Rezultatele primului tur de scrutin din Egipt îi preocupă pe israelieni

14

La câteva ore după închiderea secţiilor de vot, partidul Frăţia Musulmană, principala forţă politică a ţării, a afirmat că Mohammed Morsi, candidatul său la preşedinţie, se află pe primul loc, conform rezultatelor parţiale obţinute de la secţiile de vot, informaţie confirmată şi de posturile de televiziunile arabe.

În cazul în care candidatul Frăţiei va câştiga preşedinţia în turul al doilea al alegerilor din iunie, acesta va influenţa relaţiile cu statele din zonă şi, în principal, cu Israel. Fostul preşedinte Hosni Mubarak a avut relaţii strânse cu Yitzhak Rabin şi cu Benjamin Netanyahu, prietenie bazată pe temerea comună legată de ascensiunea Iranului şi a islamiştilor.

Însă o victorie a mişcării islamiste Frăţia Musulmană, care se pregăteşte să preia puterea în Egipt şi care are deja jumătate dintre mandatele din parlament, va încerca să consolideze relaţiile cu principalele formaţiuni palestiniene, inclusiv cu Hamas, pentru a exercita presiuni asupra Israelului, în sensul creării unui stat palestinian.

În plus, Essam Aryan, unul dintre liderii Frăţiei, a afirmat că pledează pentru o relaţie bună cu Israelul, dar că aceasta depinde, în mare măsură, de comportamentul statului evreu. „Refuzul israelienilor de a oferi palestinienilor ceea ce li se cuvine, dreptul de a se întoarce, dreptul de a avea un stat al lor, a făcut ca toţi arabii, nu doar egiptenii, să fie împotriva Israelului”, a comentat el.

După aflarea rezultatelor parţiale, oficialii israelieni au declarat că sunt încrezători că islamiştii din Egipt nu vor renunţa la pactul care există în prezent. Totuşi, ei recunosc că pacea dintre cele două ţări este, în prezent, fragilă.

Dintre cei 13 candidaţi propuşi în cadrul primului scrutin democratic, rezultatele parţiale arată că Morsi a obţinut 35% dintre voturile exprimate, fiind urmat de Ahmed Shafiq (22%), fostul prim-ministru în regimul Mubarak. Rezultatul reflectă, o dată în plus, nehotărârea egiptenilor de a alege între candidaţi islamişti şi politicieni care au avut legătură cu fostul regim al lui Hosni Mubarak.

Cei care l-au votat pe candidatul Frăţiei Musulmane sunt optimişti şi cred că decizia lor este un pas înainte spre reformarea ţării. „Renaşterea ţări”, promisă de musulmani în campania electorală, urmăreşte reforme care să diminueze corupţia şi care să integreze sharia în legislaţia Egiptului, punând accent pe o conducere religioasă a ţării.