Declaraţia lui Vsevolod Chaplin nu a apărut din senin. Iată succesiunea evenimentelor:
În decembrie, Chaplin a afirmat că o femeie care poartă fustă scurtă , și e și beată, va provoca foarte mult pe un bărbat. „Dacă ea în mod activ invită contactul, și apoi este surprinsă că acest contact se încheie cu un viol, este cu atât mai mult de vină”, a concluzionat Chaplin, conform Interfax.
Declaraţiile protopopului (care conduce departamentul de relaţii externe al Bisericii Ruse) au provocat protestele feministelor, acuzaţii, batjocură și chiar o petiţie împotriva sa, adresată Patriarhului Chiril.
În loc de scuze, Chaplin a ieșit la rampă, săptămâna trecută, cu noi declaraţii dure. Rusoaicele „confundă strada cu clubul de striptease”, „ţinuta vulgară și comportamentul vulgar sunt calea cea mai scurtă către nefericire, aventuri de-o noapte, căsătorii scurte, copii fără viitor, singurătate și nebunie.” „O femeie care abia dacă pune ceva pe ea și se pictează ca un clovn”, în speranţa că își va găsi un partener, riscă să întâlnească un „idiot beat” sau, în cel mai bun caz, „un idiot treaz”.
Reacţii?
Contra. Scriitorul Dmitry Yakushev l-a descris pe Chaplin ca pe un „filistean medieval”, care lansează o vânătoare de vrăjitoare. „Nonsens total”, spune Lyudmila Alekseyeva, veterană a activiștilor pentru drepturile omului. Pavel Salin, sociolog, consideră că e vorba doar de un exemplu al dorinţei Bisericii de a se amesteca în toate domeniile.
Pro. Musulmanii din Rusia (vreo 20 de milioane din totalul de 140 de milioane de ruși) sprijinesc ideea lui Chaplin. Scriitorul Mikhail Veller crede că „propunerea părintelui Chaplin este în esenţă o reamintire a faptului că femeie nu trebuie să se îmbrace pe stradă ca o prostituată de pe trotuar. Și dacă este imposibil să distingi între cele două după înfăţișare, nu poţi fi sigur că este o diferenţă de esenţă.”
Reacţia Bisericii
Principalul purtător de cuvânt al Patriarhiei Ruse, Vladimir Vigilyansky, a declarat că niciun document al bisericii nu va conţine vreun cod vestimentar. Ţinuta vestimentară trebuie influenţată printr-un contract social: „Dacă o femeie știe că oamenii se vor uita la ea și o vor considera o paria, nu se va îmbrăca așa cum atât de multe se îmbracă astăzi”, a spus Vigilyansky, pentru RIA Novosti
De ce foc de paie?
Seria pătimașă de reacţii și contrareacţii de la Moscova e totuși un foc de paie. Marea majoritate a publicului va da „ignore”. Nu pentru că subiectul nu are miză (bunul simţ comun spune că o miză e), ci pentru că abordarea lui Chaplin e complet ieșită în decor. În lumea creștină, femeile au drepturi și libertăţi pe care nici Biserica, nici vreo partidă fundamentalistă nu le poate ataca. Și e foarte bine.
Este totuși societatea ameninţată de o accentuare a degenerării morale din pricina ţinutei în spaţiul public? Cei mai mulţi au abandonat căutarea unui răspuns la această întrebare pentru că, spre deosebire de furt sau crimă, ţinuta indecentă este mult mai greu de clasificat. Domeniul indecenţei, discutat în afara spaţiului religios, s-a restrâns foarte mult. Ce e și ce nu e indecent și cum se poate măsura obiectiv efectul unei anumite ţinute? Discuţia se arată alunecoasă și, de aceea, un cod universal impus de o autoritate nu mai este astăzi o soluţie.
În cazul furtului este încălcat dreptul la proprietate. În cazul crimei este încălcat dreptul la viaţă. Nu se poate vorbi însă despre un drept, perceput la fel de toată lumea, la morală. De aceea, în cazul ţinutei provocatoare, nu se mai pot da legi radicale și general valabile care să protejeze dreptul la morală. Moralitatea personală e percepută mai degrabă ca o realitate subiectivă, nu ca un drept obiectiv. Autodeterminarea este, în schimb, un drept și trebuie protejat.
”Ţinuta personală nu a fost niciodată 100% o chestiune privată”, rămâne fraza cheie a lui Chaplin. Greșeala preotului rus este că vine cu discursuri despre impuneri. Dar e foarte adevărat că ţinuta personală nu este 100% o chestiune privată. Cum mă îmbrac te afectează, cum te îmbraci mă afectează.
Scenariul fundamentalist, care presupune o lege, e totuși inacceptabil. Pare mai ușor să fie îndepărtate ispitele sau obstacolele, și am fi morali prin înlăturarea posibilităţii de a fi imorali. Dar acesta este cel mai nerealist scenariu. Rămân alte două scenarii: abandonul, destul de evident în societate (fiecare să facă ce vrea) și iniţiativa neinvazivă (să conving, nu să oblig). Biserica să educe, creștinul să influenţeze prin exemplul personal.
