Dacă cinematografia ar fi o religie, îmbătrânirea ar fi un păcat, iar presa gossip ar fi Inchiziţia. Cea mai recentă dovadă în acest sens este linșajul mediatic de care a avut parte actriţa americană Renée Zellweger, după apariţia ei la un eveniment monden.

Prezentă la cea de-a 21-a ediţie anuală a Premiilor Elle pentru Femei la Hollywood, Renée Zellweger a fost fotografiată la intrarea pe covorul roșu, așa cum se întâmplă de obicei la astfel de evenimente. Numai că, de data aceasta, nu vestimentaţia, coafura sau silueta vedetei au făcut obiectul discuţiilor de după. Ceea ce le-a atras atenţia jurnaliștilor, de fapt, a înghiţit-o de-a dreptul, a fost felul în care arăta faţa actriţei.

Renée Zellweger: de nerecunoscut”, „Ce și-a făcut Renée Zellweger la faţă”, „Tu ești? Renée Zellweger?”. Sunt doar câteva dintre titlurile care au pedepsit diferenţa dintre înfăţișarea de luni a vedetei și look-ul ei din ultimii ani.

Semn că, în lumea vedetelor, între dragoste absolută și dezgust absolut este o graniţă foarte-foarte fină și ajunge să îţi urmezi liniștită cursul vieţii ca să o poţi trece.

Renée Zellweger spune că asta a și făcut. La insistenţele presei, care specula motivele din spatele schimbării — de la operaţii estetice, la probleme de sănătate —, actriţa a declarat că i se pare „prostuţ” felul în care s-a inflamat discuţia despre faţa ei și a asigurat publicul că schimbarea, care o bucură, se datorează faptului că a adoptat un stil de viaţă sănătos.

Jurnaliştii atenţi la mersul lucrurilor la Hollywood spun că Renée este doar una dintre victimele unui tipar care funcţionează de ani de zile în rândul celor care fac parte din această lume. Dacă actriţe care au atins succesul cu roluri grele și la vârste mature sunt apreciate mai mult pe măsură ce înaintează în vârstă, actriţele care și-au câștigat faima cu ajutorul rolurilor din comedii ușurele, jucate la tinereţe, își poartă acest succes ca pe un blestem care le ţine închistate în vârsta la care l-au atins. (O colecţie de exemple, și într-o direcţie, și în cealaltă, se găsește în Slate.)

N-ar fi o surpriză că Hollywoodul cere imposibilul de la simbolurile sale. Hollywoodul e o piaţă, iar tinereţea și frumuseţea se vând. Să critici acest sistem ar fi goană după vânt, dacă ar fi vorba doar de sistem și atât. Dar nu este. Hollywoodul influenţează puternic noile generaţii, iar reacţiile din reţelele sociale la pseudoștirea despre schimbarea lui Renée Zellweger o dovedesc din plin. „Revolta” aceasta vorbește despre o generaţie hrănită cu biberonul hollywoodian atâta vreme, încât pare că nu ştie să se orienteze în timp.

Sigur că îmbătrânirea nu este un proces dezirabil, dar câtă vreme este inevitabil, este mai firesc să nu te revolţi împotriva lui, ci să încerci să te adaptezi. Ceea ce fac site-urile gossip și fanii lor este să deconstruiască bunul-simţ care ar face ca fraza de dinainte să fie un truism. Generaţiile obișnuite cu excesul (de orice) de la Hollywood vor înţelege greu conceptul de demnitate, pentru că, asimilând idealuri artificiale, se vor fi obișnuit să considere că orice nu se ridică la înălţimea imposibilului este bun de aruncat la gunoi. Iar asta nu înseamnă să ai ţinte foarte înalte, care să te forţeze la progres, ci înseamnă să ai ţinte nerealiste, care nu pot face decât să te alieneze. Întâi de cei din jur, apoi de tine însuţi.

Alina Kartman
Cu peste 9 ani de experiență în presa online din România, Alina Kartman face parte din echipa permanentă de redactori ST.