurzii din Irak

Aviaţia turcă a întreprins luni şi marţi lovituri aeriene împotriva unor poziţii din nordul Irakului ale rebelilor din Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK). Bombardamentele efectuate luni seară şi în cursul nopţii s-au soldat cu moartea a 12 persoane. PKK duce din 1984 un sângeros război de gherilă împotriva Turciei, care întreprinde la rândul său cu regularitate raiduri împotriva poziţiilor PKK în zone muntoase din nordul Irakului.

Antonio Costa rămâne prim-ministru al Portugaliei

Preşedintele Portugaliei, Marcelo Rebelo de Sousa, l-a desemnat din nou, marţi, pe socialistul Antonio Costa în funcţia de prim-ministru după victoria acestuia în alegerile parlamentare desfăşurate duminică şi l-a însărcinat cu formarea unui nou guvern. Partidul Socialist a câştigat alegerile cu 33,65% din voturi şi cel puţin 106 mandate în parlamentul unicameral cu 230 de locuri. Costa își propune să reînnoiască aranjamentul parafat în urmă cu patru ani cu Blocul de Stânga şi cu coaliţia Comunişti-Verzi, având nevoie de încă un aliat pentru a ajunge la majoritatea de 116 locuri.

Italia își reduce cu o treime numărul de parlamentari

Parlamentul Italiei a votat marţi reducerea numărului membrilor săi cu mai mult de o treime, în cadrul unei reforme promovate de Mişcarea 5 Stele. Legea, susţinută de aproape toate partidele politice, cere ca numărul de deputaţi să fie redus de la 630 la 400, iar în Senat să se afle numai 200 de aleși, în loc de 315. Reducerea ar duce la economii de 500 de milioane de euro pentru o legislatură.

Bolile cu transmitere sexuală, nou record în SUA

Numărul cazurilor de infectare cu Chlamydia, sifilis, gonoree, boli cu transmitere sexuală, a ajuns la un record anul trecut în SUA, depășind 2,4 milioane, cu 100.000 de cazuri mai multe decât în 2017. Cauzele fenomenului sunt multiple, incluzând nefolosirea prezervativelor și reducerea fondurilor guvernamentale pentru măsurile de sănătate sexuală, dar și diagnosticarea mai bună a cazurilor în rândul anumitor grupuri.

 

Lira turcească s-a prăbușit după declaraţia lui Trump

Lira turcească a avut cea mai mare scădere din ultimele 8 luni după ce președintele SUA, Donald Trump, a ameninţat că va distruge economia Turciei în cazul încălcării unor limite în nordul Siriei. Trump a scris luni că, „dacă Turcia va face vreun lucru pe care eu, în înţelepciunea mea măreaţă şi neegalată, îl consider a depăşi limitele, voi distruge total şi spulbera economia Turciei”, referindu-se la incursiunea militară antikurdă din Siria, anunţată de președintele Recep Tayyip Erdogan.

Regimul lui Al Sisi reprimă opoziţia percheziţionând telefoane și laptopuri

Autorităţile egiptene folosesc atât atacuri cibernetice, cât și percheziţii aleatorii ale telefoanelor și laptopurilor deţinute de trecători, în încercarea de a înăbuși mișcarea de opoziţie online împotriva președintelui Abdel Fattah Al Sisi. În cadrul campaniei de reprimare, mai mult de 3.000 de persoane au fost arestate din 20 septembrie până acum.

În 2050, 7 din 10 persoane vor trăi în orașe

Probabil 68% din populaţia lumii va trăi în mediul urban în 2050, în creștere de la 55%, cât este în prezent. În condiţiile migraţiei masive către urban, orașele se confruntă cu o criză a locuinţelor. Cererea a crescut preţurile locuinţelor la niveluri greu accesibile, în multe zone ale lumii.