Satanist, candidat la primărie

89

FUn fost mare preot satanist şi fondatorul singurei biserici sataniste din Canada candidează la primăria oraşului Edmonton, raportează portalul Canada.com.

    Fondatorul singurei biserici sataniste din Canada candidează la primăria oraşului Edmonton, raportează portalul Canada.com.

    "Practic satanismul din 1996. Am aderat pentru scurtă vreme la Biserica lui Satana din San Francisco, în 1997, iar în februarie 2000 am părăsit-o pentru a fonda propria buserică," povesteşte Scott Robb, în vârstă de 31 de ani.

    Robb, care candidează la postul de consilier local pentru Colegiul 4 din Edmonton, compară credinţa grupului său cu metodele de dezvoltare personală din psihologie, sau cu budismul, mai degrabă decât cu o religie ocultă.

    Website-ul grupului explică faptul că aderenţii consideră că Satana simbolizează forţele naturii şi că sinele este cea mai înaltă formă de reprezentare a vieţii umane. Biserica lui Robb nu are o clădire a ei, cei maxim 100 de membri din America de Nord, Europa şi Australia întâlnindu-se prin Internet. Aceştia se declară în favoarea legilor şi a ordinii şi se opun "pseudo-sataniştilor" despre care spun că se implică în activităţi ilegale, se arată pe acelaşi site.

Scott Rob este căsătorit şi are un băiat, iar în prezent lucrează ca agent de securitate, în provincia canadiană Alberta.