Evanghelicii răspund proceselor catolice: „Suntem cu toţii catolici acum”

46

Mandatul administraţiei Obama, care încalcă libertatea religioasă prin asigurările de sănătate, ţine creştinii de diverse confesiuni, evanghelice, protestante şi romano-catolice, uniţi în spatele unui val de procese intentate ieri dimineaţă împotriva administraţiei Obama, pentru a răsturna măsura controversată.

După ce 43 de instituţii catolice, inclusiv arhiepiscopii majore, eparhii, universităţi şi edituri afiliate bisericii în Statele Unite au dat în judecată administraţia Obama, invocând Primul Amendament, multe comunităţi creştine şi conservatoare au aplaudat repede iniţiativa.

„Suntem cu toţii catolici acum şi acesta este motivul”, a declarat Nance Penny, preşedinte al Concerned Women for America (CWA). „Comunitatea religioasă stă unită în convingerea că această contracepţie, avort chimic, şi mandatul de sterilizare ne-ar obliga să plătim pentru ceva care, din punct de vedere moral, este respingător”, citează LifeSiteNews.

Frank Pavone, directorul naţional al organizaţiei Priests for Life, care a deschis un proces propriu în februarie, a declarat că de multe ori a cerut altor organizaţii şi dieceze să-i urmeze exemplul. „Atunci când există mai multe procese federale pe aceeaşi problemă, în diferite părţi ale ţării, se poate crea un conflict pe care Curtea Supremă de Justiţie ar putea fi mult mai interesată să îl rezolve”, a spus el.

Principiul care motivează procesele se bucură de sprijin, nu numai din partea celor mai multe biserici tradiţionale, ci şi din partea majorităţii americanilor. Potrivit unui sondaj citat de LifeSiteNews, 74% dintre  respondenţi cred că păstrarea libertăţii religioase este mai importantă decât aplicarea oricărei alte legi.