Aici sunt banii dumneavoastră

40

O mână de oameni ai străzii, din statul american Vermont, au donat 69,40$ unei organizaţii misionare locale, în semn de mulţumire pentru activitatea lor.

Directorul asociaţiei baptiste Green Mountain, cel care a primit donaţia, a fost atât de mişcat de gestul donatorilor încât i-a comparat cu văduva despre care Biblia relatează că a dat la templu ultimii ei doi bănuţi, relatează Baptist Press.Darul de 69,40$ reprezintă un semn de recunoştinţă din partea grupului de oameni fără adăpost, pentru eforturile misionare ale organizaţiilor Restauration Church şi Burlington Street Ministries, care le-au adus pături, bonuri pentru mâncare la restaurante fast-food, Biblii şi ai căror voluntari au petrecut timp cu ei.

Iniţial, oamenii străzii îşi propuseseră să strângă 100 de dolari, în două zile, a povestit David Russell, directorul de misiune al organizaţiei Burlington Street Ministries. Nu au reuşit să facă acest lucru, însă toţi cei 69,40$ pe care i-au putut aduna, i-au donat.

Protestanţii americani nu prea mai dau zecimea

Exemplul de generozitate al oamenilor străzii contrastează puternic cu tendinţa de diminuare a donaţiilor oferite lunar (zecimea) de credincioşii din bisericile protestante americane. Acestea au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 41 de ani, potrivit unui raport publicat anul trecut de agenţia creştină Empty Tomb.

Şi nu doar credincioşii sunt mai rezervaţi cu donaţiile, ci şi bisericile. Acestea tind să cheltuiască mai mult pentru nevoile interne şi mai puţin pentru misiunea externă, arată aceeaşi sursă.

Una dintre cauzele majore ale scăderii veniturilor pe care bisericile le obţineau din zecimile oferite de membri a fost criza economică, momentele principale ale acestor scăderi fiind înregistrate în anii 2008 şi 2009, perioadă în care a fost vârful crizei în SUA.

Autorii studiului notează însă că o comparaţie cu alte perioade de recesiune indică faptul că scăderea veniturilor provenite din zecimi este în prezent mai mare decât în perioadele respective. Concluzia este că nivelul foarte scăzut al zecimilor, în prezent, are şi alte cauze în afară de criza economică. Raportul a arătat, de asemenea, că bisericile cheltuiesc mai mult pentru nevoile lor interne, şi mai puţin pentru binefacere.

Criza continuă să afecteze şi anul acesta bisericile

Tulburărirle economice la nivel global continuă să afecteze negativ bisericile, arată un sondaj efectuat de LifeWay Research, pe baza a 1.000 de interviuri cu pastori americani.

În urma sondajului, cercetătorii au notat că circa 56% dintre pastori susţin că mersul economiei le-a influenţat „oarecum negativ" finanţele bisericii. Un sfert dintre respondenţi au declarat economia „nu a avut niciun impact asupra bisericii lor". Nouă procente spun că economia a avut o influenţă pozitivă asupra bisericii, iar opt procente sunt convinse că impactul a fost unul profund negativ.Relaţia dintre religie şi economie este bidirecţională

Nu doar criza afectează modul în care americanii se raportează la religie, ci şi religia influenţează opiniile privitoare la redresarea economică, arată un sondaj citat de USA Today.

Aproape unul din cinci americani îmbină o concepţie despre un Dumnezeu activ şi implicat în viaţa de zi cu zi a pământenilor şi o viziune conservatoare care se opune reglementărilor propuse de guvern şi doreşte promovarea unei pieţe libere, ca o chestiune de credinţă.

La polul opus se află americanii care susţin că Dumnezeu nu controlează economia şi că nu există un "adevăr ultim" care să guverneze inclusiv economia. Proporţia acestora se limitează tot la unul din cinci americani.