Terorismul continuă să rămână o ameninţare serioasă, dar nu este singura. Mai există ceva poate chiar mai periculos decât acesta. Va fi, de altfel, principala provocare pentru lumea democratică în anul 2015.

Potrivit unei cercetări realizate de Economist Intelligence Unit (EIU), anul 2015 va înregistra multiple cutremure politice. Acestea nu sunt cauzate atât de mult de terorism, după cum au fost ameninţaţi europenii, ci de ascensiunea partidelor şi mişcărilor populiste.

„Criza democraţiei” din Europa constă, de fapt, într-o prăpastie între elite şi votanţi, susţine raportul, citat de BBC. Participarea slabă la vot şi scăderea accentuată a numărului de membri ai partidelor tradiţionale sunt simptome ale acestui fenomen. În schimb, se accentuează interesul pentru promisiuni populiste venite din partea unor structuri sau formaţiuni politice care propun soluţii tranșante.

De exemplu, Marea Britanie este „în pragul unei potenţiale perioade prelungite de instabilitate politică” pe fondul creșterii impactului pe care îl au populiştii din cadrul UKIP. Provocarea cea mai mare vine însă din Grecia, care este în pragul alegerilor legislative anticipate. Sondajele de opinie sugerează că partidul populist de stânga Syriza ar putea deveni principala forţă politică din ţară. Dacă se va întâmpla acest lucru şi partidul va reuşi să formeze un guvern, atunci există riscul generării unui efect de domino, încurajând aceleași schimbări radicale și în alte ţări care se confruntă cu probleme similare celor din Grecia. Nu întâmplător, Angela Merkel a atenţionat deschis asupra pericolului reprezentat de Syriza, chiar cu riscul de a fi acuzată de amestec în afacerile interne ale unui stat membru UE.

De altfel, nu doar Merkel a fost vocală în această privinţă. Raportul EIU o spune chiar mult mai direct. „Alegerea unui guvern Syriza va fi profund destabilizatoare, atât la nivel intern, cât şi regional. Cu astfel de partide antisistem care câştigă teren rapid în numeroase alte ţări ce urmează să aibă alegeri în 2015, efectele contaminării având ca sursă Grecia ar putea fi semnificative”, adaugă raportul. Danemarca, Finlanda, Spania, Franţa, Suedia, Germania, Irlanda au un numitor comun: ascensiunea partidelor populiste.

De unde vine succesul populismului?

Opoziţia faţă de guvernarea UE, imigraţia şi austeritatea sunt teme fundamentale pentru multe dintre aceste partide. Mai nou, terorismul oferă un avânt puternic populismului. Drept dovadă este ascensiunea PEGIDA. După atentate, la Dresda a fost cea mai mare participare la marșul de protest împotriva imigraţiei. Recent, peste 15.000 au ieșit în stradă la Leipzig.

Chiar în conjugarea acestor două forţe – populismul și mișcările de stradă tot mai insistente din ultimul timp – rezidă reţeta de succes care ar putea destabiliza ordinea politică existentă. Populismul își găsește parteneri în cetăţenii nemulţumiţi. Extremismul vine ca un fel de anexă. Iar aici nu este vorba de terorism, ci de o formă de manifestare care începe să prindă tot mai mult rădăcini în Europa. Despre acest risc avertiza, în 2013, comisarul european pentru afaceri interne, Cecilia Malmström, care a susţinut că extremismul violent reprezintă „o ameninţare majoră la adresa securităţii cetăţenilor UE”. Potrivit oficialului UE, nu va fi eradicat extremismul violent fără a fi abordată şi propaganda populistă şi demagogică, prin care se pregăteşte terenul pentru violenţa motivată ideologic din Europa.

Cu alte cuvinte, populismul este cauza esenţială care susţine radicalismul politic. Împreună, derulează un joc ce nu a mai fost întâlnit în ultimile decenii. „O asemenea influenţă asupra parlamentelor naţionale pe care o au în prezent forţele extremiste şi populiste nu a mai existat de la al Doilea Război Mondial”, susţine comisarul european.

Cuvântul-cheie: „simplu”

Ceea ce imprimă forţă tendinţelor populiste este discursul antisistem. Drept răspuns la toate crizele societăţii, populiștii oferă răspunsuri simple la probleme complexe. Punctează problemele vitale ale societăţii, după care oferă o variantă tip panaceu. În analiza lui Adrian Papahagi, populismul propune „soluţii pompieristice punctuale la probleme precum sărăcia, corupţia sau imigraţia”.

Aceasta este abordarea care poate fi întâlnită acum la Frontul Naţional, PEGIDA sau Syriza. Doar că au avut-o și alţii înaintea lor. Istoria a demonstrat de nenumărate ori că discursurile antisistem captează și captivează publicul. Hitler, Mussolini sau alţi lideri cu tendinţe dictatoriale servesc drept model în această privinţă. Odată bumerangul aruncat, efectele nu mai pot fi oprite. Instituţiile statului sunt criticate, democraţia este inculpată, sistemul este etichetat ca fiind bolnav. În consecinţă, o „dictatură sănătoasă” ar fi mai preferabilă. Nu puţini sunt cei care cad în această capcană, dacă este să luăm în considerare avertismentul formulat de EIU.

Și atunci, ar putea fi identificată o variantă optimă pentru ieșirea din criză? Ceea ce s-ar putea afirma cu fermitate este că rezolvarea nu vine prin apelarea la măsuri punitive și că nu există soluţii miraculoase. Contracararea eficientă a populiștilor nu poate fi făcută prin condamnarea lor în discursuri. Acest lucru îl spune Guy Hermet, în cartea Sociologia populismului. În opinia directorului de Studii Politice din Paris, când sunt avertizaţi de către adversarii lor democraţi că zidesc pe fundaţii de nisip, populiștii sunt forţaţi să strige și mai tare pentru a da impresia că există. Cu alte cuvinte, cu cât sunt criticaţi mai tare, cu atât își fac mai mult curaj. Arătarea cu degetul este contraproductivă pentru tabăra democratică, dar eficientă pentru ceilalţi.

În consecinţă, orice ieșire din criză se face prin intervenţii multiple. Rezolvarea cauzelor care atrag simpatia populaţiei faţă de discursul populist ar merita mai multă atenţie. Această variantă, însă, nu este comodă pentru niciuna dintre părţi, fiindcă ar presupune ieșirea din atmosfera de beligeranţă și abordarea punctuală a problemelor care generează neîncrederea faţă de sistem. În sens contrar, Europa riscă să îşi devină propriul dușman.