Închisoare pentru părinţii care s-au rugat în loc să-şi ducă bebeluşul bolnav la doctor

719

Doi părinţi, membri ai unei biserici din Oregon care înlocuieşte medicina cu rugăciunile, au fost condamnaţi la aproape şapte ani de închisoare fiecare, întrucât, în loc să își ducă bebelușul la spital pentru a-i fi acordată asistenţă medicală, cei doi soţi s-au rugat timp de mai multe ore pentru vindecarea fetiţei.

Fetiţa, Ginnifer Mitchell, născută la 5 martie 2017, a murit după ce a dezvoltat complicaţii respiratorii în timpul nașterii.

În urma autopsiei, medicul Karen Gunson a explicat că Ginnifer a murit din cauza complicaţiilor generate de nașterea prematură. Plămânii copilului nu s-au dezvoltat suficient pentru a funcţiona fără aparatură medicală, iar moartea ar fi putut fi împiedicată dacă ar fi primit îngrijirea medicală de care avea nevoie.

Cei doi soţi, Sarah Mitchell şi soţul ei, Travis Lee Mitchell, au stat deja în închisoare 13 luni, după ce au fost condamnaţi în 2017 pentru uciderea din neglijenţă a fetiţei lor.

Secta religioasă a fost fondată chiar de către bunicul lui Sarah Mitchell. Nu este prima dată când membri ai acestei organizaţii religioase sunt condamnaţi din cauza faptului că refuză să apeleze la serviciile medicale.

În ultimii nouă ani, acesta a fost cel de-al cincilea caz de acest tip în care Procuratura din Oregon a deschis dosare penale. Toate cazurile anterioare au fost judecate fără nicio recunoaștere a vinovăţiei sau a acceptării responsabilităţii de către inculpaţi. Acesta este primul caz în care cei doi părinţi își asumă vina pentru comportamentul lor și, implicit, pentru moartea copilului.

Și sora Sarei Mitchell, Shannon Hickman, și soţul ei, Dale, au fost condamnaţi la șase ani de închisoare în 2011, după ce fiul lor a murit la două ore după naștere, în 2009, când au ales să caute vindecarea prin credinţă a copilului, în detrimentul ajutorului medical specializat.

„De prea mult timp, copiii din această biserică au suferit în mod inutil și au murit, deoarece părinţii lor, ca o condiţie a credinţelor lor religioase, au refuzat să le asigure îngrijiri medicale. Orice părinţi care nu oferă îngrijire medicală adecvată copiilor lor, cauzând astfel moartea sau vătămarea corporală gravă, trebuie să se supună răspunderii penale”, au declarat surse judiciare.

Secta a fost aspru criticată în 1998 în urma unei anchete jurnalistice asupra morţii a 78 de copii, care au fost înmormântaţi în cimitirul bisericii începând cu anul 1955. S-a descoperit că 21 dintre aceştia ar fi fost salvaţi dacă ar fi fost duşi la spital.

Urmașii lui Hristos este o sectă cu sediul în statele americane Oklahoma, Oregon și Idaho și are aproximativ 2.000 de membri. Secta atrage critici din cauza practicilor sale de vindecare prin credinţă. Membrii bisericii evită îngrijirile medicale în dreptul copiilor, în ciuda ratelor alarmante ale mortalităţii infantile în rândul acestor grupuri. Membrii susţin că părinţii ar trebui să aibă dreptul de a alege orice metodă de vindecare pe care o consideră adecvată pentru copiii lor și că constrângerea pentru utilizarea serviciilor medicale constituie o încălcare a libertăţii religioase.