China tratează islamul ca pe o boală psihică

216

Organizaţia Naţiunilor Unite se declară alarmată de rapoarte care i-au parvenit din China, potrivit cărora etnicii musulmani uighuri sunt arestaţi și internaţi forţat în tabere de reeducare.

Declaraţia ONU vine la scurt timp după ce un comitet al Naţiunilor Unite a primit un raport potrivit căruia aproape un milion de musulmani uighuri, din regiunea Xinjiang, din vestul Chinei, au fost deportaţi în tabere de reeducare. Guvernul de la Beijing a dezminţit acuzaţiile, precizând totuși că, deși uighurii s-ar bucura de drepturi depline în ţară, „aceia care sunt amăgiţi de extremismul religios… beneficiază de asistenţă prin relocare și reeducare.”

Într-o întrunire avută în cadrul acestei luni, membrii Comitetului Naţiunilor Unite privind Eliminarea Discriminării Rasiale au anunţat că au rapoarte credibile potrivit cărora Beijingul a transformat regiunea autonomă Uighur „în ceva ce arată ca o tabără masivă de internare”.

Joi, ONU a emis observaţiile sale finale, criticând „definiţia prea largă a terorismului și referirile vagi la extremism, precum și lipsa de claritate a definiţiei separatismului în legislaţia chineză”. Comitetul a cerut Beijingului să înceteze practica detenţiei în absenţa unui temei, a unui proces și a unei condamnări legale. Guvernul chinez a fost somat să elibereze imediat persoanele reţinute în aceste condiţii, să furnizeze numărul de persoane reţinute, precum și temeiul reţinerii și să efectueze „anchete imparţiale în toate acuzaţiile de profilare rasială, etnică și etno-religioasă”.

Grupurile neguvernamentale care militează pentru drepturile omului, precum Amnesty International și Human Rights Watch, au depus la ONU rapoarte care documentează arestări în masă și internarea uighurilor în tabere în care sunt forţaţi să jure credinţă președintelui chinez, Xi Jinping. Majoritatea deţinuţilor nu au fost acuzaţi de vreo infracţiune precisă, spun rapoartele, și nu sunt reprezentaţi legal în instanţă. Congresul Mondial al Uighurilor spune că etnicii uighuri sunt arestaţi pe termen nedeterminat și forţaţi să strige sloganuri comuniste.

Publicaţia americană The Atlantic face o trecere în revistă a numeroase surse care indică spre faptul că Republica Chineză îi tratează pe uighuri ca pe niște bolnavi psihici, provocându-le astfel daune psihice reale.

Veștile că uighurii ar fi înfometaţi și torturaţi s-au răspândit cu rapiditate, în timp ce din alte părţi ale Chinei sosesc informaţii privind escaladarea tensiunilor religioase dintre credincioși de diferite confesiuni și autorităţi. În nord-vestul ţării, în regiunea Ningxia, sute de musulmani au fost implicaţi într-un conflict violent cu autorităţile după ce acestea au încercat să demoleze o moschee.

Nu doar musulmanii au fost luaţi în colimator de guvernul comunist ateu al Chinei. O investigaţie condusă de Associated Press a scos la lumină coordonatele unui „efort reînnoit și ambiţios” al autorităţilor chineze de a diminua sau chiar de a eradica influenţa creștinismului în China. Jurnaliștii AP scriu despre biserici închise abuziv, despre Biblii confiscate și restricţionări ale activităţii altor religii care își fac un drum spre inimile oamenilor prinși în comunismul ateu.

Atacul asupra creștinismului este doar o parte dintr-un efort mai amplu al (președintelui) Xi de a «siniciza» toate religiile naţiunii, infuzându-le «atribute chinezești», precum loialitatea faţă de Partidul Comunist”, scrie Associated Press.

Citește și:

AP: China încearcă să elimine creștinismul la nivel naţional