Obama nu are pentru ce să Îi mulţumească lui Dumnezeu

407

Pentru al patrulea an la rând, preşedintele Obama a omis orice adresare de mulţumire directă către Dumnezeu, în discursul său de Ziua Recunoştinţei (a patrazi de joi din luna noiembrie).

În anul 2009, preşedintele Statelor Unite a uimit americanii când a omis să Îi mulţumească lui Dumnezeu, în primul său discurs de Ziua Recunoştinţei. După ce avut parte de critici zgomotoase, din cauza acestui lucru, următoarele sale declaraţii au conţinut menţiuni directe cu privire la Dumnezeu.

Anul acesta însă, declaraţiile lui Obama de Ziua Recunoştinţei au continuat linia din 2009, scrie LifeSiteNews. Preşedintele le-a comunicat americanilor că Ziua Recunoştinţei este „o zi în care să ne mulţimim unii altora şi în care să fim recunoscători pentru binecuvântările de care ne bucurăm."

Obama a menţionat posibilitatea de a petrece timpul cu persoanele iubite, de a vorbi liber, de închinare în orice formă dorită, şi și-a exprimat recunoștinţa pentru bărbaţii şi femeile care apără libertatea în toată lumea, lucruri pentru care, în mod tradiţional, americanii îi mulţumesc lui Dumnezeu de Ziua Recunoştinţei.

Thanksgiving Day este o o sărbătoare anuală de o zi, în care se mulţumește (tradiţional lui Dumnezeu) pentru bogăţia recoltei din acel an. Ea se sărbătorește în cea mai mare parte a Americii de Nord (Statele Unite și Canada).