Obama, avertizări despre o nouă criză financiară globală

8

Președintele american Barack Obama a avertizat marţi că o nouă criză financiară globală ar putea izbucni în cazul în care Congresul SUA nu va majora nivelul maxim al datoriei publice, informează Reuters.

Obama a mai spus, într-un interviu pentru NBC, că îi crede pe liderii republicani care au declarat că doresc să evite o astfel de situaţie și că se așteaptă la un acord pentru majorarea substanţială a plafonului maxim al datoriei.

Pe 16 mai, guvernul american a atins limita maximă a îndatorării – 14.294 miliarde de dolari. În urma unor măsuri extraordinare adoptate de Trezorerie, statul se mai poate împrumuta până pe 2 august. După această dată, guvernul nu va mai avea dreptul să se împrumute și va intra în incapacitate de plată.

Situaţia este agravată de fondul politic tensionat generat de dezacordul între democraţii care pledează pentru ridicarea pragului de îndatorare și republicani, care ar dori ca administraţia să accepte mai multe reduceri ale cheltuielilor publice.