O universitate americană oferă studii despre fantome

153

Universitatea de stat din Baltimore a introdus în programa sa de învăţământ un curs intitulat Studii despre zombies (fantome, t.r.), care promite "să pregătească pentru o apocalipsă zombie" şi îşi inivită studenţii să devoreze filme şi benzi desenate cu fantome, relatează BBC.

   

    În loc de eseuri, studenţii au de scris şi de desenat scenarii horror pentru filme cu monştri, arată aceeaşi sursă. Studiile despre zombies au fost introduse pentru a răspunde cererii de cursuri "interesante şi ieşite din comun" în cadrul specializării în Cultura Pop, explică Jonathan Shorr, directorul Şcolii de Designul Comunicării din cadrul universităţii Baltimore.

    "Este o portiţă către o multitudine de discipline," a declarat profesorul, pentru Baltimore Sun. "Studenţii cred că se înscriu la un curs excentric despre zombies, şi chiar aşa şi este. Dar, pe parcurs, învaţă cum funcţionează literatura şi mass media şi cum ajung să reflecte epoca în care trăim."

    Arnold Blumberg, profesorul care predă cursul, spune că acesta"va trata aspecte deosebit de dezgustătoare pe care le întâlnim în filmele de groază, de-a lungul timpului." Blumberg, care este autor al cărţii "Zombiemania" a subliniat şi că "materialul de curs ar putea fi considerat foarte ofensator de către mulţi oameni."