AP: China încearcă să elimine creștinismul la nivel naţional

124

O investigaţie condusă de Associated Press a scos la lumină coordonatele unui „efort reînnoit și ambiţios” al autorităţilor chineze de a diminua sau chiar de a eradica influenţa creștinismului în China.

Jurnaliștii AP scriu despre biserici închise abuziv, despre Biblii confiscate și restricţionări ale activităţii altor religii care își fac un drum spre inimile oamenilor prinși în comunismul ateu.

„Atacul asupra creștinismului este doar o parte dintr-un efort mai amplu al (președintelui) Xi de a «siniciza» toate religiile naţiunii, infuzându-le «atribute chinezești», precum loialitatea faţă de Partidul Comunist”, scrie Associated Press în materialul preluat de New York Times.

Chiar și semilunile islamice au fost înlăturate și domurile moscheilor au fost dărâmate pentru a „reeduca” zeci de mii de etnici musulmani uighuri. Călugări tibetani încă minori au fost strămutaţi din temple la școală și le-a fost interzisă implicarea în activităţi religioase pe timpul vacanţei de vară, după cum relatează presa naţională.

Vara aceasta, un plan cincinal de „sinicizare” a creștinismului a fost introdus de autorităţi la pachet cu o nouă legislaţie care să reglementeze relaţiile religioase. În consecinţă, în ultimele luni, guvernele locale din ţară au închis sute de biserici creștine private, așa-numitele „biserici de casă”. O declaraţie semnată de reprezentanţi ai 47 de biserici numai din Beijing informa că acestea se confruntă cu un nivel „fără precedent” al hărţuirii, încă din luna februarie.

„Eu m-am rugat întotdeauna pentru liderii ţării noastre, pentru ca ţara noastră să devină mai puternică”, le mărturisea jurnaliștilor AP un bărbat creștin pe nume Guo. „N-au fost niciodată atât de severi ca acum, cel puţin din anii ‘80, de când am început eu să merg la biserică, nu au fost. De ce vor să ne oprească acum?”

Într-un sumar al abuzurilor, Christian Headlines scrie că, în China, autorităţile închid sute de biserici, confiscă Biblii și forţează comercianţii online să nu mai vândă Scriptura, în unele zone reţin copiii de la participarea la biserică, într-o biserică locală i-au obligat pe creștini să lipească postere cu președintele Xi Jinping peste imaginea lui Iisus și într-o biserică au efectuat sute de interogări și raiduri.

În aprilie 2014, ST scria despre creșterea constantă a numărului de creștini din China notând faptul că, potrivit estimărilor făcute de observatorii fenomenului, dacă ritmul se menţine, numărul bisericilor din China l-ar fi putut depăși pe cel al bisericilor creștine din SUA.