Guvernul egiptean doreşte să dărâme marile piramide

44

Aşa sintetizează revista Front Page, în ediţia sa electronică, demersurile Partidului Libertăţii şi Justiţiei din Egipt. Informaţia nu este o speculaţie, ci se bazează pe ştiri din presa arabă.

Partidul islamist de orientare salafistă din Egipt ar dori să demoleze marile piramide din Egipt sau, cel puţin să le distrugă, din cauză că acestea ar fi simboluri păgâne. Potrivit surselor citate, una dintre metodele ce ar putea fi folosite pentru distrugerea piramidelor ar fi acoperirea lor cu ceară topită.

Dorinţa de distrugere a piramidelor nu este recentă şi a început în vremea primului cuceritor musulman al Egiptului, Amr bin al-As. Bin al-As, un apropiat al fondatorului islamului, profetul Mohamed, a fost un lider militar care a cucerit Egiptul în anul 641 şi a distrus simboluri egiptene pre-islamice. Se crede că, printre monumente distruse se numără şi Biblioteca din Alexandria – centrul cultural al lumii antice.

Acum, numeroşi clerici musulmani i-au cerut lui Mohammed Morsi, noul preşedinte al Egiptului, să termine ceea ce nu a reuşit al-As.

Egiptenii au reacţionat imediat, dar ştirea a scandalizat şi oameni din întreaga lume. Nu doar că unii declară că încercarea de islamizare a ajuns prea departe, dar principala critică este faptul că sfinxul şi piramidele sunt monumente istorice care aparţin omenirii, nu doar Egiptului. De aceea, o asemenea decizie nu poate fi luată de membrii unui partid sau de liderii religioşi.