Peste 100 de morţi în urma violenţelor din Nigeria

140

Aproape 100 de oameni au fost ucişi şi tot atâţia au fost răniţi în Nigeria, într-o serie de atacuri armate şi atentate cu bombă, comise de militanţi islamişti. Atacurile au vizat și biserici.

Agenţia France-Press, care citează un oficial nigerian, anunţă că numărul morţilor ar ajunge la 150. Secta islamistă Boko Haram, din nord-estul Nigeriei, a atacat mai multe secţii de poliţie şi biserici. Autorităţile nu au comentat, până acum, incidentele.

În ultimele luni au avut loc mai multe atacuri în nordul Nigeriei. BBC relatează, citând un membru al grupării islamiste, că secta islamistă ar pregăti şi alte atentate, mai ales asupra unor clădiri ale unor instituţii publice. Boko Haram militează pentru introducerea legii islamice Sharia în regiunile din nordul Nigeriei, notează publika.md.

„Noi suntem responsabili pentru atacul din statul Borno şi din Damaturu", a declarat Abul Qaqa, purtător de cuvânt al grupării Boko Haram, adăugând că atacurile vor continua „până când forţele de securitate vor înceta excesele comise împotriva membrilor noştri şi a civililor vulnerabili", a declarat gruparea nigeriană Boko Haram.

Papa Benedict al XVI-lea a lansat un apel pentru încetarea violenţelor din Nigeria. „În timp ce mă rog pentru victime, lansez un apel pentru încetarea violenţei care nu rezolvă problemele, ci le sporește, cultivând violenţa și divizările chiar și în rândul credincioșilor", a declarat suveranul pontif.