Întrebarea ar putea să pară stupidă. Are aceasta vreo legătură cu ceea ce suntem şi facem noi aici pe pământ? Eu cred că este util să ştim mai multe despre politica şi guvernarea Creatorului.

Ne imaginăm de obicei că Dumnezeu este un măreţ dictator luminat, autoritate absolutistă, iar împărăţia Lui, un imens stat totalitar, a cărui guvernare nu este împărţită cu nimeni. Bineînţeles, îndulcim tabloul acesta cu imaginea Regelui ca fiind Tatăl nostru. Astfel împărăţia este o familie. Dar pentru cei care au avut taţi severi, insensibili şi autoritari, metafora nu este prea convingătoare.

Observaţia mea este însă că împărăţia lui Dumnezeu, deşi cere să fie acceptată necondiţionat autoritatea Sa naturală, totuşi sistemul Lui de guvernare este mai degrabă o monarhie constituţională, în care autoritatea este delegată. În Daniel 4:35, regele Babilonului, pocăit, recunoaşte că esenţa problemei este supunerea faţă de suveranitatea absolută a Împăratului Ceresc:

Toţi pământenii-n faţă-I sunt nimica.

El face, sus şi jos, cu toţi, ce vrea.

Cine-ar putea să-I dea Lui peste mână,

şi să-L întrebe: „De ce faci aşa?”

(trad. proprie, nota ed.)

Dar la versetul 17 (cf. v. 13, 23-24), arată că, în ce priveşte modul guvernării Sale, Dumnezeu este bucuros să delege unor creaturi autoritatea de a decide în problemele lumii, şi că Dumnezeu le oferă această încredere:

„Sentinţa a fost pronunţată de sfatul veghetorilor

şi cazul a fost hotărât prin cuvântul sfinţilor,

ca să afle cei vii că peste împărăţia oamenilor

domneşte Cel de Sus şi o dă cui vrea,

și pune peste ea pe cel mai de jos dintre oameni.”

(trad. proprie, nota ed.)

„Veghetorii” sau „sfinţii” sunt în cartea lui Daniel (şi în apocriful Enoh) denumiri pentru inteligenţe cereşti (Daniel 4:13, 23; 8:13). Este fascinantă ideea că senatul îngerilor şi nu Dumnezeu Însuşi ca suveran absolut, a luat acea decizie specifică de a-l disciplina pe monarhul caldeean, care aproape se credea Dumnezeu. Fără îndoială, textul nu spune că ar fi fost o decizie neaprobată de Dumnezeu. Dar nici că senatul ceresc ar fi o formalitate, funcţionând doar ca o maşină de aplaudaci cereşti.

Şi ca să nu credem că aici este o excepţie, ar fi instructiv să observăm că Biblia se referă la sistemul acesta reprezentativ, din cele mai vechi timpuri. Aţi auzit de adunarea generală a „fiiilor lui Dumnezeu” (Iov 1-2); de consiliul de război al „oastei cerurilor” (2Corinteni 18:18); de curtea judecăţii lui Dumnezeu, în fruntea căreia stau anumite fiinţe, în jurul tronului ceresc (Daniel 7:9-10)? Dar despre faptul că oamenii sfinţi, mântuiţii lui Christos, vor judeca lumea şi chiar pe îngeri (1Corinteni 6:2-3; Apocalipsa 20:4, 6, 11-15; Obadia 1:21; Matei 19:28; Apocalipsa 3:21)?

Până acolo merge Dumnezeu cu seriozitatea alegerilor în guvernul Său, încât îi recunoaşte heruvimului rebel şi îngerilor lui un anume statut de guvernator local. În cartea lui Iov, Satan se prezintă în sfatul îngerilor ca unul care este domn al acestei lumi. Iisus vorbea despre el, numindu-l „conducătorul lumii acesteia” (Ioan 12:31; 14:30; 16:11), apostolul Pavel îl numea „dumnezeul acestui veac (eon)” (2Coriteni 4:4). De aceea nu ne mirăm că în Psaltire sunt ironizaţi poetic zeii popoarelor, traşi la judecată înaintea lui Dumnezeu, pentru că sunt complici cu răufăcătorii, ba mai mult, chiar ei sunt cei care clatină temeliile morale ale lumii (Psalmii 82/81).

Ce să înţeleg din aceasta? Monarhie constituţională, cu senat şi sfaturi peste sfaturi, autoritate absolută liber acceptată, dar şi democraţie, alegeri libere. Unii aleg pe cine nu trebuie şi suportă. Un război civil care angajează toate forţele, începe în cer şi se continuă pe pământ (cf. Apocalipsa 12). Oare, un dictator care are puterea absolută, precum şi majoritatea universului de partea Sa, ar fi permis să se ridice întrebări cu privire la dreptatea guvernării Sale?

Suntem forţe neglijabile în această încleştare titanică, dar salvarea noastră depinde de autoritatea pe care o alegem. Autoritatea legitimă a Celui mai înţelept suveran care a existat vreodată, sau autoritatea unui baron local, arogant şi mincinos, uzurpator, care provoacă intrigi şi dezastre, pentru a le pune pe seama Suveranului?