Ce au în comun FMI, papa Francisc și Karl Marx

1365

O lume întreagă discută despre noi. Suntem în topul priorităţilor președintelui Obama și a papei Francisc, iar acum și FMI-ul urcă în aceeași barcă. S-a creat peste noapte o întreagă dezbatere despre inechitatea social-economică, în care noi suntem subiecţii, dar la care nu luăm parte. Informaţia este însă gratuită.

La nivel mondial, diferenţa dintre săraci și bogaţi s-a mai atenuat, pe măsură ce situaţia ţărilor din lumea a treia s-a îmbunătăţit și în Occident dezvoltarea a stagnat. Însă inechitatea este din ce în ce mai prezentă și mai abruptă în interiorul ţărilor, din SUA până în India.

Acest lucru este resimţit de oamenii de rând și este îngrijorător pentru politicieni și pentru observatori. La Forumul Economic de la Davos, inechitatea a reieșit ca cea mai urgentă problemă a deceniului următor, fiind resimţită în toate colţurile societăţii.

Papa Francisc spunea că inechitatea este „rădăcina răului social”, fiind citat, de curând, de directoarea FMI, Christine Lagarde, care la o întâlnire cu prinţul Charles și mai mulţi investitori internaţionali, l-a citat și pe Karl Marx, afirmând despre capitalism că „a purtat seminţele propriei distrugeri”. Prin urmare, a făcut un apel pentru taxarea celor bogaţi și redistribuirea veniturilor. Sună familiar, nu?

De ce acum?

Inechitatea nu este o poveste nouă, ci una care se întinde pe ultimele trei decenii. Interesul politic este însă ceva nou. Înainte de criza financiară, acest subiect se găsea poate doar la coada priorităţilor politicienilor, iar acum este în top.

Un motiv pentru această schimbare de atitudine este dat de faptul că înainte de criză inechitatea era mascată de creditele foarte ieftine, care făceau viaţa mai ușoară. Cei din domeniul financiar s-au îmbogăţit foarte mult la începutul anilor 2000, dar și ceilalţi puteau să împrumute sume mari pentru a-și satisface nevoile.

Aceste lucruri s-au schimbat după ce bula imobiliară a explodat. A ieșit la iveală un sistem în care bancherii cu influenţă au scăpat de pedepse, în timp ce oamenii de rând și-au pierdut casele și locurile de muncă. În aceste condiţii, pătura de mijloc a sărăcit simţitor, iar inechitatea necombătută întreţine acest lucru pe termen lung, neoferind posibilitatea de revenire.

Dezbaterea Piketty

Problema inechităţii a prins aripi și odată cu declaraţiile politicienilor, care și-au găsit fundament într-un bestseller internaţional de 700 de pagini, Capital in the Twenty-First Century, al economistului francez Thomas Piketty.

Piketty a devenit un fenomen social, intelectual și mediatic, intrând în istorie lângă Francis Fukuyama. Teza principală a cărţii sale este că inechitatea economică este un efect colateral inevitabil al capitalismului. Acest efect crește atunci când „r > g”, unde „r” este rata rentabilităţii profitului și „g” este rata creșterii economice. Dacă averea celor bogaţi creşte mai rapid decât economia unei ţări, bogaţii vor deveni şi mai bogaţi, iar inegalitatea va creşte.

Concluziile sale se bazează pe cercetările efectuate în ultimii zece ani, privind modul în care au evoluat în ultimele secole veniturile şi bogăţia (capitalul), oferind o imagine de ansamblu asupra inegalităţii de la Revoluţia Industrială până astăzi. Deși unele capitole ale cărţii au fost contestate de unii economiști, acestea nu afectează concluzia sa finală.

Paul Krugman, laureat al Premiului Nobel pentru Economie, a descris cartea ca „o lucrare extraordinară (…), cu siguranţă cea mai importantă carte economică a anului, dacă nu a deceniului”. La rândul său, Martin Wolf, unul dintre cei mai influenţi scriitori pe teme economice la nivel mondial, spune că lucrarea lui Piketty este „extraordinar de importantă”, iar Branko Milanovic, fost economist al Băncii Mondiale, că este „una dintre lucrările de căpătâi ale gândirii economice”.

Lucrarea sa a rezonat și datorită faptului că a atins o coardă sensibilă pentru majoritatea oamenilor. În SUA, 1% din populaţie deţine 35% din toată bogăţia, pe când în Europa cei mai înstăriţi 1% deţin aproximativ 25% din capitalul continentului. Atât în SUA, cât şi în Europa, 10% din populaţie deţine mai bine de jumătate din capital. Este o situaţie ce trebuie să se schimbe.

Efecte resimţite

Relaţia dintre inechitate și prosperitate este încă ambiguă și necunoscută pentru economiști. Inechitatea poate stimula creșterea economică, dacă oamenii muncesc mai mult pentru a primi recompense, iar cei bogaţi fac mai multe investiţii. Dar totodată, cei talentaţi, dar săraci nu mai au acces la locurile unde ar putea face o diferenţă în societate, iar resentimentele populaţiei ajung să dea naștere unor politici populiste, care distrug creșterea economică pe termen lung.

Economiștii realizează studii, încercând să găsească legături directe între inechitate, creștere sustenabilă și risc de criză. Rajan (2010) arată că inechitatea a întărit influenţa sectorului bancar, semănând seminţele crizei economice, în timp ce Stiglitz (2012) arată rolul factorilor politico-economici (în special influenţa celor bogaţi) care au permis excesul financiar ce a dus la explodarea bulei imobiliare.

În 2011, Berg și Ostry aduce dovezi istorice din mai multe ţări, care arată cum egalitatea susţine creșterea. Toate aceste lucrări vin pe fondul unei consens în literatura de specialitate, cum că inechitatea subminează progresul în educaţie și sănătate, cauzează instabilitate politică și economică și subminează consensul social necesar pentru înfruntarea unei crize majore, afectând astfel pacea și durabilitatea progresului social.

Săracilor li se va lua și mai mult

Această stare a lucrurilor nu se va schimba în mod miraculos prea curând. Banca Mondială tocmai a revizuit în scădere previziunea pentru creșterea economică a ţărilor în curs de dezvoltare, de la 5,3% la 4,8%, pentru anul acesta.

Andrew Burns, economist la BM și unul dintre autorii raportului, subliniază faptul că nu este o scădere întâmplătoare și că o perioadă de trei ani consecutivi în care performanţa economică a fost dezamăgitoare ar putea indica către o perioadă lungă de subdezvoltare pentru aceste ţări.

Președintele organizaţiei, Jim Yong Kim, a declarat că la asemenea cifre modeste nu se pot crea locurile de muncă necesare pentru a îmbunătăţi vieţile celor din pătura cea mai săracă, un număr de 40%. Ţările sărace ar putea însă crește rapid dacă ar adopta tehnologii noi, dacă ar face reforme economice și dacă ar pune la lucru populaţia seniorilor, spune Burns.

Cu toate astea, Banca Mondială avertizează că sărăcia globală nu poate fi eradicată doar prin creșterea economică. „Chiar dacă toate ţările (n.r. în curs de dezvoltare) ar crește în același ritm ca în ultimii 20 de ani, și dacă distribuţia veniturilor ar rămâne neschimbată, sărăcia globală s-ar reduce doar cu 10% până în 2030”, citează BBC. În aceste condiţii, ţările dezvoltate au fost rugate să ajute prin scheme de asistenţă socială, precum recompensarea celor care își dau copiii la școală.

Viitorul, pe testate

Soluţiile pentru „cimentarea” distanţei dintre bogaţi și săraci depind și de abordarea problemei în sine. Unele societăţi sunt axate pe egalizarea oportunităţilor, pe când altele pun preţ mai mare pe egalizarea venitului discreţionar. Europenii cred în societatea corectă, în care nu ar trebui să fie diferenţe de venit foarte mari, pe când americanii și chinezii sunt mai sensibili când vine vorba de oportunităţi. Nu degeaba, America s-a definit ca ţara tuturor posibilităţilor.

Atât președintele Obama, cât și Christine Lagarde, directoarea FMI, promovează sisteme de redistribuire a averilor, prin taxarea celor mai bogaţi. Președintele Franţei dorește o taxare a veniturilor progresivă, care să ajungă la 75% pentru cei mai bogaţi, iar în Spania și Portugalia programele de austeritate includ măsuri speciale pentru bogaţi. Piketty propune adoptarea de politici ce ţintesc capitalul nefolosit, taxând moştenirile, salariile foarte mari şi formele de bogăţie statică.

Există însă voci care avertizează că taxarea progresivă nu ar fi cea mai bună soluţie, asemenea sisteme dovedind în istorie că sunt ineficiente, nesustenabile, și chiar mai rele decât problema în sine.

Robert Lucas, laureat al Premiului Nobel, spunea în 2003 că „dintre toate tendinţele care ar putea dăuna economiei, cea mai seducătoare și otrăvitoare este dezbaterea privind distribuţia veniturilor”, citează The Economist. Calea „cea dreaptă”, cu care majoritatea economiștilor au fost de acord în ultimii ani, este creșterea economică susţinută, „care înalţă toate bărcile”, nu doar pe unele.

Însă dacă economia nu își va reveni, Piketty prevede că măsurile propuse de el vor deveni realitate mai devreme sau mai târziu, fie pentru că vom fi forţaţi să le adoptăm în urma următoarei crize de mari proporţii, fie pentru a evita ca aceasta să aibă loc.

Eliza Vlădescu
După absolvirea Facultății de Comunicare și PR din cadrul SNSPA, Eliza Vlădescu a dat televiziunea pentru presa scrisă și de mai bine de 6 ani nu s-a uitat înapoi. Eliza face parte din echipa permanentă de redactori a revistei Semnele timpului.