La un an după Gaddafi, Libia nu e mai bine

604

Muanmar Gaddafi a fost capturat şi ucis de către rebeli într-o duminică, acum un an de zile. La un an de la moartea sa, Libia se chinuie să producă elementele administrative care să ţină ţara laolaltă.

Imaginea morţii violente a liderului libian este una care va rămâne implantată în memoria colectivă libiană. Blocat în Sirte, oraşul său natal, a încercat să fugă cu un convoi care a fost bombardat de către NATO pe 20 octombrie anul trecut. Rebelii l-au găsit ascunzându-se într-un canal de la marginea drumului, iar înregistrătile video arată cum era târât de rebeli, lovit cu pumnii şi picioarele. La scurt timp a fost împuşcat în cap de către un bărbat necunoscut. Corpul său a fost expus în Misrata, unul dintre oraşele rebelilor, şi după aceea îngropat într-o locaţie secretă.

Anul care a urmat a fost marcat de haos şi violenţă. Autorităţile în tranziţie nu au reuşit să pună stăpânire pe o ţară care este condusă de furie şi lipsă de încredere, după 40 de ani de dictatură. Pe tot teritoriul ţării izbucnesc în continuare lupte violente, unele dintre ele cauzate de jihadişti, care luna trecută l-au ucis pe ambasadorul american Chris Stevens.

Alegerile din iulie pentru primul parlament democrat au fost un succes, prin posibilitatea oamenilor de a-şi exprima votul, dar rezultatele au fost complet dezamăgitoare: parlamentul este atât de preocupat de rivalităţile ideologice, tribale şi regionale, încât după 3 luni de deliberări nu a putut forma un guvern nou. Guvernul interimar este slab, miliţiile conduc fiecare regiune în parte şi grupurile islamiştilor radicali din est sunt un adevărat pericol. Cu toate astea, mulţi libieni rămân optimişti, visând la un stat unitar, scrie The Guardian, şi poate că în viitor aşa va fi.

Deocamdată, situaţia este departe de acest vis. Reaşezarea Libiei pe un nou făgaş a dus la dispute şi dezbateri aprinse, dat fiind că grupele de populaţie din Libia urmăresc interese divergente. Până în 1963, Libia a avut o constituţie federală, iar până astăzi, libienii sunt mai legaţi de oraşul în care trăiesc şi de tribul din care fac parte decât de statul lor unitar. Gaddafi nu a ajutat cu nimic integrarea, ţinând toată puterea, împreună cu avantajele economice, la centru, în capitala Tripoli şi în regiunea Sirte, de unde se trăgea.

Mai mult decât atât, guvernul central libian nu dispune nici astăzi de o conducere militară capabilă să acţioneze, fiecare regiune fiind mai mult condusă de către o miliţie regională, cu care guvernul este forţat să colaboreze. Miliţiile se luptă şi între ele, regiunile bogate în petrol insistând mereu pentru autonomie. Islamiştii radicali încearcă şi ei să profite de situaţie, ceea ce ridică probleme şi mai grave de securitate.

În ceea ce priveşte infrastructura politică, ea a fost cu totul neglijată sub Gaddafi, timp de 40 de ani. Indiferent cine ocupa funcţia de şef al statului sau de prim ministru, întreaga putere se afla în mâinile lui. Existenţa partidelor politice era interzisă iar opoziţia era reprimată. El nu a permis niciodată apariţia unor centre de putere care să se concureze.

Iar acum, libienii sunt nevoiţi să creeze structuri politice şi instituţii cu totul noi, din nimic, fără niciun fel de experienţă. O sarcină „extraordinar de dificilă," spune profesorul Günter Meyer, preşedintele Centrului Federal pentru Cercetarea Lumii Arabe, conform Deutche Welle.