De la erou la trădător. De ce înfurie eliberarea unui ostatic american

334

Recuperarea soldatului Bowe Bergdahl, prizonier timp de 5 ani al unei reţele talibane, a stârnit o controversă politică intensă în luna mai 2014, când autorităţile americane au acceptat să elibereze 5 talibani deţinuţi la Guantanamo, în schimbul soldatului american. La nici un an de la incident, o informaţie nouă redeschide conflictul: soldatul dezertase din tabăra americană.

Surse citate de postul american NBC spun că Bowe Bergdahl va fi pus sub acuzare pentru dezertare în cel mult o săptămână. Bărbatul fusese capturat, în circumstanţe neclare, în anul 2009. Există suspiciuni potrivit cărora sergentul dezertase fiind nemulţumit de relaţiile cu camarazii și de condiţiile generale de pe frontul antiterorist, notează Mediafax.

Când administraţia Obama a decretat eliberarea a 5 presupuși teroriști în schimbul lui Bergdahl, opoziţia a reacţionat dur, în contextul în care politica internaţională descurajează negocierea cu teroriștii. Cea mai recentă controversă implică zilele acestea guvernul nipon, căruia organizaţia islamistă Statul Islamic i-a solicitat eliberarea Sajidei al-Rishawi (o atacatoare sinucigaşă implicată într-un val de atentate sinucigaşe revendicate de către aripa irakiană a Al-Qaida), în schimbul unui ostatic japonez. UPDATE: Guvernul Iordanian, care o deţine pe Sajidei al-Rishawi s-a arătat dispus să o elibereze pe femeie în schimbul eliberării unui pilot iordanian capturat de Stat Islamic.

Revenind însă la Bergdahl, istoria lui circulă în mai multe versiuni. Cea a soldatului este că a fost răpit fiindcă nu s-a putut ţine de camarazii lui în timpul unei patrule și a rămas în urmă. Surse talibane spun însă că bărbatul a fost capturat după ce a fost prins beat, în afara bazei americane. Versiunea pentru care va fi incriminat săptămâna aceasta este însă alta și a reieșit în urma unei investigaţii demarate de Pentagon în anul 2010. Soldatul era profund revoltat împotriva armatei americane și a deciziilor superiorilor lui și s-a hotărât să dezerteze.

Presa a dezvăluit puternica deziluzie pe care Bergdahl o resimţea în privinţa politicii externe a Statelor Unite: „Mi-e rușine că sunt american”, scria el într-un mesaj e-mail adresat tatălui său.

Imediat după răpirea lui Bergdahl, armata americană a declanșat o operaţiune amplă de căutare, la finalul căreia, potrivit CNN, au murit 6 soldaţi. Mai mulţi camarazi ai soldatului au declarat presei că acesta a vrut să își părăsească batalionul și să ajungă, pe jos, în India.

 

Alina Kartman
Alina Kartman face parte din echipa permanentă de redactori ST. Are peste 9 ani de experiență în presa online din România și, atunci când nu scrie pentru ST, îmbină jurnalismul cu videografia și copywriting-ul la studioul KiteMedia.