mortalitate infantila

Închisoare pentru părinţii care s-au rugat în loc să-şi ducă bebeluşul bolnav la doctor

Doi părinţi, membri ai unei biserici din Oregon care înlocuieşte medicina cu rugăciunile, au fost condamnaţi la aproape şapte ani de închisoare fiecare, întrucât în loc să își ducă bebelușul la spital pentru a-i fi acordată asistenţă medicală, cei doi soţi s-au rugat timp de mai multe ore pentru vindecarea fetiţei.

România, numărul 1 la mortalitate infantilă

În 1990, 7,6 milioane de copii au murit până să împlinească 5 ani. În 2013, se mai înregistrau doar 3,7 milioane de decese, în condiţiile în care populaţia a crescut de la 5,3 miliarde la 7,6 miliarde. Aceste cifre ne ajută să realizăm progresul semnificativ făcut în reducerea mortalităţii la copii la nivel global. România, din păcate, rămâne la un nivel anormal de crescut pentru o ţară europeană a secolului XXI.

OMS colaborează cu Biserica Adventistă pentru a reduce mortalitatea infantilă și maternă

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), agenţia de sănătate publică a Organizaţiei Naţiunilor Unite, colaborează cu Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea pentru reducerea ratei mortalităţii infantile și materne, aceasta reprezentând prima sa colaborare cu o organizaţie religioasă la nivel mondial.

Fundaţia Gates, în luptă împotriva mortalităţii infantile

Fundaţia „Bill şi Melinda Gates” se angajează activ în combaterea mortalităţii infantile, prin crearea unor echipe care să supravegheze şi să acţioneze în direcţia determinării cauzelor decesului la copii și în a stopării anumitor epidemii.

UNICEF: Se fac progrese rapide în lupta împotriva mortalităţii infantile (video)

Progrese rapide pentru reducerea mortalităţii infantile au fost făcute, în întreaga lume, în ultimii 20 de ani, susţine un raport UNICEF. Numărul copiilor care mor înainte de vârsta de cinci ani a scăzut în ultimii 20 de ani de la 12 milioane (1990) la 6,9 milioane (2011).

OMS: Mortalitatea infantilă ar putea fi redusă

7,6 milioane de copii cu vârste sub 5 ani mor anual în lume. Pneumonia, diareea, malaria, malnutriţia şi sărăcia reprezintă principalele cauze ale acestor decese timpurii. Aproximativ trei sferturi din totalul deceselor au loc în Africa şi Asia de Sud-Est.

Somalia: 29.000 de copii morţi de foame, în ultimele 90 de zile

Seceta și foametea din Somalia au ucis peste 29.000 de copii cu vârste sub 5 ani, în ultimele 90 de zile, conform estimărilor făcute de experţi americani. În jur de 640.000 de copii somalezi sunt subnutriţi, ceea ce înseamnă că rata mortalităţii infantile va crește.

Patru milioane de copii săraci au murit din neglijenţă

Potrivit UNICEF, copiii din ţările în curs de dezvoltare sunt de două ori mai predispuși să moară decât cei din ţările dezvoltate, iar acest decalaj se accentuează, informează BBC.