În circumstanţele în care camera superioară a parlamentului rus tocmai a aprobat solicitarea lui Putin de a utiliza forţele armate în Siria, presa internaţională și unii analiști consideră de cuviinţă să se comporte mai degrabă ca niște școlăriţe la un concurs de body-building masculin. Admiratoarele se strâng în jurul celui care se încordează mai tare pe scenă. De data aceasta, se pare că Putin „i-a luat faţa” lui Obama pe scena Adunării Generale a ONU, iar acum încep să curgă motivele pentru care ar trebui adoptată soluţia propusă de Putin pentru soluţionarea crizei din Siria.
Putin, liderul lumii
„Vladimir Putin s-a întors și i-a furat faima lui Barack Obama”, scrie CNN. „Oficial, ștafeta pentru noul super-lider al lumii a fost predată luni, și Vladimir Putin a preluat-o”, scrie NYPost. „Putin are dreptate și toată lumea o știe”, scrie Simon Jenkins pentru The Guardian.
După 10 ani, Putin a fost o prezenţă remarcabilă la Adunarea Generală a ONU. A fost dur în criticarea Vestului, dar mai deschis decât era de așteptat în găsirea unei soluţii comune. Într-un mod nu foarte direct, Putin a dat vina pe americani pentru vidul de putere care macină acum Orientul Mijlociu, vid care începe să fie umplut de „militanţi și teroriști”. Singurii care luptă împotriva acestora, adică împotriva răului suprem portretizat de gruparea teroristă Stat Islamic, sunt kurzii și forţele loiale lui Assad. „Confom legii internaţionale”, Putin a făcut apel la crearea unei coaliţii internaţionale care să lupte împotriva SI, coaliţie care ar trebui negreșit să coopereze cu președintele sirian. Rusia a stabilit deja relaţii cu Israelul, cu India și cu Iranul în privinţa ameninţărilor teroriste, iar președintele iranian, un vechi aliat al regimului lui Assad, îi ţine isonul: „Azi, cred că toată lumea trebuie să accepte că președintele Assad trebuie să rămână la putere ca să putem combate terorismul”, citează CNN.
Argumentul acesta are însă o problemă evidentă, explică Business Insider, și anume că prin menţinerea la putere a guvernului lui Assad se facilitează continuarea ameninţării teroriste. Regimul lui Assad este un „generator de terorism de proporţii epice, care se angajează în acte teroriste împotriva propriului popor și care îi incită pe oponenţi la terorism”, a concluzionat luna trecută compania de strategii de securitate The Soufan Group. „Nu există nicio justificare pentru actele unor grupări ca SI sau al-Nusra, dar uciderea populaţiei de către regim le oferă acestor grupări mai mulţi suporteri decât poate armata să ucidă”, mai explică compania.
Săracul Obama, săracii de noi
De cealaltă parte, președintele american a făcut o pledoarie aproape forţată pentru diplomaţie și pentru întregul sistem de reguli reprezentat de ONU și s-a referit subtil la Putin când a avertizat în legătură cu unele „curente periculoase, care riscă să ne tragă înapoi, într-o lume mai haotică”. Obama a dat ca exemplu anexarea Crimeei de către Rusia ca o violare evidentă a legilor și ordinii internaţionale. În problema Siriei, a insistat pe ideea că, într-un final (și acest amănunt este important), Assad va trebui să plece de la putere, fiind evident pentru toată lumea că, după tot sângele vărsat, lucrurile nu pot reveni la starea iniţială, ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic.
Obama a dezamăgit prin discursul său, care este neschimbat de tot atâţia ani de când a izbucnit războiul în Siria. Soluţia politică și diplomatică, de care vorbește mereu, nu a dat niciun rod și în niciun discurs nu a oferit președintele american și detalii despre pașii pe care SUA sau alte ţări ar trebui să îi parcurgă pentru a se ajunge la acel moment în care Assad să lase puterea. Povestea despre o tranziţie de putere graduală, gestionată de Vest, este una veche în discursul lui Obama, sâcâitoare pentru republicani și nu numai.
Putin a ajuns luni la New York nu atât pentru rezolvarea conflictului sirian și, prin urmare, a crizei refugiaţilor, ci cu scopul destul de clar de a submina dominaţia SUA și de a crește relevanţa Rusiei ca jucător politic pe scena globală la un nivel de care să nu se mai îndoiască nimeni. Prin propunerea unei coaliţii internaţionale cu mandat ONU de combatere a terorismului (condusă de această dată de polul rusesc, nu de cel american) și colaborarea cu Assad, Putin a avut efect, după cum se vede din presă. „Este trist că 85% din ce a spus Putin sunt prostii, dar care au sunat mai relevant decât ce a spus Obama”, a declarat David Rothkopf, director al Foreign Policy Group.
În esenţă, Putin a chemat lumea să stea în spatele lui Assad, deși grupările extremiste din Siria se folosesc de brutalitatea regimului pentru a atrage recruţi. Ipocrizia nu a rămas nesemnalată de președintele ucrainean: „Cum poţi să ceri formarea unei coaliţii antiterorism când tu inspiri terorism în pragul casei tale? Cum poţi să vorbești despre pace și legitimitate când politica ta este una de război via guverne-marionetă? Cum poţi să vorbești despre libertatea naţiunilor când îţi pedepsești vecinii atunci când vor să aleagă? Cum poţi să ceri respect pentru toţi când tu nu ai respect pentru nimeni?” a declarat Poroshenko, vădit îngrijorat de faptul că evenimentele recente îi fac pe oameni să piardă din vedere faptul că problema Ucrainei nu este rezolvată. Pe scurt, „dacă în Europa Rusia este un actor cu o agendă anti-statu-quo, în Orientul Mijlociu Rusia joacă rolul unui actor interesat de conservarea statu-quo-ului”, explică și Tudor Despina.
Rusia a prins Vestul la colţ, într-un joc îndoielnic din punct de vedere moral, acela de a alege răul cel mai mic, între Assad și SI, și de a nu mai putea scoate Rusia de la masa negocierilor, indiferent de alegere. Că va urma un viitor apropiat fără Assad sau nu, Rusia s-a plasat ca actor de prim rang în Orientul Mijlociu, având deja prezenţă militară în teren, ceea ce îi asigură un loc important la masa negocierilor. Odată cu plecarea lui Obama de la Casa Albă, în circumstanţele unui vid de putere pe plan intern, nu ar fi absurd un scenariu în care Rusia lui Putin să ajungă mai puternică decât URSS-ul lui Stalin.
