Imprevizibilitatea lui Iisus este una dintre cele mai memorabile trăsături ale Sale. Una care nu s-a născut însă dintr-o inteligenţă speculativă ieșită din comun, ci dintr-o perspectivă atât de diferită asupra realităţii, încât nici cei mai antrenaţi și educaţi gânditori nu o puteau întrezări. Astfel, imprevizibilitatea lui Iisus vorbește mai mult despre noi decât despre El.
Când, în faţa lui Pilat, a afirmat că a venit să „mărturisească despre adevăr”, Hristos a dezvăluit că acţiunile Sale consecvente, coerente și previzibile în lumina Adevărului erau imprevizibile doar pentru că ascultătorii Săi nu aveau ca reper Adevărul.
Nu El iese din normal cu reacţiile Sale, ci noi am pierdut capacitatea de a înţelege normalitatea răspunsurilor Lui.
Apostolul Pavel întărea ideea atunci când numea crucea lui Hristos „o nebunie”. De fapt, atât viaţa, cât și moartea lui Iisus sunt o sursă de consternare continuă pentru mintea umană. Mai mult, întreaga Biblie ne consternează constant și rareori acceptăm că acest fapt vorbește mai mult despre noi decât despre Biblie.
Într-o ediţie a revistei în care vorbim despre sărăcie și răspunsurile potrivite la aceasta, mă interesează poziţia Scripturii faţă de bani. E foarte ușor de observat cât de șocantă este în ansamblu. Pe scurt, prin respectarea reglementărilor mozaice, evreii ajungeau să doneze în diverse scopuri aproximativ o treime din veniturile lor. Dar erau ale lor celelalte două treimi? Nu, pentru că, în conformitate cu Biblia, toate resursele materiale și financiare îi aparţin de drept lui Dumnezeu, omul fiind doar un administrator, care trebuie să le folosească în conformitate cu planul lui Dumnezeu. În realitate, atât de puţini reușeau să înţeleagă și să aplice acest principiu universal, încât în Noul Testament Iisus ajunge să afirme că este mai ușor pentru o cămilă să treacă prin urechile acului decât pentru un bogat să intre în Împărăţia lui Dumnezeu.
Din perspectiva Bibliei, eforturile umane de a stabili repere matematice și morale care să-i garanteze individului o independenţă neculpabilă în gestionarea propriei averi sunt rodul unei abordări eronate. Noi suntem administratorii proprietăţii lui Dumnezeu și nu independenţa noastră faţă de El, ci acceptarea suveranităţii Sale este ţinta corectă. Libertatea nu înseamnă eliberare de Dumnezeu, ci înseamnă eliberare prin Dumnezeu. Iar aceasta din urmă este conectată de Biblie nu doar cu salvarea, ci și cu fericirea noastră. Pentru că suveranitatea lui Dumnezeu nu presupune supunerea noastră arbitrară, ci integrarea noastră într-un mod de gândire superior, în Adevărul Suveran al lui Dumnezeu. Prin deschiderea noastră către Adevăr, descoperim fericirea care rezidă în faptul de a trăi în dimensiunile Adevărului. Cineva poate lupta să demonstreze contrariul (Biblia spune că și Lucifer a încercat același lucru), dar, de fapt, aceasta este miza religiei biblice – va continua omul să lupte împotriva adevărului consternant al lui Dumnezeu? Sau va căuta să-i înţeleagă raţiunile și să se lase transformat și eliberat de El?
Trebuie să recunoaștem că, în timp ce finalul unui asemenea proces promite libertate, începutul lui cere credinţă. Numai prin credinţă poate cineva să înceapă să exploreze fără prejudecăţi și preconcepţii adevărul consternant al lui Dumnezeu.