Bogaţii nu dau un cent în plus. Taxa lui Obama ucisă în faşă

14

Taxa fusese propusă de preşedintele Barack Obama, s-ar fi aplicat celor care câştigă peste 1 milion de dolari pe an şi ar fi constat în taxe de 30% din venit.

În ciuda numărului majoritar de democraţi din Senat, propunerea legislativă a fost respinsă, fiind votată doar de 45 dintre cei 96 de senatori americani. Argumentul republicanilor a fost că o asemenea taxă ar încetini economia şi ar împiedica crearea de noi locuri de muncă.

Într-un comunicat de presă emis după votul din Senat, preşedintele Obama a criticat decizia republicanilor de a respinge o măsură de „bun simţ”. El a declarat că, în prezent, America nu îşi permite să îi lase pe bogătaşii americani să cheltuiască bani de care aceştia nu au nevoie, relatează site-ul bloomberg.com.

Cu toate acestea, susţinătorii acestei propuneri au promis să nu renunţe la idee în lunile următoare, întrucât susţinerea populară este însemnată. Un sondaj de opinie realizat săptămâna trecută de Gallup a indicat un procent de 60% dintre americani care susţin această propunere legislativă, inclusiv 63% dintre politicienii independenţi.